Cum a ajuns Marius Bodochi actor: "Prima dată am picat la facultate"/ EXCLUSIV

Publicat pe

Actorul Marius Bodochi a fost un răsfățat al sorții: a făcut film, teatru, a jucat în seriale și filme, a prezentat emisiuni de televiziune. Viața i-a hărăzit un fiu, iar mai nou, „rolul de director de teatru. Actorul ne-a dezvăluit în exclusivitate detalii despre cum a ajuns actor și nu numai, într-un interviu amplu, în noul număr al Revistei VIVA!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Cum a ajuns Marius Bodochi actor? Când s-a întâmplat și ce a dus la un asemenea deznodământ?

S-a întâmplat pe la 12 ani. Locuiam aproape de Teatrul Național din Cluj, pe strada Făcliei. Locul de joacă al copiilor era chiar parcul din spatele clădirii teatrului. Într-o duminică, am văzut ușile deschise, era un matineu, am intrat în sală, nu m-a oprit nimeni și am văzut spectacolul „Ifigenia. Mi-a plăcut atât de mult, încât m-am dus acasă și le-am cerut alor mei să îmi facă abonament la teatru. Așa am început să văd multe spectacole. Atunci a încolțit în mine ideea asta. Am făcut și teatru de păpuși, la Casa Pionierilor, cu doamna Rodica Radu, care era regizoare la Teatrul Național. Dânsa mi-a zis să mă fac actor când voi fi mare.

Cum a ajuns Marius Bodochi actor: "Prima dată am picat la facultate"/ EXCLUSIVCum a ajuns Marius Bodochi actor: "Prima dată am picat la facultate"/ EXCLUSIV

Ce a făcut Marius Bodochi înainte de admiterea la facultate

Și admiterea la facultate cum a decurs? Au fost ceva peripeții…

Prima dată am dat la București și am picat, deși aveam a treia medie. În noaptea dinaintea ultimului examen, m-am întâlnit cu un prieten, care era student în anul 4. Eu nu beam. Nici atunci, nici acum. Iar prietenul meu, Virgil Flonda, care era clujean, iar între timp s-a stins, m-a luat cu el „la o bere. Mai erau și alți studenți la Teatru. Dimineață nu m-am putut concentra, nu m-am putut aduna, comisia mi-a dat o pauză, au fost foarte corecți. În juriu era doamna Beate Fredanov, erau domnul Octavian Cotescu și Sanda Manu…

În anul următor s-a înființat secția română de la Târgu Mureș. Fiind mai aproape de Cluj, m-am dus acolo. După ce am fost declarat admis și am intrat, am fost nouă luni în armată. Perioada facultății a fost foarte frumoasă. În anul IV, m-au luat la Cluj, să joc cu Silvia Ghelan în „Trenul cu lapte nu mai oprește aici. Tot atunci a venit regizorul Dan Alexandrescu și m-a distribuit în două piese. Eu aveam repartiția la Satu Mare. Am ales să merg acolo pentru că mi-au promis că-mi dau drumul să plec la Cluj după un an, din trei, câți ar fi trebuit să stau în stagiatură. Am făcut un recital de poezie, „Să scriem cu cerneală fierbinte, pe versuri de Miron Radu Paraschivescu și Geo Dumitrescu, am luat premiu la „Cântarea României, și pentru asta m-au lăsat să plec acasă, la Cluj. Jucam și la Târgu Mureș în perioada aia, așa că, o bună bucată de timp, am făcut naveta între cele trei orașe.

De ce purta Marius Bodochi plete și barbă

Cum a fost perioada clujeană?

A fost foarte faină, cu roluri foarte mișto. Până la Revoluție, lucrurile au fost destul de așezate. Au încercat câțiva regizori să mă ia în filme, dar nu mi se potriveau rolurile alea. Eu purtam plete și barbă tocmai ca să nu fiu solicitat în filme și spectacole de televiziune proletcultiste.

Citește și: Antonia, primul pictorial alături de fiica ei, Maya:„Nu a fost ușor să fiu implicată de la distanță în viața ei'/ EXCLUSIV

Citește și: Cine este Anda Adam de la Bravo, ai stil!Controversele din viața ei

Citește și: Elena Gheorghe, despre al treilea copil:„Îl așteptăm cu brațele deschise'

Citește și: Bianca Drăgușanu a fost curtată de Cristi Borcea:„O să se supere nevasta lui'

Dar nu vă tundeau, cum am auzit că se întâmpla prin București?

Nu, nici pomeneală. Nu ne tundea nimeni. N-aveam nicio procură de la
teatru, nu m-a tuns și nu m-a bărbierit nimeni, niciodată.

Marius Bodochi: „Nu știu nici dacă am dosar la Securitate'

Ați fost membru de partid?

Nu, nu am fost.

Securitatea a încercat să vă racoleze?

Nu. Pentru că eram, cum sunt și acum, un tip tare. Aveau și ei psihologii lor, să știe pe cine și cum să rezolve. Nu am avut niciun fel probleme. Nu știu nici dacă am dosar la Securitate. Nu mă interesează. În clipa în care începi să te ocupi de lucruri d-astea, te umpli de nefericire. N-are rost. Pe mine nu mă deranjează când cineva zice ceva de rău sau o bârfă. Atât timp cât ești sau devii persoană publică, trebuie să știi că, pe lângă simpatii, atragi și antipatii.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE AUGUST AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Florin Ghioca

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter