În sfârşit! Smiley s-a afișat cu Gina Pistol! S-au îmbrățișat în fața fanilor, după trei ani de relaţie

Publicat pe

Relaţia dintre Smiley şi Gina Pistol nu mai este un secret pentru nimeni, însă, chiar dacă se iubesc de aproape trei ani, abia aseară s-au afişat pentru prima dată împreună. Joi seară, la petrecerea pe care Smiley a dat-o cu ocazia împlinirii a 11 ani HaHaHa Production, Gina a fost invitatul-surpriză şi cei doi îndrăgostiţi nu au ratat ocazia de a se îmbrăţişa pe covorul… verde.

Atât în ceea ce priveşte apariţiile publice împreună, cât şi a declaraţiilor privind relaţia lor amoroasă, Smiley şi Gina Pistol au fost extrem de rezervaţi în cei aproape trei ani de când formează un cuplu.

Joi seară, Smiley a dat petrecere mare într-un club din Bucureşti, la care au fost invitaţi artiştii HaHaHa Production, cărora Smiley le compune piese, fani şi prieteni apropiaţi. Însă, fără îndoială, supriza serii a fost Gina Pistol.

Îmbrăcată într-o rochiţă neagră, vedeta Antena 1 a fost apariţie super sexy, care a atras toate privirile, mai cu seamă că acest eveniment a fost primul la care cei doi s-au afişat împreună, de când sunt iubiţi.

Smiley şi Gina au fost surprinşi îmbrăţişându-se la petrecere şi au pozat relaxaţi, spre bucuria celor prezenţi la eveniment, care aşteaptă de aproape trei ani acest moment.

Smiley recunoaște că Gina este femeia ideală

Chiar dacă nu au făcut declarații directe despre relația lor, atât Smiley și Gina au lăsat să se înțeleagă, în interviurile acordate în tot acest timp, că sunt fericiți unul cu celălalt.

„Cred că femeia cu care sunt e cea ideală”, a răspuns Smiley, într-un interviu acordat recent, când a fost întrebat despre femeia ideală.

La rândul său, Gina recunoaște că nu este genul de ”fetiță” care se visează mireasă încă din copilărie. Pentru ea, căsătoria nu este, totuși, o prioritate, însă recunoaște că se vede în postura de mămică.

„Nu am fost niciodată genul de fetiţă care se visează mireasă de mică… Dacă este să se întâmple, nu fug. Nu este o prioritate pentru mine.  Da. Aş fi o mamă foarte bună. Eu l-am crescut pe fratele meu, fiind mai mic decât mine cu 5 ani… I-am crecut şi pe foştii mei.

Am fost foarte grijulie.Acum sunt femeie. Eram până acum iubita mamă… Contează foarte mult bărbatul de lângă mine. Nu prea am avut timp liber.. .Am un pisoi de 5 ani şi îl iubesc foarte mult… Era cât pe ce să-l pierd…Acum este mai bine…E greu”, a declarat Gina Pistol, la Antena Stars.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro