Ce mesaj i-a trimis Alex Velea lui Sebastian Chitoșcă, „fratele” lui Zanni de la Survivor

Publicat pe

Sebastian Chitoșcă și Zanni s-au avut ca frații la Survivor, iar Alex Velea i-a transmis un mesaj prietenului protejatului său, la scurti timp după ce a părăsit competiția din Republica Dominicană. Tânărul a fost votat și de prietenul său, dar se pare că nu este supărat pe acesta. Din contră, Sebi îl susține pe Faimos în continuare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Alex Velea este foarte apropiat de Zanni, cel căruia îi dorește să cunoască succesul în competiția Survivor, așa că i-a transmis un mesaj lui Ștefan Chitoșcă. Știind cât de apropiați au fost protejatul său și Faimosul proaspăt eliminat, Alex Velea a simțit nevoia să îl felicite pe „Sebi', așa cum îi spun prietenii, știind că își dorea să ajungă la probele individuale pentru a se lupta Zanni.

Citește și: Sebastian Chitoșcă, primele declarații după eliminarea de la Survivor: „Îmi vine să plâng de nervi'

Citește și: Sebastian Chitoșcă de la Survivor, total schimbat după ce a vorbit cu soția: „Mi-am dat seama că…”

Citește și: Fulgy le-a cerut scuze Antoniei și lui Alex Velea: „Fiind sub influența alcoolului…”

Citește și: Alex Velea, adevărul despre Zanni de la Survivor: „N-are mamă, n-are tată, n-are iubită'

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Alex Velea să îi dea replica lui Sebastian Chitoșcă, însă artistul a precizat în aparițiile sale TV că este conștient de legătura specială dintre sportiv și prietenul său, Zanni. Astfel, la scurt timp după ce a ajuns în țară, Sebastian Chitoșcă a fost lăudat de Alex Velea. Solistul a postat o fotografie cu fotbalistul, iar în dreptul acesteia a scris „Felicitări, Sebi', adresându-i-se așa cum o fac apropiații.

Ce mesaj i-a trimis Alex Velea lui Sebastian Chitoșcă, „fratele' lui Zanni de la SurvivorCe mesaj i-a trimis Alex Velea lui Sebastian Chitoșcă, „fratele' lui Zanni de la Survivor

Alex Velea l-a felicitat pe Sebastian Chitoșcă, iar Raluca Dumitru a spus totul despre prietenia lui cu Zanni

Sebastian Chitoșcă și Zanni, protejatul lui Alex Velea, au fost buni prieteni în Republica Dominicană. Artistul și Ștefan Ciuculescu au fost la un pas de bătaie, iar Sebi a intervenit rapid între ei, pentru a-i lua apărarea amicului său. Acesta nu a fost singurul moment în care Zanni a fost apărat de Chitoșcă, tânărul fiind extrem de vocal la adresa persoanelor care au avut conflicte cu Zannidache. După o scurtă dispută pe care cei doi au acut-o, Raluca Dumitru a decis să clarifice lucrurile în ceea ce privește prietenia lor.

„Zanni cu Sebi au o relație de prietenie foarte apropiată, se suțin foarte mult, se încurajează foarte mult, dar ca-n orice relație de prietenie, mai sunt și discuții, certuri, se mai și contraziceau, dar cu toate astea o să depăsească', a spus Raluca Dumitru, despre cei doi Faimoși.

Sebastian Chitoșcă a presimțit eliminarea!

Sebastian a fost eliminat după ce colegii săi l-au votat, iar tânărul a dezvăluit că a simțit că acest lucru se va întâmpla. Chiar dacă Zanni l-a propus spre eliminare, deși a promis că nu va face acest lucru, Chitoșcă nu are resentimente și este mândru că a făcut parte din competiție, chist dacă și-ar fi dorit să lupte și contra lui Zanni, la probele individuale.

„Știam, am presimțit că se va întâmpla lucrul ăsta! Le-am spus tuturor și din echipa Războinicilor și din echipa Faimoșilor că simt că voi pleca acasă! Ce să zic, mă bucur că am ajuns până aici!

Simt că am dus steagul Faimoșilor la nivel inalt, așa să vorbesc frumos despre Faimoși, contra unor Războinici, care au arătat a fi razboinici cu adevărat! Simt că mi-am îndeplinit multe obiective de când am intrat în competiție și până acum', a precizat Sebastian Chitoșcă, după ce a fost felicitat de Alex Velea.

„Vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea voastră. Am foarte mari emoții. Vă iubesc mult. Lăsați-mi și mie puțin timp să vorbesc cu familia, să vorbesc cu oamenii dragi. Vă promit că în scurt timp ținem legătura. O să încerc să răspund la toate mesajele', a mai adăugat Faimosul.

Sursa FOTO: Instagram.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter