Cezara Dafinescu, mărturisiri suprinzătoare la 73 de ani: "Pentru mine, frumusețea a fost un handicap"

Publicat pe

Este una dintre cele mai iubite actrițe, dar și printre cele mai frumoase femei din România! Frumusețea nu i-a fost, însă, de fiecare dată de ajutor, ba dimpotrivă. La 73 de ani, Cezara Dafinescu face mărturisiri surprinzătoare legate de cele mai grele momente din cariera sa, dar și felul în care frumusețea a fost un dezavantaj atât în viața privată, cât și în profesie.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Pe 31 iulie, Cezara Dafinescu a primit, la Festivalul de Film Transilvania (TIFF), un premiu pentru întreaga carieră, care a reprezentat o mare uimire și bucurie, pentru că în cei 40 de ani petrecuți pe scenă nu a primit nicio recunoaștere de la autoritățile române. Actrița recunoaște că i-a adus o mare bucurie premiul TIFF, pentru că „în sfârșit s-a găsit cineva să se gândească și la mine'.

Cezara Dafinescu, mărturisiri suprinzătoare la 73 de ani: "Pentru mine, frumusețea a fost un handicap"Cezara Dafinescu, mărturisiri suprinzătoare la 73 de ani: "Pentru mine, frumusețea a fost un handicap"

Într-un interviu acordat Libertatea, Cezara Dafinescu a vorbit și despre dezavantajele pe care i le-a adus frumusețea în profesie.

„Sigur că multe dintre fetele care arată mai puțin frumos exterior vor considera că ce voi spune acum nu e adevărat și că fac pe nebuna. Pentru mine, frumusețea a fost un handicap.

În general, starletele sunt privite ca niște femei frumușele și atât. Rolurile pentru femei frumoase sunt mult mai lipsite de consistență. Or mie mi-a plăcut să le dau greutate. Pe de-o parte, ăsta e și motivul pentru care am rămas în sufletele spectatorilor, pentru că ei au văzut și trăirile personajelor mele.

Norocul meu a fost că n-am pus preț pe frumusețe. Sigur că acum aș minți dacă aș spune că n-am fost deloc conștientă de acest lucru. Acum, când sunt la pensie și văd poze cu mine din tinerețe, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost așa”, a declarat actrița, care pe 4 august împlinește 73 de ani.

Nici în viața privată nu a fost privilegiată pentru că este o femeie frumoasă, susține Cezara Dafinescu.

„În viața personală, oamenii îmi mai spun: „Cred că ai avut o mare trecere la bărbați și ți-a fost mai ușor'. Nu, nu mi-a fost mai ușor. Poate că erau zece bărbați care mă iubeau, dar eu eram numai cu unul. Din oficiu, ceilalți nouă îmi deveneau dușmani, ceea ce nu era un lucru bun pentru mine. Dar nu știu ce-aș fi făcut dacă nu eram și arătoasă, probabil aș fi primit alt gen de roluri”, a mai spus Cezara Dafinescu.

Citește și: Divorțul dintre Alin Oprea și Larisa s-a încheiat. Ce se întâmplă cu averea de un milion de euro

Citește și: Mădălin Voicu, după ce a fost jignit de Fulgy: „Este o persoană bolnavă'

Citește și: Cum și-a cerut Dan Badea soția în căsătorie:„Din reflex, am făcut și o plecăciune/ EXCLUSIV

Citeste si: Drama neștiută a actriței Cezara Dafinescu. A luptat cu depresia după decesul soțului: „Voiam să mor!”

„O actriță frumoasă trebuie să lupte de două ori mai mult”

„O actriță frumoasă trebuie să lupte de două ori mai mult ca să convingă. Colege mai puțin frumoase decât mine erau considerate mult mai ușor mari actrițe. Eu întotdeauna trebuia să fac mai mult, să demonstrez. Dar sunt mulțumită cu ce am făcut, sigur că se putea mai mult, dar sunt recunoscătoare pentru publicul meu, care m-a iubit așa cum m-a iubit”, spune actrița.

„Am jucat și cu congestie pulmonară”

Cezara Dafinescu spune că actoria este o meserie grea, care îți cere implicare totală, sacrificiu și dragoste necondiționată. Nu ține cont de problemele personale și actorii știu asta. Și nu de puține ori, actrița a urcat pe scenă și când era bolnavă sau trecea prin momente extrem de grele.

„Eu am jucat și cu congestie pulmonară. Dar îți trece orice suferință în ora aia în care stai la cabină, te machiezi și devii altcineva. Prețul îl plătești apoi. Meseria de actor te consumă, e o meserie de salahor, asta toată lumea o spune, dar asta e meseria pe care mi-am ales-o”, spune Cezara Dafinescu.

„În meseria asta faci compromisuri dacă ești slab”

„Eu am avut șansa să nu fiu pusă în situația de a face compromisuri. Sigur că o fată frumoasă, știu din povestiri, trebuie să facă anumite compromisuri. Dar eu n-am avut nevoie să fac. Eu am intrat în teatru oarecum de pe poziții privilegiate.

Cât am fost copil, am fost fata generalului Dafinescu, mama era medic, eram ținută în puf.
După aceea, în facultate, m-am măritat cu unul dintre cei mai mari actori ai țării, George Motoi. Și tot timpul am fost soția lui. Nimeni nu îndrăznea să-mi spună sau să-mi ceară nimic”, spune Cezara Dafinescu.

Cezara Dafinescu spune că niciodată nu a interesat-o gura lumii și a mers mai departe, sigură pe ea, pentru că știa cine este și ce poate.

„În meseria asta, poate că primești un rol pe pile, dar la al doilea, dacă nu ești o valoare, nu mai ai șansa. Iar eu m-am despărțit de Motoi și, slavă Domnului, am făcut mai multe roluri decât am făcut când eram nevasta lui. În meseria asta faci compromisuri dacă ești slab.

Dacă ai puterea să nu-ți pese de ce spun ceilalți și să crezi în steaua ta, în talentul tău, nu ești nevoit să faci compromisuri. De ce să fac dacă eu sunt bună? Eu n-am cerut niciodată în viața mea vreun rol”, dezvăluie actrița.





 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter