Barack Obama recunoaște! A fost la un pas să divorțeze de Michelle Obama, în timpul mandatului de președinte: "Era frustrată, tristă sau furioasă"

Publicat pe

Timp de 8 ani, Barack Obama a fost cel mai puternic om al planetei, însă această responsabilitate, extrem de onorantă, de altfel, i-a adus căsnicia în pragul dezastrului. Fostul președinte american a recunoscut că doar plecarea de la Casa Albă i-a salvat căsnicia…

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Barack Obama a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai apreciați președinți ai Americii, la fel și Michelle, care, ca Primă Doamnă, a fost un exemplu de dedicare, stil și devotament. Fiecare apariție a lor împreună de-a lungul celor 8 ani de mandat ai lui Obama a fost impecabilă și memorabilă, sugerând o relație de cuplu de invidiat.

Iată însă că relația dintre cei doi soți ara departe de imaginea pe care se străduiau să o întrețină cu fiecare apariție, lucru recunoscut și de fostul președinte în cadrul unui interviu pentru People, dar și în cartea sa biografică.

Succes în alegeri, eșec în căsnicie…

Pe parcursul mandatului său la Casa Albă, cel de-al patrulea președinte al Statelor Unite a avut în grijă o familie cu 300 de milioane de membri, iar uneori asta l-a făcut să-și neglijeze propria familie. Fostul președinte a mărturisit că, noaptea îl țineau treaz, când conflictul din Afganistan sau criza economică, când problemele din căsnicia sa și înstrăinarea de Michelle, pe care înepuse să o resimtă tot mai puternic… Pe scurt, fostul președinte american a recunoscut că aspirațiile sale politice i-au pus în pericol căsnicia.

„Michelle a crezut foarte mult în munca mea, dar a fost mai puțin optimistă în privința a ceea ce aș putea duce la bun sfârșit… Ea este mai sceptică în privința politicii și este mai atentă la sacrifiile făcute pentru familie”, mărturisea Obama pentru People.

Citește și: Pepe ar fi bătut-o pe Raluca Pascu! Mama fetițelor lui a cerut ordin de protecție: 'A fost lovită în zona feței și s-a dus direct la Poliție'

Citește și: Florin Busuioc, din nou la un pas de moarte, după infarctul suferit pe scenă, acum 2 ani: „Am înlemnit cu toții!”

Citește și: Elena Băsescu a vorbit în premieră despre faptul că fiica ei cea mare s-a năcut prematur: „Din păcate…”

Citește și: Mirela Vaida pierdut două sarcini, înainte de a deveni mama a trei copii. Cum a depășit trauma: „Nu a fost ușor. Dacă ar fi să o iau de la capăt…”/ EXCLUSIV

„Se simțea demoralizată”

Mandatul prezidențial a venit cu o mulțime de provocări și obstacole, dar pentru Michelle „presiunea, stresul, nevoia de a face totul așa cum trebuie, de a fi conectată la fiecare moment” au devenit o povară greu de dus. La fel și viața ei la Casa Albă.

Barack Obama a recunoscut că soția lui era nefericită, iar atitudinea luirelaxată față de această situație nu a ajutat-o deloc să suporte lucrurile cu ușurință. „Tind să fiu genul ‘ah, o să fie bine’ și mă îngrijorez mai puțin, doar la nivel temperamental. Au fost vremuri când, mă gândesc, era frustrată sau tristă, sau furioasă, dar știa că am Afganistanul pe cap sau mă îngrijora criza financiară, așa că se simțea demoralizată”, a mai spus Obama.

Barack Obama recunoaște! A fost la un pas să divorțeze de Michelle Obama, în timpul mandatului de președinte:  "Era frustrată, tristă sau furioasă"Barack Obama recunoaște! A fost la un pas să divorțeze de Michelle Obama, în timpul mandatului de președinte:  "Era frustrată, tristă sau furioasă"

Michelle, întotdeauna pe locul doi

În pofida imaginii perfecte pe care o afișau, de-a lungul timpului însă s-a scris nu o dată că soții Obama au probleme în căsnicie, lucru confirmat acum chiar de către Barack în cartea sa. Fostul președinte american a dat cărțile pe față, povestind cu onestitate cum au stat, de fapt, lucrurile în căsnicia sa cu Michelle.

„Am continuat să simt o tensiune la ea, destul de subtilă, dar constantă. Era ca şi cum, în timp ce eram închiși între pereţii de la Casa Albă, toate frustrările ei deveneau mai evidente pe măsură ce eu eram tot mai absorbit de munca mea, iar familia noastră era tot mai expusă criticilor de tot felul şi atacurilor. Până şi prietenii noştri şi membrii familiei noastre puneau rolul ei pe plan secund. Şi toate astea au afectat-o pe Michelle', a spus el.

„Erau nopţi în care stăteam întins lângă Michelle, în întuneric, şi mă gândeam la zilele în care totul părea mai simplu între noi doi, zâmbetul ei era mult mai prezent, dragostea noastră era mai puţin îngreunată de probleme şi m-am înfiorat la gândul că acele momente era posibil să nu se mai întoarcă niciodată', a mai mărturisit Obama.

Foto: Hepta

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter