Decizia radicală luată de Abi Talent, după scandalul cu Alex Velea. „Nu mai vreau să fiu asociat cu caterinca”

Publicat pe

În urma scandalului cu Alex Velea, care durează de câteva zile, Abi Talent a luat o decizie radicală. Artistul s-a săturat ca unii să facă glume pe seama lui, așa că renunță la numele de scenă, preferând să i se spună doar Abi.

Decizia radicală luată de Abi Talent, după scandalul cu Alex Velea. „Nu mai vreau să fiu asociat cu caterinca'Decizia radicală luată de Abi Talent, după scandalul cu Alex Velea. „Nu mai vreau să fiu asociat cu caterinca'

Abi Talent vrea să renunțe la numele de scenă pe care l-a luat atunci când s-a lansat. De astăzi, vrea să fie doar Abi, după cum recunoaște chiar el.

„În primul rând, începând de astăzi nu mai sunt Abi Talent, sunt doar Abi. Abi Talent a fost numele meu pentru a mă lansa și pentru a prinde la public. Vreau să fie doar Abi, nu mai vreau să fiu asociat cu caterinca. Am folosit numele de Abi Talent pentru promovare. Dacă eu am renunțat la Talent, am renunțat la a mai face caterincă', a  spus Abi, la Antena Star.

Scandalul dintre Alex Velea și Abi Talent a împărțit internetul în două

Ieri, Alex Velea a continuat  atacurile la adresa lui Abi Talent, după ce acesta i-a jignit iubita, pe Antonia. Mesajele postate de cei doi pe contul de socializare au stârnit reacții neașteptate în rândul admiratorilor celor doi.

Alex Velea a atins un subiect sensibil al „Regelui României', atunci când a vorbit despre tatăl lui, care se pare că se află după gratii.

 „Băi Laby! M-a sunat taică-tu de la puşcărie şi m-a rugat să te iert pentru hazu slab pe care-l ai, fiindcă tu nu ai fost chiar un copil dorit. Dacă tot stăteam la „taină' ca bătrânii, mi-a mai recunoscut că te-ai născut la 8 ani (în primii 7 ani de-acasă cică asimilezi multe info, îţi dezvolţi caracterul, ruşinea şi respectul). A… Şi a mai zis că te salută', a scris Alex Velea în mediul virtual. 

Abi a reacționat imediat și a trecut deja la amenințări. „De la 7 până la 12 ani am stat fără tată şi din momentul în care te legi de chestia asta, s-a cam terminat', a postat Abi Talent pe Instagram.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter