Ilinca Vandici, totul despre viața de familie. Cum a decurs prima întâlnire cu soțul ei: "M-a dus la mănăstire și mi-a spus că voi fi soția și mama copiilor lui"/ EXCLUSIV

Publicat pe

Mulți o cunosc, puțini îi știu povestea. O femeie împlinită atât de plan profesional, cât și personal, Ilinca Vandici a muncit mult și a trecut prin experiențe dureroase, până să ajungă să se bucure cu adevărat de succes și să aibă parte de fericirea la care cu toții râvnim. Așadar, am provocat-o la un interviu amplu, în care vorbim și despre bune, și despre rele, exact așa cum este destinul oricărei femei remarcabile.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Ești protagonista copertei VIVA! de martie, luna femeii… Ce înseamnă 1 și 8 Martie pentru tine? Ce însemnau aceste date pentru tine, în copilărie, și ce înseamnă acum? Povestește-ne câteva amintiri…

Până să-l am pe Zian, aceste zile erau despre mama, despre femeile remarcabile din viață, însă, de trei ani, au devenit și despre mine. Mă simt femeie împlinită, mamă, în adevăratul sens al cuvântului! Îmi aduc aminte cu multă emoție și drag de felicitările pe care le făceam la școală, cu poză și dedicație pentru mama. Abia aștept să primesc și eu de la Zian! Era o tradiție: până în clasa a patra, de 8 Martie, ne pregăteam cu toții la școală, realizam pozele pentru felicitare, apoi făceam lucru manual și felicitarea în sine, pentru mama – textul și compoziția ei. Era o mare bucurie pentru mine să concep acele felicitări și întotdeauna reacția mamei mele m-a copleșit de emoții, pentru că era fericită de gestul meu, în fiecare zi de 8 Martie. Buchețelele de ghiocei erau nelipsite.

Ilinca Vandici, totul despre viața de familie. Cum a decurs prima întâlnire cu soțul ei: "M-a dus la mănăstire și mi-a spus că voi fi soția și mama copiilor lui"/ EXCLUSIVIlinca Vandici, totul despre viața de familie. Cum a decurs prima întâlnire cu soțul ei: "M-a dus la mănăstire și mi-a spus că voi fi soția și mama copiilor lui"/ EXCLUSIV

Ilinca Vandici: „Zian este un copil răsfățat'

Ce fel de educație îi acordați lui Zian? Îl răsfățați peste măsură? Cum
îi arătați că greșește ceva?

Este un copil răsfățat, însă nu mă pot impune în fața bunicilor cu acest aspect… Îmi e imposibil și nici nu vreau să le răpesc această bucurie, de a-l răsfăța! Eu sunt singurul adult care încearcă să mențină o balanță, care impune reguli și care administrează pedepse. Andrei mă susține, însă are tendința de a ține partea copilului… Oricum, am dezvoltat o relație specială cu Zian, noi suntem prieteni, și atunci, în momentele în care face vreo boacănă, acceptă greșeala, o recunoaște și își cere scuze, pentru că îi explic mereu care sunt consecințele faptelor lui.

Vă gândiți la al doilea copil? Ați făcut un plan în acest sens? Știu că
unii părinți se gândesc că ar vrea să fie o anumită diferență de vârstă
între frați…

La noi încă nu e cazul… Nu suntem pregătiți deocamdată pentru încă un
copil, mai avem nevoie de timp!

Cum și-a cunoscut Ilinca Vandici soțul

Ilinca, relația dintre tine și soțul tău a evoluat foarte repede… Spune-mi, ce goluri a umplut Andrei, atunci când ați început să aveți o relație?

Tocmai relaxarea mea și determinarea lui au făcut ca sentimentele noastre să se contopească atât de natural și de frumos. Andrei a completat tot ce era de completat la mine, la sufletul meu! Mi-a redat încrederea în mine, m-a ajutat să-mi recapăt feminitatea, să mă văd exact așa cum sunt și m-a susținut să-mi ating adevăratul potențial.

V-ați cunoscut prin intermediul unor prieteni și știu că ați ieșit în gașcă de câteva ori. Dar prima voastră întâlnire, în doi, cum a fost?

Hahahah… Inedită… Am ieșit la masă, la prânz, iar din vorbă în vorbă am ajuns la subiectul credință, biserici, mănăstiri etc… Am constatat că ne plăcea amândurora aceeași mănăstire, ne-am urcat în mașină, am mers acolo, loc unde Andrei mi-a spus că eu voi fi soția lui și mama copilului lui. Nu mai eram în perioada în care aveam așteptări din partea bărbaților, iar relația cu Andrei a pornit frumos, fără așteptări, fără a programa cumva niște lucruri. Mi-am zis că văd unde o duce și ce o vrea Dumnezeu, și probabil tocmai relaxarea aceasta a mea a și dus la această întâmplare. Uite, că, până la urmă a făcut mai multe decât a spus. (râde)

Citește și: Ilinca Vandici, declarații despre debutul în televiziune, la Meteo:”Aveam 18 ani”. Ușa i s-a „deschis” după ce a participat la un concurs de Miss/ EXCLUSIV

Citește și: Ilinca Vandici recunoaște că e geloasă:”Am un bărbat frumos, deștept, de succes, dorit și râvnit”. Ce spune despre al doilea copil / EXCLUSIV

Citește și: Speak recunoaște că a avut emoții când și-a cunoscut viitorii socri:„Tatăl Ștefaniei m-a scos afară, să…'/ EXCLUSIV

Citește și: Claudia Pătrășcanu, ofertată cu o sumă colosală să participe la Survivor.Cum l-a anunțat pe Gabi Bădălău

Ilinca Vandici, secretele unei căsnicii de durată

Vai, eu acum mi-am dat seama că voi sunteți împreună de aproape cinci ani… Adică anul ăsta aniversați cinci ani de relație. Cum au fost cei cinci ani?

Exact! Cum trece timpul… Wow, au fost foarte frumoși! Nu am avut timp să ne plictisim, am construit atât de multe lucruri, am dus la capăt o grămadă de planuri, ne-am sudat relația, ne-am consolidat carierele și ne-am bucurat în fiecare zi de minunea noastră, în prezența căruia orice neplăcere dispărea!

Cât de mult a fost nevoie sau ați reușit să vă mulați/schimbați unul după celălalt?

Nu foarte mult… Ideea mea de relație sănătoasă înseamnă tocmai să accepți și să iubești persoana de lângă tine exact așa cum este ea! Nu cred în încercarea de a schimba oamenii, nu mi se pare corect… Da, e normal să ajustăm unele lucruri pentru că asta înseamnă să construim și să ținem cont unul de altul, însă sunt detalii, chestiuni de nuanță… Atât!

Ilinca Vandici: „Ne completăm foarte mult'

Aveți capitole la care nu vă înțelegeți? De la ce se nasc cele mai multe
discuții?

Nu… Ne completăm foarte mult, lăsăm fiecare de la el când e cazul și am învățat să ne înțelegem reciproc.

Îți reproșează Andrei ceva? Dar tu lui?

Nu ajungem la reproșuri… Da, ne spunem unul altuia dacă ne deranjează
ceva, și cred că tocmai acesta e secretul, că nu lăsăm nemulțumirile să ne domine și să se transforme în demoni, ci ni le spunem și rezolvăm orice!

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE MARTIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Facebook, Instagram, arhiva personala

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter