Au început filmările pentru cel de-al treilea sezon din Adela, la Antena 1

Publicat pe

Motiv de mare bucurie pentru fanii serialului difuzat în fiecare zi de joi la Antena 1 – au început filmările pentru cel de-al treilea sezon din Adela! Apar noi intrigi și povești care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Au început deja filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, „Adela', difuzat în fiecare joi, de la 20:30 la Antena 1. Cu o distribuție de excepție, serialul le va da spectatorilor ocazia să afle deznodământul poveștii, dar îi va ține și cu sufletul la gură, pentru că aventurile personajelor sunt departe de a se fi încheiat. Noi lucruri vor ieși la iveală și vor pune în continuare piedici în calea fericirii și a liniștii protagoniștilor.

Au început filmările la cel de-al treilea sezon din Adela

Chioar dacă Adela va afla în sfârșit adevărul cu privire la originea ei, serialul nu se va încheia aici, personajele având de depășit multe piedici până să-și găsească liniștea și fericirea. Oana Moșneagu, Mara Oprea, Alecsandru Dunaev, Vlad Gherman, Anca Sigartău, Mihai Călin, dar și celelalte personaje importante pentru intriga poveștii își vor surprinde fanii în continuare.

Citește și: Alecsandru Dunaev, protagonistul din serialul Adela: „A trebuit să lupt enorm să pot supraviețui din actorie' EXCLUSIV

Citește și: Cine este Mara Oprea, protagonista din serialul Adela de la Antena 1

Citește și: Oana Zăvoranu a criticat-o pe Andreea Marin în direct: „În momentul ăla mai poți să fii divă?'

Citește și: Serghei Mizil, furios pe Oana Mizil, după moartea surorii sale Donca: „Și-a permis să intre cu bocancii în viața mea'

Citește și: Ruxi și Mădălina Pamfile, scandal uriaș în platoul Bravo, ai stil!:„Nu sunt proastă!

„Chiar dacă Adela va afla cine este, asta nu înseamnă că povestea se va termina aici. Mai sunt multe secrete de aflat şi multe piedici de trecut până la final. Numele Andronic poate fi o povară greu de dus pentru o fată simplă din Butimanu. Andreea şi Nuţi nu sunt gata să renunţe la averea de care erau atât de aproape şi vor face orice pentru a obţine din nou bani. Adela şi Mihai realizează că iubirea lor poate vindeca toate rănile din trecut, dar o nouă alianţă va pune în pericol fericirea lor. Despre cine este vorba, telespectatorii pot afla urmărind serialul Adela, în fiecare joi, la Antena 1!', a declarat Radu Grigore, scenaristul şi regizorul proiectului.

Răsturnări de situație incredibile

Povestea din Adela este departe de a se fi terminat odată cu deconspirarea adevărului. Faptul că Adela află cine-i sunt părinții nu va aduce liniștea în familie, ba dimpotrivă.

„Uneori, adevărul care iese în sfârșit la lumină nu aduce liniște. Poate aduce noi complicații, noi probleme! Cât despre Mihai, omul ăsta, săracul, nu e niciodată liniștit! Peste el vin noi vești, adevărul scoate la iveală noi pericole, noi motive pentru a fi din nou în gardă, gata să aducă la suprafață noi și noi adevăruri! Un adevăr nu e niciodată suficient!', a dezvăluit în premieră Alecsandru Dunaev, interpretul lui Mihai.

La rândul ei, Mara Oprea (Adela) spune: „Ce pot să spun este că cel de-al treilea sezon al proiectului vine cu răsturnări de situaţii la care chiar nu se aşteaptă nimeni. Unele secvenţe pe care le-am avut de jucat deja, dar şi cele ce vor urma m-au provocat să mă imaginez în situaţii pe care nu le-am trăit niciodată. Apar noi relaţii între personaje, se reiau prietenii vechi, destrămate de tot felul de conflicte care au avut loc până acum, iar povestea serialului devine din ce în ce mai interesantă. Vă aşteptăm în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1!'.

Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele „Adela' urmărind conturile oficiale ale serialului.



 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter