Mirela Vaida a făcut testul COVID-19! Motivul pentru care s-a speriat: „În fiecare zi am mers la serviciu, am avut contact cu atâția invitați”

Publicat pe

Mirela Vaida a ținut să își facă testul COVID-19, pentru că vedeta și-a continuat activitatea obișnuită în perioada pandemiei. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Prezentatoarea a muncit non stop la emisiune, astfel încât nu a avut timp să se testeze. Vaida a ales să meargă la un centru drive-in pentru recoltarea de probe biologice în vederea detectării virusului SARS COV2.

Nu a avut deloc timp de relaxare în această perioadă

Totul s-a întâmplat în parcarea Băneasa Shopping City, iar lucrurile au decurs extrem de repede. Mirela a fost singură în mașină, a semnat o declarație privind politica de GDPR și apoi a făcut testul propriu zis. 

Uite că am făcut-o și pe asta! Trebuie să recunosc că am ceva emoții, pentru că nu am mai fost până acum să mă testez pentru a vedea dacă, Doamne ferește!, am avut sau am Covid -19. Dar, pentru că am auzit că se deschide acest centru drive-in de testare în București, într-o parcare destul de generoasă în care nu ai contact cu nimeni, nu te dai jos din mașină, dai datele personale doar prin geam și primești prin mail rezultatul în doar câteva ore, m-am gândit că e foarte bine. Și știti de ce? Pentru că, uite, de 2 luni de zile de când suntem panicați cu atâtea măsuri de urgență și cu atâtea vești rele, nu am apucat să mă testez. Nu am avut nici măcar o zi liberă. În fiecare zi am mers la serviciu, am avut contact cu atâția colegi și cu atâția invitați, am acasă trei copii mici, care sunt foarte vulnerabili, am locuit cu soacra mea, care și ea este în zona de risc ….așa că m-am cam speriat. Ca toată lumea, de altfel! Dar m-am decis ca astăzi, în prima zi în care s-a deschis această clinică drive-in de testare, să vin', a spus Mirela Vaida imediat după testare. 

Testul drive-in, extrem de rapid

A durat foarte puțin. Lucrurile mi se par foarte sigure și cred eu că paza bună trece primejdia rea. Așa ar trebui să facem cu toții. Chiar dacă suntem persoane fizice sau vorbim la nivel de instituții de stat sau private. Eu cred că toți oamenii care intră în contact cu multă lume în spațiul public  și care lucrează în relații cu clienții ar trebui să facă lucrul ăsta odată la ceva timp. Măcar pentru siguranța noastră, pentru sănătatea noastră și pentru că, repet, paza bună trece primejdia rea. Sper din suflet să am un rezultat bun și să vi-l comunic și vouă. Dar eu zic că dacă aveți posibilitatea, faceți acest test pentru că e cel mai sigur pentru noi și pentru societatea noastră. Doamne Ajută și multă sănătate!', a completat Mirela Vaida. 

Mirela Vaida nu a avut timp de prea multă relaxare în izolare. În cadrul unui interviu acordat revistei VIVA!, vedeta ne-a povestit că este foarte atentă la tot ce ține de igienă, pentru că are doi copii mici acasă și încearcă să îi protejeze cum știe mai bine.

Mirela Vaida a făcut testul COVID-19! Motivul pentru care s-a speriat: „În fiecare zi am mers la serviciu, am avut contact cu atâția invitați'Mirela Vaida a făcut testul COVID-19! Motivul pentru care s-a speriat: „În fiecare zi am mers la serviciu, am avut contact cu atâția invitați'

În primul rând, mă spăl de foarte multe ori pe zi pe mâini, dezinfectez telefonul, volanul maşinii şi celelalte obiecte pe care le folosesc foarte des. Când ajung acasă, seara, mă descalţ încă de la uşă, las o parte din haine afară, urc repede, fac un duş, mă schimb în haine curate şi abia apoi îmi iau copiii în braţe. La emisiune, regulile sunt foarte stricte: purtăm măşti, platoul se dezinfectează foarte des, cabinele, absolut tot. Noi, în casă, facem curat aproape zilnic, dezinfectăm toată casa. Sigur, nu e o garanţie că nu te poţi îmbolnăvi, dar noi facem tot ce omeneşte depinde de noi, şi asta cred că ar trebui să facă toată lumea', a spus Mirela.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter