Cum arată acum Jane Seymour și Joe Lando, din Dr. Quinn. El a fost îndrăgostit nebunește de actrița cu 11 ani mai mare

Publicat pe

Jane Seymour și Joe Lando au fost unul dintre cele mai carismatice cupluri din anii 1990, iar faima lor s-a datorat, fără doar și poate serialului Dr. Quinn. El nu a făcut un secret din faptul că a fost îndrăgostit de partenera sa cu 11 ani mai în vârstă… Nu au format un cuplu, dar îi leagă o prietenie pe viață.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Jane Seymour (70) și Joe Lando (59), protagoniștii din Dr. Quinn, au rămas și acum în amintirea fanilor celebrului serial, chimia dintre cei doi parteneri fiind, cu siguranță, și cea care a dat credibilitate și a atras milioane de telespectatori din lumea întreagă. Au trecut 23 de ani de la ultimul episod al serialului, însă admiratorii celor doi speră și acum că vor ajunge să formeze un cuplu…

Cum arată acum Jane Seymour și Joe Lando, din Dr. Quinn. El a fost îndrăgostit nebunește de actrița cu 11 ani mai mareCum arată acum Jane Seymour și Joe Lando, din Dr. Quinn. El a fost îndrăgostit nebunește de actrița cu 11 ani mai mare

Jane Seymour și Joe Lando, cuplul perfect

În anul 1993, CBS a dat lovitura cu serialul Dr. Quinn, Medicine Woman, serial care a depășit cu siguranță chiar și așteptările creatorilor săi, fiind recompensat cu nenumărate premii, printre care și un Glob de aur pentru cel mai bun serial și unul pentru cea mai bună actriță. La asta a contribuit însă din plin și carisma protagoniștilor, a căror chimie de cuplu a depășit ecranul. Dacă alegerea actriței a fost simplă, nu același lucru se poate spune despre protagonistul masculin. Janey Seymour avea nevoie de un partener credibil, de combinația aceia de băiat rău și, în egală măsură, sensibil, care să țină telespectatorii în fața televizoarelor… Pentru că nu era simplu să atragi atenția cu o acțiune ce se petrecea undeva după Războiul Civil.

Citește și: Drama neștiută a actriței Jane Seymour din Dr. Quinn. A pierdut o sarcină în timp ce se afla în direct la televiziune!

Citește și: Jane Seymour din Dr. Quinn a pozat în Playboy la 67 de ani

Citește și: Daniela Gyorfi recunoaște că e geloasă, în relația cu George Tal: „A fost o perioadă mai delicată între noi”/ EXCLUSIV

Citește și: Deea Codrea de la Bravo, ai Stil! a dezvăluit sexul bebelușului

Citește și: Brigitte a plâns în direct din cauza certurilor cu Florin Pastramă: „Are niște probleme grave'

Și iată că alegerea lui Joe Lando în rolul lui Sully a fost lozul câștigător. De mult nu mai apăruse într-un serial așa un băiat rău… Actorul, care pe vremuri lucrase ca pizzar, cascador – și-a rupt nasul de cinci ori în accidente de motocicletă, încheieturile și chiar și falca – și, ulterior, ca actor de soap opera (a jucat în One Life to Live)  – s-a potrivit mănușă în rolul misteriosului bărbat al munților care o salva de fiecare dată pe domnița aflată la ananghie. Pe scurt, Sully s-a transformat peste noapte sex-simbol și unul dintre cei mai iubiți actori. Iar Jane Seymour și Joe Lando au devenit cel mai iubit cuplu al anilor 1990.

Dragoste pe micul ecran… și în afara lui

De-a lungul timpului, fanii au sperat ca povestea de dragoste dintre Jane Seymour și Joe Lando să treacă ecranul, dar puțini știu că actorul a fost îndrăgostit nebunește de partenera lui cu 11 ani mai în vârstă ca el.

„Mi-a plăcut mereu de Jane Seymour ca actriță, dar când am început să filmăm, în 1992, m-am îndrăgostit nebunește de ea. Din păcate, Jane nu a avut aceleași sentimente pentru mine și, mai apoi, chiar în perioada aceea în viața ei a apărut James Keach (n. red – Jane a divorțat de James Keach în 2015) și mi-a furat-o. Lucrurile nu au mers mai departe de o dragoste platonică. Suntem cu toții foarte buni prieteni și acum', povestea Joe Lando.

Au trecut șase ani de când Jane Seymour s-a despărțit de cel de-al patrulea soț, iar Joe Lando este mereu în apropierea ei, după cum se vede și din zecile de fotografii în care apar împreună, postate de actor pe contul său de socializare. Acum, ea are 70 de ani, iar el – 59 și, culmea, între ei pare să existe același gen de chimie ca acum 23 de ani. Să-și vadă, în sfârșit, Joe Lando visul cu ochii? Oare va ajunge actorul să trăiască și în realitate povestea de dragoste din Dr. Quinn alături de Jane Seymour?

Foto: Hepta, Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter