Ce spune Bill Gates despre teoriile conspirației. E acuzat că vrea să implanteze cip-uri prin vaccinul împotriva COVID-19: „Trebuie să facem astfel încât să se afle adevărul”

Publicat pe

Bill Gates, care a investit milioane de dolari în dezvoltarea unui vaccin pentru coronavirus, a fost acuzat de conspiraționiști că ar încerca să se folosească de leac ca să planteze microcipuri în oameni. Într-un interviu recent, miliardarul a negat totul.

Fundația lui Bill Gates a donat milioane de dolari pentru cercetările privind un vaccin pentru COVID-19. Miercuri, a adresat și teoriile ale conspirației care susțin că acesta ar fi modul lui de a controla populația, prin implantarea de microcipuri.

Miliardarul a oferit declarațiile privind un sondaj realizat de Yahoo News/YouGov, care a concluzionat că în jur de 28% din adulții din SUA cred în teoria cu pricina, dovedită ulterior ca fiind, evident, falsă. În această teorie, conspiraționiștii susțin că miliardarii planetei ar putea astfel să monitorizeze tot ce fac oamenii.

„Trebuie să facem astfel încât să se afle adevărul', a spus Gates, într-un interviu pentru CBS News, potrivit CNBC. „Sper că totul se va liniști odată ce oamenii vor învăța care sunt informațiile științifice'.

În prezent, nu există niciun medicament sau vaccin aprobat de organizațiile de sănătate ca fiind tratamente oficiale pentru COVID-19. Conform ultimelor cifre, noul coronavirus a infectat peste 15 de milioane de oameni și a ucis în jur de 617,400, pe tot globul.

Sunt peste 100 de vaccinuri care sunt în faza de dezvoltare, a confirmat Organizația Mondială a Sănătății. Dintre acestea, 23 au ajuns deja în etapa de teste pe oameni.


Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter