Concertele verii 2017

Publicat pe

A început sezonul festivalurilor, iar până la final de vară distracția este garantată! Sute de artiști internaționali vor face spectacol, iar Rita Ora, Dua Lipa și Jason Derulo vin pentru prima dată în România.

 

Se anunță o vară incendiară! Vor fi patru festivaluri și două săptămâni de distracție alături de cei mai tari artiști ai momentu­lui, așa că fie că mergi la Cluj, în Constanța sau rămâi în București, distracția va fi ga­rantată. Să o luăm însă cu începutul, pri­mul festival al verii fiind și cel mai nou: Neversea.

 

NEVERSEA

Muzică bună, artiști de top, briza și răsări­tul la malul mării sunt ingredientele unui festival care se anunță a fi cu adevărat spectaculos. În perioada 7-9 iulie, Neversea își va deschide porțile pentru prima dată, fiind singurul festival din Europa ce va transforma experiența mu­zicală de la malul Mării Negre într-o călă­torie unică, așa că nu-ți face alte planuri. Timp de trei zile, cele șapte scene de pe litoral vor aduce laolaltă peste 100 de artiști internaționali de top, dar și artiști care vor veni pentru prima dată în România. Și pentru că tot este vară, ce poate suna mai bine decât melodia „Hot right now, cântată live de Rita Ora?

Alături de ea, Dua Lipa, artista-fenomen a momentului, Jason Derulo, forma-ția britanică Years & Years și Ella Eyrevor rescrie povestea răsăritului la malul Mării Negre și te vor purta prin tărâmul plin de magie al festivalului, în timp ce Tiesto și Afrojack promit să facă show-uri incredibile pe plaja din Constanța. Imediat după aceea, distracția se va muta la Cluj-Napoca.

 

ELECTRIC CASTLE

Cu cizme sau fără cizme, experiența Electric Castle se trăiește intens, timp de cinci zile, 24 de ore din 24. Moderat, Nero, Noisia, Architects și alt-J indică o călătorie muzicală complexă din care ni­meni nu va ieși dezamăgit. Premiați cu Grammy, britanicii de la Nero ajung la Electric Castle în cea mai bună formulă a lor, alături de Alana Watson, după ce, în ultimii doi ani, au făcut tranziția de la DJ la electronic live band. Li se alătură pe afiș Noisia, una dintre cele mai cerute trupe în clasamentele făcute de fanii festivalului. Iar anul acesta, odată cu cea de-a cincea ediție, organizatorii pregătesc mult mai multe surprize, așa că, în perioada 12-16 iulie, distracția este garantată. Astfel, pen­tru prima dată pe durata festivalului, care se va desfășura pe spectaculosul domeniu al Castelului Banffy, vei putea păși în inte­riorul castelului, unde mai multe încăperi vor găzdui instalații de artă interactive, dar și un decor inedit. Totuși, nu uita ciz­mele acasă, pentru că nu se știe ce surpri­ze pregătește vremea!

 

UNTOLD

În ultima lună de vară, rămânem tot în Cluj, unde de pe 3 până pe 6 august are loc cea de-a treia ediție a Festivalului Untold. Afrojack, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell şi Martin Garrix îşi ţin promisiunea făcută fanilor şi revin să facă atmosferă, iar Ellie Goulding, artista care a concertat la nun­ta regală a Ducelui și Ducesei de Cambridge, la Palatul Buckingham, vine pentru prima dată în România. Așa că, dacă vrei să asculți live piesa „Love my like you do, înregistrată pentru coloana sonoră a filmului „50 Shades of Grey, nu ai voie să ratezi festivalul, plus că MØ, ar­tista cunoscută pentru vocea hitului Lean On, care are aproape 2 miliarde de vizu­alizări pe Youtube, și-a anunțat și ea prezența la festival. De asemenea, Steve Aoki, mereu headliner la marile festivaluri din lume, vine și el pentru prima dată pe scena Untold, la fel și Charli XCX, consi­derată noua prinţesă britanică a popului alternativ, care va interpreta hitul „I Dont Care, I Love It. Va fi deci o atmo­sferă de neuitat!

 

SUMMER WELL

Încheiem sezonul celor mai tari festiva­luri ale verii cu Summer Well. Încă de la prima ediţie, festivalul a devenit un loc de referinţă pentru iubitorii de muzică alter­nativă, iar anul acesta, pe scena de la Summer Well vor urca din nou nume cunoscute. Printre trupele care se vor afla pentru prima oară la Bucureşti se numă­ră Birdy, The Kills, Metronomy şi Nothing But Thieves. Membrii Interpol una dintre cele mai influente formaţii de rock alternativ din lume, numiţi „the kings of the indie scene, se întorc după 6 ani la Summer Well, festivalul care poar­tă numele uneia dintre piesele lor. Așa că, în weekendul 12-13 august, ți-am făcut deja programul, nu-ți rămâne decât să-ți pregătești ținutele de festival.

 

ADINA VÎLCEA Foto HEPTA

 

Concertele verii 2017Concertele verii 2017
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter