Ce accesoriu nu a avut voie Kate Middleton să poarte în ziua nunții. Motivul interdicției

Publicat pe

Pe 29 aprilie 2011, Kate Middleton și Prințul William și-au unit destinele. Nunta secolului a fost una ca în povești, demnă de titlurile regale pe care le poartă… Dar puțini știu că, atunci, Ducesei de Cambridge i s-a refuzat una dintre cele mai importante dorințe, și anume, cea de a-și alege singură accesoriul pentru cap.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Povestea de dragoste dintre Kate Middleton și Prințul William a început în urmă cu 21 de ani, dar legătura dintre cei doi a fost constant pusă la încercare mai mulți ani, timp în care s-au certat și s-au împăcat. După o relație lungă, de 8 ani, Majestatea sa a luat, în sfârșit, decizia mult așteptată de toată lumea, și mai ales de Kate, dându-i undă verde nepotului său pentru căsătorie. Pe 29 aprilie 2011, cei doi îndrăgostiți şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii superbe. Kate a arătat splendid în rochia ei McQueen, la care a asortat o tiară spectaculoasă. Din păcate însă, altceva ar fi dorit Ducesa de Cambridge să parte în izua nunții ei, însă nu i-a fost permis…

Ce accesoriu nu a avut voie Kate Middleton să poarte în ziua nunții. Motivul interdicțieiCe accesoriu nu a avut voie Kate Middleton să poarte în ziua nunții. Motivul interdicției

Ce accesoriu nu a avut voie Kate Middleton să poarte în ziua nunții

Au trecut nu mai puțin de 11 ani de la nunta Prințului William și Kate Middleton. După luni de pregătiri, cei doi se căsătoreau la Westminster Abbey, în fața familiei, prietenilor, apropiaților, dar și publicului larg. Prințul a venit însoțit de fratele lui, în timp ce mireasa a purtat o rochie de culoarea fildeșului, semnată Sarah Burton (director artistic al casei Alexander McQueen) și a fost condusă spre altar de către tatăl ei.

Citește și: Îți mai amintești cum arătau fetițele cu florile de la nunta lui Kate Middleton cu Prințul William? Iată-le după 7 ani!

Citește și: Va deveni sau nu regină Kate Middleton când Prințul William va fi încoronat? Ce titlu va purta ducesa de Cambridge

Citește și: Alexandru Ciucu, proces împotriva Alinei Sorescu. Ce se întâmplă între ei, la un an de la zvonurile despre divorț

Citește și: Oana Roman, confesiune dureroasă la 8 ani de când a fost la un pas de moarte:„Soțul m-a hrănit, m-a spălat, m-a vegheat, deși…’

Tiara purtată de Kate Middleton în ziua nunții a fost o splendidă coroană Cartier Halo, împodobită că 739 de briliante și 149 de diamante dreptunghilare. Bijuteria, conform tradiției – care spune că mireasa trebuie să poarte și ceva împrumutat – a fost primită de Kate de la Regina Elisabeta a II-a, bunica soțului ei.

Deși era vorba despre o bijuterie superbă, Kate a fost dezamăgită, deoarece și-ar fi dorit ca în ziua nunții sale cu Prințul William să poarte o coroniță de flori, la fel ca mama ei, Carole, în 1980, când s-a măritat cu Michael, tatăl Ducesei, notează mirror.co.uk. Dar cum cutumele de la Casa Regală britanică nu pot fi încălcate, Kate Middleton a trebuit să se conformeze.

Totuși, în cele din urmă, la nunta ei, domnișoarele de onoare au purtat coronițe de flori în păr.

Kate și William s-au despărțit înainte de nuntă!

Kate Middleton și Prințul William sunt, probabil, cel mai iubit cuplu regal la ora actuală, însă relația lor nu a fost roz chiar de la început… Nu le-a fost ușor să-și țină relația departe de ochii curioșilor, dat fiind că Prințul era permanent urmărit de paparazzi, așa că, în 2004, au apărut și primele fotografii cu ei împreună, în vacanță la schi. În 2005, au terminat amândoi universitatea, Kate s-a angajat la Jigsaw, un retailer de haine, iar William și-a început cariera militară la Sandhurst, relația lor devenind una la distanță. Cei doi îndrăgostiți erau surprinși, din când în când, în cluburile londoneze, dar, încet-încet, relația lor s-a erodat… Atât faptul că începuseră să se vadă tot mai rar, cât și atenția excesivă pe care le-o acorda presa au dus la despărțirea lor, în 2007.

Conform corespondentului regal Judy Wade, unul dintre motivele pentru care Kate s-a despărțit de William a fost faptul că a realizat că, măritându-se cu viitorul monarh al Marii Britanii, va avea o povară greu de dus. „E o condamnare pe viață să te măriți cu un membru al familiei regale', a spus aceasta. Într-adevăr, nu e ușor să fii în vizorul publicului non-stop și viața ta să nu-ți aparțină decât în mică măsură…

Ultimatumul pe care Kate Middleton i l-a dat Prințului William

Deși aceea nu a fost prima lor separare – se spune că, pe parcursul celor opt ani de relație, William a mai cunoscut și alte femei când el și Kate erau certați –, risca să fie definitivă. Perioada în care au stat departe unul de altul le-a prins bine, deoarece William și-a dat seama că nu o poate pierde pe Kate. S-au împăcat din nou, însă de data aceasta iubita lui i-a dat un ultimatum: „Ori ne căsătorim, ori ne despărțim!' A funcționat!

În octombrie 2010, în timpul unei vacanțe în Kenya, William îi punea lui Kate pe deget un inel cu safir și diamante, ce-i aparținuse mamei lui, Prințesa Diana, cerând-o de soție. Acum, Ducii de Cambridge au împlinit 11 ani de căsnicie și au trei copii.

Foto: Hepta

 
substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter