Cine ar fi încercat să-l otrăvească pe Trump. Plicuri cu otrava au mai fost trimise și altor persoane

Publicat pe

O unitate specializată a poliţiei federale canadiene a efectuat luni o percheziţie în regiunea oraşului Montreal în legătură cu scrisoarea otrăvită adresată preşedintelui american Donald Trump, precum şi cu alte cinci scrisori similare trimise în Texas.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Percheziţia, parte a unei solicitări de asistenţă din partea poliţiei federale americane, urmează arestării unei suspecte în timp ce încerca să intre în SUA din Canada. Femeia, care purta o armă de foc în timpul arestării, trimisese un plic adresat preşedintelui Trump ce conţinea ricină, precum şi alte scrisori otrăvite la cinci adrese din Texas.

Pot confirma că plicuri ce conţin ricina otrăvitoare şi mortală mi-au fost trimise prin poştă mie şi la trei membri din echipa mea', a declarat pe Twitter Eddie Guerra, şeriful comitatului Hidalgo din statul Texas, care a precizat că nimeni nu a avut de suferit.

Citește și: Cătălin Scărlătescu, declarații surprinzătoare despre debutul în televiziune, în urmă cu 10 ani: „Mi-a fost frică. În primul an am păstrat și locul de muncă pe care îl aveam'/ EXCLUSIV

Suspecta este Pascale Ferrier, în vârstă de 53 de ani, cetăţean canadian de origine franceză, potrivit presei canadiene.

Apariţia sa în instanţa americană, programată pentru luni, a fost amânată, urmând să aibă loc marţi după-amiază.

Potrivit CBC, suspecta a fost anterior condamnată la închisoare în SUA după ce a fost prinsă conducând cu permis de conducere fals.

Poliţia canadiană nu a dorit să divulge dacă apartamentul situat într-o clădire din Longueuil, la sud de Montreal, şi care a fost percheziţionat luni, este locuinţa suspectei.

Citește și: Lady Gaga a fost la un pas de sinucidere! Vedeta face declarații uimitoare: „De ce ar trebui să rămân în jur?’

Ricina, otravă produsă prin prelucrarea boabelor de ricin, este fatală chiar şi în doze mici dacă este înghiţită, inhalată sau injectată şi nu are antidot.

Toată corespondenţa adresată Casei Albe este inspectată şi sortată în nişte depozite din apropierea capitalei federale Washington, plicul ucigaş fiind astfel interceptat înainte de a ajunge la reşedinţa preşedintelui american.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter