Cum arăta Nicoleta Luciu înainte de operaţiile estetice. La 19 ani, vedeta a fost Miss România

Publicat pe

Nicoleta Luciu a fost considerată ani la rând cea mai frumoasă şi mai provocatoare vedetă din România. Impresiona cu formele sale naturale încă de la 19 ani. Atunci a cunoscut succesul. Acum are o familie minunată, este mama a patru copii! 

La vârsta de 19 ani, Nicoleta Luciu cunoştea celebritatea. A câştigat titlul de Miss România. Atunci, nu avea nicio operaţie estetică, se mândrea cu formele ei naturale. Avea un bust proeminent, trăsături deosebite.

Anii au trecut, iar ea a apelat în repetate rânduri la ajutorul medicului estetician. De două ori doctorul a intervenit la nivelul bustului, mai ales după ce a născut. S-a confruntat şi cu grave probleme.

Tulburări de vedere, dureri de coloană și imposibilitatea de a face efort fizic. Acestea au fost consecințele implanturilor-gigant pe careși le-a pus Nicoleta Luciu. După mai bine de doi ani de suferință, vedeta și-a luat inima în dinți și a făcut o nouă operație, fiind chiar suspectă de cancer. Intervenția a durat câteva ore, timp în care Nicoletei i-a fost îndepărtat țesutul necrozat și i s-au înlocuit implanturile.

Cum arăta Nicoleta Luciu înainte de operaţiile estetice. La 19 ani, vedeta a fost Miss RomâniaCum arăta Nicoleta Luciu înainte de operaţiile estetice. La 19 ani, vedeta a fost Miss România

Operații estetice nereușite ale vedetelor din România

Chirurgia estetică este o loterie, iar persoanele publice de la noi au resimțit asta din plin, pe propria piele. Cine a suferit cel mai mult? În rândurile de mai jos puteți vedea că operațiile estetice nereușite ale vedetelor din România nu sunt deloc puține!

Foto: VIVA!, Wowbiz 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter