Franța a spus adio manechinelor anorexice!

Publicat pe

Cândva, un creator de modă spunea că modelele sunt slabe pentru că ele sunt doar… niște umerașe de haine și că nu acesta este standardul după care trebuie să se ghideze femeile, dar, din nefericire, în timp a devenit. Tocmai de aceea, după Italia, Spania și Israel, a venit și rândul francezilor să ia măsuri, interzicând manechinele anorexice.

 

 

 

Fie la defilările de modă, fie pe copertele revistelor, manechinele sunt tot mai slabe, iar tinerele pentru care acestea reprezintă un model se străduiesc să le urmeze exemplul. Nu fac excepție nici vedetele care pozează în reviste, însă de cele mai multe ori fotografiile sunt extrem de retușate și departe de realitate, lucru care le scapă celor care își doresc să arate la fel. Înfometarea dusă la extrem a devenit astfel un fenomen îngrijorător, iar asta a determinat tot mai multă lume să reacționeze. Franța, țara modei, locul unde se lansează trendurile în fashion, a luat în sfârșit atitudine, politicienii votând o lege care interzice folosirea modelelor prea slabe.

 

 

Conform ministrului francez al Sănătății, scopul acestei măsuri este de a lupta contra anorexiei, în special în rândul tinerelor. Cei mai predispuși îmbolnăvirii sunt copiii și adolescenții, care, din dorința de a fi cool și de a semăna cu idolii lor, ajung să sufere de anorexie sau de bulimie, afecțiuni care pot duce, în final, la deces. Drept urmare, manechinele vor fi obligate să prezinte un certificat care să le ateste starea de sănătate și indicele de masă corporală (IMC), care nu trebuie să fie sub limita admisă – 18,5. Dacă agenția angajatoare nu va respecta această măsură, amenda va fi de 75.000 de euro, iar cei găsiți vinovați ar putea face și 6 luni de închisoare.

 

 

 

 

Expunerea tinerilor la imagini în care apar modificări ale corpurilor duce la scăderea respectului de sine, care poate avea un impact negativ asupra sănătătii', a declarat ministrul Sănătății, Marisol Touraine, adăugând că scopul acestei legi este lupta împotriva tulburărilor alimentare și a idealurilor inaccesibile despre frumusețe.  În plus, de la data de 1 octombrie toate fotografiile retușate vor trebui marcate cu photographie retouchée. Să sperăm că aceste măsuri se vor dovedi benefice, pentru că fenomenul este mai mult decât îngrijorător – în Franța, anorexia afectează anual între 30.000 și 40.000 de persoane, dintre care 90% sunt femei.

 

 

Oana Enache

Foto: Hepta, Shutterstock

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter