Florin Călinescu a închis restaurantul din București și s-a mutat la țară. Actorul deține o fermă cu zeci de animale

Publicat pe

Florin Călinescu a ales să se retragă la casa sa din comuna Bădana, județul Argeș, pe timpul pandemiei, acolo unde are o fermă în toată regula. Juratul de la Românii au talent duce acolo o viață cu totul diferită față de cea din Capitală. Actorul se ocupă de treburile gospodărești, având în grijă tot felul de animale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Florin Călinescu şi-a închis restaurantul pe care îl avea în Capitală şi s-a retras în casa părintească din comuna Băbana. Florin Călinescu s-a născut în Timişoara, dar părinţii săi sunt de loc din judeţul Argeş. Astfel, actorul a decis să se mute în perioadele în care nu are filmări în casa părintească.

„În comuna Băbana s-a născut tata şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Ocupat cu viaţa la ţară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieţi şi trei fete, 42 de bibilici, 9 gâşte, doi câini lupi şi doi Schnauzeri pitici. Am avut şi capre cu iezi, dar iedul s-a făcut mare şi l-am dat pentru că se ţinea de rele', a spus vedeta.

Florin Călinescu îşi aminteşte cu drag despre jocurile copilăriei şi gaşca de prieteni.

Florin Călinescu a închis restaurantul din București și s-a mutat la țară. Actorul deține o fermă cu zeci de animaleFlorin Călinescu a închis restaurantul din București și s-a mutat la țară. Actorul deține o fermă cu zeci de animale

„Cu trecerea vremii, mă gândesc la multe lucruri din copilărie. De exemplu, de ce nu mai e zăpadă şi loc de săniuş. Noi ne dădeam cu sania aproape de casă şi aveam grijă doar să nu treacă vreo maşină. Şi nici nu prea treceau maşini pe atunci. Acum, pentru a merge la zăpadă, eşti nevoit să pleci la munte sau undeva departe de casă. Nu mai există poveşti la bradul de Crăciun. Poate din cauza schimbărilor climatice. Mai vedeţi copii care se joacă, de dimineaţă până seară, până la leşin, «Lapte gros» sau «Leapşa»?! Acum bucuria e un laptop, o tabletă', a spus actorul.

Actorul îşi aminteşte cu nostalgie de bolile copilăriei

Actorul îşi aminteşte de traiul alături de bunici şi de bolile copilăriei. El a spus cum a luat de la ţară „toate nenorocirile posibile, pe care azi copiii nu le mai au: păduchi, oxiuri, limbrici, tenie'.

l cunoaște nu era una tocmai bună' / EXCLUSIV

Citește și: Legătura neașteptată dintre Viviana Sposub și Andreea Bălan:'Nu îmi vine să cred că…'

Citește și: Cum a fost cerută în căsătorie Simona Gherghe și ce spune despre gelozia în relație:„Cedăm pe rând’ / EXCLUSIV

Citește și: Bianca Drăgușanu, prima apariție TV după ce Alex Bodi a fost arestat:„Facem sărbătorile de iarnă în Dubai’. Ce a declarat despre Victor Slav

„Cine să se spele pe mâini sau să nu ia de pe jos ce cădea. Dimineaţa, străbunicul ne urca în căruţă şi du-te la pădure, la porumb, la prune, unde avea familia treabă. Străbunicii mei au murit fără să ştie ce sunt ăia bani şi ce e ăla spital. Cam tot ce aveau nevoie făceau în casă, de lână, de cânepă, de in, de piele, de lemn, de lut. Mai veneau ţigani de la care luau un ceaun sau o pălărie. Iar farmacia era în spatele casei, se ducea bătrâna prin pădure, pe câmp', a mai spus Florin Călinescu.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter