Filmul lui Cristian Mungiu, selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes. R.M.N., o poveste dintr-un sat ardelean

Publicat pe

Cel mai nou film al maestrului Cristian Mungiu a fost selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes. Intitulat „R.M.N.', acesta prezintă o poveste incredibilă, dintr-un sat ardelean. În peliculă joacă mai mulți actori celebri, precum Marin Grigore și Judith State, iar bugetul ei a fost de aproximativ 2,8 milioane de euro.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Cristian Mungiu a mai bifat o reușită în cariera lui colosală. Cel mai nou film al său a fost selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes. Pelicula e intitulată „R.M.N.' și aduce în fața publicului o poveste de neuitat, dintr-un sat din Ardeal.

Filmul lui Cristian Mungiu, selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes. R.M.N., o poveste dintr-un sat ardeleanFilmul lui Cristian Mungiu, selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes. R.M.N., o poveste dintr-un sat ardelean

Potrivit libertatea.ro, e cea de-a cincea prezență a regizorului Cristian Mungiu în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmele lui au câștigat până acum patru premii de-a lungul timpului la Cannes, printre care și pe cel mare, Palme dOr, în anul 2007.

Citește și: Dată în judecată, Anamaria Prodan nu se va prezenta la procesul cu Corina Caciuc:„O domnișoară care…'

Citește și: Adela Popescu și familia ei, chinuiți de alte probleme de sănătate:„Am avut toți enterocolită'

Citește și: Andreea Tonciu vrea să investească într-un apartament, după Survivor:„Banii sunt în cont, nu m-am atins de ei'

Citește și: Cum se înțelege Lucian Viziru, de fapt, cu fratele lui, Augustin:„Ne certăm de la tot. S-a văzut o ușoară tensiune între noi'

Filmul lui Cristian Mungiu, selecționat în competiția oficială a festivalului de la Cannes

Cel mai recent film de lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, „R.M.N.', a fost selecționat recent în cadrul competiției oficiale a festivalului de la Cannes. Evenimentul va avea loc luna următoare, între 17 și 28 mai, după cum anunță un comunicat presă al casei de producție Mobra Films.

Filmul lui Cristian Mungiu prezintă povestea lui Matthias. În preajma Crăciunului, acesta se întoarce de la muncă din Germania în satul lui natal transilvan, fiind preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). În peliculă, personajul principal, Matthias, încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Atunci când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, liniștea oamenilor din comună se tulbură, iar spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți. De asemenea, frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

R.M.N., o poveste dintr-un sat ardelean

Rolurile principale din filmul „R.M.N.' sunt jucate de actorii Marin Grigore și Judith State. În peliculă apar și alți actori profesioniști, precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, dar și neprofesioniști.

Imaginea peliculei a fost realizată de către Tudor Vladimir Panduru (Bacalaureat, Malmkrog). De scenografie s-a ocupat Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tata Mută Munții), iar de montaj Mircea Olteanu (După Dealuri, Amintiri din Epoca de Aur).

Pelicula „R.M.N.' e produsă de Mobra Films și coprodus de către Why Not Productions, Wild Bunch International, France 3 Cinéma și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, France Télévisions, Ciné+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages, mai notează sursa menționată.

Cât a fost bugetul filmului

În ceea ce privește bugetul filmului, acesta a fost de aproximativ 2,8 milioane de euro. Creditul alocat de către CNC România a fost de 3 milioane de lei.

Filmările pentru „R.M.N.' au avut loc în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022. Acesta s-au desfășurat atât în satul Rimetea din județul Alba, cât și în alte localități din Transilvania.

A luat marele premiu acum 15 ani

Acum aproximativ 15 ani, la prima prezență în selecția oficială a festivalului, filmul „4 luni 3 săptămâni și 2 zile' a câștigat premiul Palme dOr pentru cel mai bun film din competiție. Asta se întâmpla în 2007.

În 2012, filmul „După Dealuri' a fost recompensat pentru cel mai bun scenariu și pentru cea mai bună interpretare feminină, iar în 2016, filmul „Bacalaureat' a fost recompensat pentru cea mai bună regie.

Sursă foto: Hepta, Captură video, Libertatea

 
substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter