Dana Mladin, dezvăluiri despre "Școala Vedetelor", după 25 de ani. Ce spune acum despre cei pe care i-a făcut vedete.

Publicat pe

Au trecut 25 de ani de la „Școala Vedetelor”, iar copiii teribili și talentați ai lui Titus Munteanu, inițatorul show-ului, s-au transformat în adulți responsabili. Iată cum arată și cu ce se ocupă acum Dana Mladin, cea supranumită „diriginta școlii vedetelor”.

Dana Mladin este una dintre tinerele pe care Titus Munteanu le-a adus în centrul atenției în anii de după Revoluție, în cadrul show-ului „Școala Vedetelor”. După experiența de la „Școala Vedetelor”, Dana Mladin a dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu și din lumea televiziunii.

Aventura „Școala Vedetelor”

Cu toate acestea, este foarte activă în lumea televiziunii, fiind producătoarea unor emisiuni de mare succes, precum Surprize, Surprize, Next Star, Plasa de Stele și multe altele. La 25 de ani de la debutul proiectului „Școala Vedetelor”, Dana Mladin a rememorat cu emoție, pe blogul personal, cele mai frumoase momente trăite alături de colegii ei.

Eram redactor în această producţie şi îmi aduc aminte cât de mult ne strofocam să găsim «elevi». Pe-atunci erau doar câteva Şcoli Populare de Artă, mai apelam la compozitori, care ne recomandau elevi, mai umblam prin liceele de muzică, mai convingeam oameni din muzică să îşi trimită fiii şi fiicele la probe. Iar TVR anunţa preselecţii, care ne livrau cei mai mulţi candidaţi, mai ales din ţară!

Parcă văd şi acum marile îmbulzeli din Poarta Pangratti a Televiziunii Române, sute de copii însoţiţi de părinţi sau adolescenţi veniţi de capul lor, dornici să intre cât mai repede să îşi arate talentul. Căutările noastre erau permanente, astfel că, după fiecare ediţie apărută pe post, mai culegeam 1-2 «elevi».

Am vizionat mii de adolescenţi la castinguri, unii dintre ei super talentaţi, alţii banali, amuzanţi sau inconştienţi. Am petrecut în TVR mai mult decât am petrecut în casele noastre', povestește Dana Mladin.

Succes fără precedent

În momentul în care a debutat emisiunea, nici măcar inițiatorii ei nu și-au imaginat succesul imens de care avea să se bucure „Școala Vedetelor”, care a fost cel mai de succes proiect de televiziune în care au fost implicați exclusiv tineri.

Debutul Școlii vedetelor l-a reprezentat emisiunea filmată în decembrie și difuzată în noaptea de Revelion 94-95. Acum fix 25 de ani, deci! Și din acel moment au început să curgă solicitările: mai multe show-uri tv, spectacole, concerte, invitații în diverse emisiuni. Și chiar turnee naționale.

Ce nebunii s-au întâmplat prin deplasări, în trenuri, în culisele concertelor din țară – ar putea constitui marfă bună pentru o carte… își amintește Dana Mladin.

Copiii de atunci, vedete și azi

Că proiectul „Școala Vedetelor” a fost o rampă de lansare pentru toți tinerii care au participat o dovedește și parcursul lor viitor, cei mai mulți dintre ei fiind acum artiști cunoscuți.

Din fericire, nu ne-am împrăștitat prea departe unii de alții. Mulți dintre noi am rămas în showbiz, am crescut profesional și muncim, zic eu, cu aceeași pasiune de acum 25 de ani. Mulți dintre elevi au rămas în zona muzicală. Îl știți pe Goia de la Voltaj sau pe Adi Despot de la Vită de Vie. Sau trupa Class. Geambașu și Laurențiu și-au crescut band-uri de evenimente (Călin Geambașu Band și The Colours) și rup țară! Mălina Olinescu a continuat și ea să cânte niște ani.

Marius din Timișoara a rămas în televiziune, prezentând diferite emisiuni. Acum ne rugăm de el să ne aducă noroc la tragerile 6/49 de la TVR…

Cu câțiva dintre ei eu am lucrat ani de zile, din poziția de producător. Cu Carmen – pe producție, cu Lulu – pe regie muzicală.

Nadine a inițiat mai multe proiecte interesante și acum are propria-i emisiune, la TVR.

Diana Munteanu a tot prezentat emisiuni – cele mai recente, la Antena 1. Eu, recunosc, am exploatat-o și că actrița, în mai multe momente de la Next Star, Revelioane și Scena Misterelor.

Lili Sandu n-a lipsit nici ea prea mult din zona televiziunii. Cea mai recentă apariție a fost la Ferma, de la Pro TV.

Titi (UltraTT) e un super director de evenimente șmechere! Dar nu s-a lăsat nici de cântat…

Alice Bursuc este de mulți ani health & beauty editor la Elle.

Mădălina și-a îndeplinit visul de a deveni actriță, la Timișoara.

La fel și Kitty, în Italia!

Mirela a continuat să cânte în Maroc, chiar și alături de soțul ei, un star marocan, Elam Jay!

Nicoleta e psiholog în America. Angelica… Simona… Ramona, Rareș… Raluca… of, e clar ca tre să strigăm catalogul, ca să ne aducem la zi cu toți.

Ce mi-e clar mie la ora asta este că, din diriginta Școlii vedetelor', aș putea deveni… bunica Școlii vedetelor'. Realizând un show cu toți copiii elevilor de la Școala vedetelor. Că nu-s deloc puțini! N-ar fi tare???, a scris Dana Mladin pe blogul ei.

Dana Mladin a rămas în televiziune

Dat fiind că a crescut, practic în televiziune, încă de la vârsta de 3 ani, și de-a lungul vieții a fost când în fața, când în spatele camerelor, nu e un secret pentru nimeni că Dana Mladin a rămas în continuare fidelă primei sale iubiri.

Cu diriginta' (n.red. așa era poreclită de către colegii ei) e simplu: după redactor al emisiunii și cu studii de jurnalism, drumul meu a fost unul normal – am ajuns producător de emisiuni de divertisment. M-a fascinat întotdeauna meseria din spatele camerelor de luat vederi, mai mult decât cea din fața lor. Asta nu înseamnă că nu pun mare preț pe toată experiența mea de prezentator. Și la TVR, și la Antena 1, a mai scris fosta prezentatoare a „Școlii Vedetelor” pe danamladin.com.

Dana Mladin, dezvăluiri despre "Școala Vedetelor", după 25 de ani. Ce spune acum despre cei pe care i-a făcut vedete.Dana Mladin, dezvăluiri despre "Școala Vedetelor", după 25 de ani. Ce spune acum despre cei pe care i-a făcut vedete.

Foto: danamladin.com, Instagram

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter