Cum s-au cunoscut Adina Halas de la Bravo, ai stil! și soțul ei și cum a fost nunta lor: „La o lună, m-a cerut de soție” / EXCLUSIV

Publicat pe

Adina Halas este o femeie împlinită, în adevăratul sens al cuvântului. Se iubește de peste un deceniu cu soțul ei, Lucian, iar împreună au un fiu superb. Relația dintre concurenta de la Bravo, ai stil! și partenerul ei de viață pare desprinsă din filmele celebre de iubire. A fost dragoste la prima vedere, iar după doar o lună, ea i-a spus „DA', acceptându-i cererea în căsătorie. Au avut o nuntă ca în basme, ce a durat până în zori, după cinci luni de când s-au cunoscut, și îi sunt recunoscători lui Dumnezeu că a făcut ca ei să se întâlnească.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Povestește-mi despre prima întâlnire cu soțul tău, te rog! A fost dragoste la prima vedere?

A fost dragoste la prima vedere, chiar dacă nu am vrut să îmi recunosc acest lucru. Eu mergeam la cycling la un club din București și, într-o zi, intructorul la care eram și care ținea niște cursuri de spinning pentru începători a lipsit. A venit să îi țină locul un alt instructor, era Lucian, soțul meu, și când l-am văzut a fost ca și cum aș fi primit un pumn în stomac, mi-am dat seama că e „lată. Mi-a plăcut de el atât de mult din prima clipă, am fost atât de șocată de senzația pe care am avut-o, încât o săptămână nu m-am mai dus deloc la sală. Apoi m-am dus direct la orele ținute de el. Și, uite, suntem încă împreună după atâta timp. Aveam să aflu că a fost dragoste la prima vedere și din partea lui.

Cum s-au cunoscut Adina Halas de la Bravo, ai stil! și soțul ei și cum a fost nunta lor: „La o lună, m-a cerut de soție' / EXCLUSIVCum s-au cunoscut Adina Halas de la Bravo, ai stil! și soțul ei și cum a fost nunta lor: „La o lună, m-a cerut de soție' / EXCLUSIV

Citește și: Câți ani are Adina Halas de la Bravo, ai stil!E cu un an mai mică decât Anda Adam

Citește și: Cine este Adina Halas, noua concurentă de la Bravo, ai stil!.A fost prezentatoare TV

Citește și: Andra Gogan, omagiu sfâșietor pentru Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni:„Auzi îngerii cum cântă'

Citește și: Oana Radu, adevărul despre relația cu Alin Suflea, fostul ei iubit care a murit incendiat:„Lumea se aștepta să mă sinucid'

Cum s-au cunoscut Adina Halas de la Bravo, ai stil! și soțul ei

Cum de te-a convins să te măriți atât de repede cu el? Ai acceptat cererea în căsătorie după o lună și un pic și ai fost mireasă după cinci..

La o lună și jumătate din momentul în care am fost împreună, m-a cerut de soție și eu am spus „Da!. Eram atât de îndrăgostiți, încât nu ne-am gândit că nu ne cunoaștem atât de bine și că s-ar putea să iasă rău. Dar iubirea și pasiunea au ținut și chiar ne-am potrivit, avem aceeași energie. Aveam 30 de ani la acel moment, nu eram un copil care să creadă în povești cu Feți-Frumoși, eram cu picioarele pe pământ. Dar m-am simțit atât de în siguranță alături de el, de îndrăgostită, de relaxată, naturală, încât am acceptat să fiu soția lui, mi s-a părut cel mai normal lucru pe care ar fi trebuit să îl fac. Lucian m-a înțeles, chiar dacă nu este om de media, nu este interesat de această industrie, și m-a susținut mereu.

Chiar, cum te-a cerut în căsătorie? Cum a fost momentul?

M-a cerut în căsătorie în noaptea de Revelion, eram la o petrecere cu niște cunoscuți. În acea locație erau cam o sută de oameni și, la un moment dat, cu câteva minute înainte de miezul nopții, mi-a spus că dorește să îmi facă o dedicație, să îmi cânte, dar să merg cu el. I-am spus că nu știam că poate să cânte, mi s-a părut romantic. M-a luat de mână, am mers la scenă, a luat microfonul, eu eram convinsă că o să-mi cânte. Dar când a spus „Adina… mi-am dat seama că o să se întâmple ceva mult mai important decât bănuiam. A fost cel mai emoționant moment din câte trăisem până în acea clipă.

Au făcut nunta după 5 luni de relație

Povestește-ne puțin despre nunta voastră! Ați respectat tradiții, ați avut peripeții? Care a fost cel mai frumos/ emoționant moment?

Nunta noastră a fost foarte frumoasă, am avut alături toți oamenii apropiați, prieteni, familie, au fost cam 200 de persoane. Am făcut cununia religioasă pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, la Catedrala Sfântul Iosif, Lucian fiind catolic și eu ortodoxă. A fost impresionant, pentru că în acea catedrală mă opream să ascult corul în anumite zile, când ieșeam de la liceu, eu am făcut Sfântul Sava. Cununia civilă am făcut-o într-o zi de vineri, 13, la ora 13.00, pentru că nouă ne aduce noroc acest număr; de-a lungul timpului, am observat că majoritatea evenimentelor importante din viața mea se învârt în jurul acestei cifre. După cununia religioasă, am avut o petrecere senzațională, despre care toți prietenii ne vorbesc încă după atâția ani. S-a terminat la 7 dimineața, dar a fost superb.

În timp ce ne pregăteam de nuntă, am rămas însărcinată și a fost o veste importantă pentru noi și familiile noastre. Am fost atât de fericiți, încât nu mi-a trecut nicio secundă prin cap că rochia pe care mi-o comandasem s-ar putea să nu îmi mai vină la momentul nunții, care era peste trei, patru luni. Ca urmare, cu două zile înainte de nuntă, când a venit rochia din Spania, a fost o întreagă nebunie cu atelierul care îmi modifica rochia, pentru că luasem câteva kilograme.

Mi-am dorit să nu fiu furată la nuntă, nu doream să plec de la cel mai frumos eveniment din viața mea. Când am plecat din casa mamei mele, după câteva ore în care îmi cântase Marian Mexicanu, l-am rugat să nu îmi cânte varianta aceea dură a melodiei „Ia-ți, mireasă, ziua bună!. Alt lucru haios a fost că aveam niște tocuri amețitoare, pantofii îi comandasem tot înainte să aflu că sunt însărcinată, și la un moment dat mi-am pus unele mai mici, iar spre dimineață aveam deja balerini în picioare…

Cum se înțelege Adina Halas cu soțul ei, Lucian, după 11 ani de căsnicie

Cum este căsătoria după 11 ani? În ce fel s-a schimbat relația dintre voi din momentul în care ați spus „Da și până azi?

După 11 ani, râdem în continuare foarte mult împreună, suntem mult mai sudați, ne înțelegem unul altuia toate „hachițele, știm să depășim mult mai ușor orice disensiune apărută, discutăm altfel, ne înțelegem din priviri, s-au sedimentat lucrurile, am „împrumutat unul de la celălalt. A evoluat frumos relația noastră.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE IANUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursă foto: Instagram, PR

 
substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter