Născute în aceeași zi și în aceeași lună, Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru au povești de viață tulburătoare. Cum le-a provocat destinul și ce relație a fost între ele, de fapt
Pe 9 iulie, România celebrează nu doar o dată din calendar, ci o veritabilă sărbătoare a muzicii ușoare. Trei artiste legendare – Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru – s-au născut în această zi, în ani diferiți, dar sub aceeași stea norocoasă. Au cucerit scena, inimile publicului și au scris istorie prin talent, eleganță și forță interioară, dar în egală măsură au avut și partea lor de tristețe și de suferință.
Newsletter zilnic Viva!
Intră în lumea Viva! pentru a afla cele mai noi știri mondene.
Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru nu au fost doar contemporane, ci și protagonistele unei epoci în care muzica ușoară românească vibra în sufletele oamenilor. Au fost iubite, aplaudate, uneori judecate, dar mereu admirate. Au trecut prin divorțuri, pierderi, exiluri, boli și tăceri, dar au rămas în picioare – cu eleganță, demnitate și o lumină care nu s-a stins niciodată. Parcă predestinate să strălucească sub aceeași constelație, Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru s-au născut toate pe 9 iulie, în ani diferiți, dar unite de o vibrație comună – cea a cifrei 9, considerată în numerologie cifra înțelepciunii, a empatiei și a creației. Cei născuți în această zi sunt înzestrați cu o sensibilitate aparte, cu o forță interioară profundă și cu o chemare către artă și idealism. Nu e întâmplător că tocmai ele, trei voci feminine cu timbre distincte și stiluri unice, au devenit simboluri ale muzicii ușoare românești.
Născute în aceeași zi, Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru au povești de viață tulburătoare
Pe 9 iulie, România celebrează nu doar o dată din calendar, ci o veritabilă sărbătoare a muzicii. Trei artiste emblematice – Angela Similea (79), Mirabela Dauer (78) și Margareta Pâslaru (82) – s-au născut în această zi, fiecare cu o voce inconfundabilă, o poveste de viață tulburătoare și o forță interioară care le-a transformat în simboluri. Primele două dintre ele au avut câte un fiu, iar cea din urmă, o fiică. Au avut o carieră de poveste, dar și o viață încercată.
Ce le unește dincolo de ziua de naștere comună? Toate au fost căsătorite și au trecut prin despărțiri sau pierderi dureroase. Au transformat durerea în artă și au rămas în inimile românilor. Fiecare are un copil, dar relațiile familiale au fost marcate de provocări. Au fost voci feminine puternice într-o lume artistică dominată de bărbați. Au fost discreția într-o epocă a indiscreției și eleganța într-o lume a excesului.
Ioana Angela Similea, 77 de ani, este născută la data de 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie, Ilfov. Și-a descoperit înclinația pentru muzică la o vârstă fragedă, însă abia în timpul liceului a fost remarcată de profesorul de muzică Marin Teofil, care a îndrumat-o spre compozitorul George Grigoriu, conducătorul ansamblului UTC.
Din anul 1965, artista a început să cânte în mișcarea de amatori, afirmându-se în cadrul Festivalului artiștilor amatori. Cu un timbru vocal inconfundabil și o frumusețe răvășitoare, Angela Similea avea să devină una dintre cele mai de succes cântărețe de muzică ușoară în anii 70-80. „Casa mea', „Să mori de dragoste rănită' sau „Un albastru infinit' sunt mai mult decât cântece – sunt fragmente din sufletul ei.
„Angela, elegantă, distinsă, exercita o atracție aparte, nemaivorbind de șlagărele uriașe compuse pentru ea de Ion Cristinoiu, de Marcel Dragomir sau de Marius Țeicu, pe care lumea le știa pe dinafară și le cânta împreună cu ea.
Avea un grup de admiratori fideli, le spuneam „angeliști', care veneau și în țară la spectacole cu baloane, flori, pancarte… Ce mai, în manieră occidentală!', povestește Octavian Ursulescu într-un interviu pentru Click!
Angela Similea are o poveste de viață intensă și demnă de film. Frumoasa artistă a fost căsătorită de patru ori, însă marea ei iubire a fost Florin Piersic. Primul mariaj al acesteia a fost cu Andi Constantin, însă s-a încheiat după o scurtă perioadă de timp. Mai apoi, l-a cunoscut pe chitaristul Sorin Movileanu, împreună cu care are un fiu, pe Sorin. Ani mai târziu, avea să ajungă la altar alături de Jan Hilgen, un afacerist olandez. Căsnicia lor s-a încheiat după 17 ani, în 1991. În 1999, artista s-a căsătorit cu Victor Surdu, care a decedat în 2011.
„Am avut o viață frumoasă, dar nu ușoară. Am iubit, am pierdut, am cântat. Și am fost mereu recunoscătoare pentru tot ce am trăit', spunea artista.
Mirabela Dauer – energia care nu se stinge
Piesele ei, printre care „Te aștept să vii', „De ce nu-mi spui că mă iubești' sau „Ce dor mi-a fost de ochii tăi' sunt cântece care au crescut generații și sunt fredonate și azi. Mirabela Dauer, una dintre cele mai îndrăgite voci ale muzicii ușoare românești, are în spate o carieră impresionantă, dar și o viață personală marcată de încercări. La doar 18 ani, artista s-a căsătorit pentru prima oară, însă mariajul nu a durat. Între anii 1972 și 1980, a fost căsătorită cu Dan Traian Popovici, regizor de montaj în Televiziunea Română, cu care are un fiu – Dan Alexandru Popovici. După separarea legală, copilul a rămas în grija tatălui. De-a lungul anilor, artista a povestit despre momentele dureroase trăite în acea perioadă, inclusiv abuzuri greu de imaginat din partea fostului soț, chiar imediat după naștere.
„Am fost căsătorită, am fost fericită, am fost nefericită. Dar am învățat să mă iubesc pe mine. Și să nu mă las', spunea artista.
Dar în viața Mirabelei a existat și o iubire care i-a luminat sufletul, chiar dacă s-a încheiat înainte de a fi oficializată. După despărțirea de tatăl fiului său, artista a trăit o poveste profundă cu un bărbat stabilit în America, între 1996 și 2000. Deși relația a fost plină de afecțiune și armonie, s-a rupt din cauza deciziei Mirabelei de a nu rămâne peste Ocean.
„Cel mai bun bărbat din viața mea a fost iubitul meu. Atunci a fost singura greșeală a vieții mele. Era în America și eu nu am vrut să rămân acolo și s-a spart toată povestea. Care a durat niște ani.
A fost cel mai minunat om pe care l-am cunoscut în viața mea. Dacă eram hotărâtă, eram cea mai fericită femeie de pe planetă.
L-am cunoscut în 1996, ne-am despărțit în 2000. Am plecat din America să fac un album, n-am vrut să mai rămân acolo, iar el nu a dorit să vină în România. S-a spart tot. Eu am făcut-o… Mă diviniza, a povestit artista, în podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu, de pe YouTube.
Margareta Pâslaru – artista totală
Născută pe 9 iulie 1943 în București, Margareta Pâslaru este o prezență rară în peisajul cultural românesc – artistă completă, creatoare, vizionară. A crescut într-un mediu plin de sensibilitate artistică, fiind încă din copilărie o figură de inspirație pentru sculptorii Ion Dimitriu Bârlad (bunicul său) și Ion Medrea. Ei i-au imortalizat trăsăturile în lucrări care poartă până astăzi amprenta unui destin predestinat artelor. Margareta nu a fost doar o cântăreață – ci un fenomen. A studiat harpă, balet cu legendara Floria Capsali, pian cu Lia Romașcu, pictură cu profesorul Tofan la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu'. A urcat pe scena Operei din București la doar 5 ani, interpretând rolul copilului în „Madame Butterfly' de Puccini.
În 1958, debutează în muzica ușoară la Casa de Cultură Grivița Roșie. Aparițiile sale televizate din anii60 devin magnetice, iar în 1964 este aleasă de regizorul Liviu Ciulei pentru rolul Polly Peachum în „Opera de trei parale'. Partenerul său de scenă era Toma Caragiu, iar spectacolul s-a jucat de peste 400 de ori cu succes răsunător. Maria Tănase, vocea neamului, o încurajează să abordeze folclorul. Margareta o ascultă și îl transformă într-o linie esențială a repertoriului său, integrând tradiția cu eleganță și inteligență muzicală. În 1968 primește Mențiunea Cerbul de Aur la prima ediție a festivalului, iar un an mai târziu devine prima artistă româncă premiată la prestigiosul MIDEM Cannes, cu Trofeul oferit de juriul internațional. Discul de Aur Electrecord confirmă popularitatea imensă din România.
Margareta Pâslaru debutează în film în 1966 cu rolul Iulia din „Tunelul', primind Premiul pentru debut cinematografic la Festivalul de Film Mamaia. În 1967 joacă în „Un film cu o fată fermecătoare', regia Lucian Bratu, alături de Ștefan Iordache și Marin Moraru. Urmează roluri memorabile în „Veronica' și „Veronica se întoarce', unde întruchipează Zâna severă, un personaj iubitor și impunător ce continuă să fascineze generații.
În 1983, Margareta emigrează în Statele Unite împreună cu soțul și fiica sa Ana Maria, stabilindu-se în New Jersey. Acolo, se reinventează: lucrează ca director artistic în galerii de artă și produce emisiuni culturale prin propria companie „M Soul Productions'. Talentul său versatil îi aduce numeroase premii internaționale, printre care „Telly Award', „Videographer Award of Distinction' și „The Communicator Award'.
„În tinerețe ne facem un nume, la maturitate trebuie să-l folosim spre binele altora', spunea artista.
În 2002, pentru contribuțiile sale culturale în diaspora, Margareta Pâslaru primește premiul „Women of Excellence', acordat de Senatul statului New Jersey – o încununare a unui parcurs artistic remarcabil și respectat în egală măsură acasă și în afara granițelor.
Existau rivalități între marile artiste?
Deși au fost deseori comparate și puse în antiteză de fani, rivalitatea dintre ele a fost, de fapt, o ficțiune a publicului. După cum spunea Octavian Ursulescu, unul dintre cronicarii acelor vremuri, „rivalitățile erau doar în mintea melomanilor'. În realitate, Angela, Mirabela și Margareta se respectau reciproc, împărțind scena cu grație și rămânând fidele propriului stil, fără a căuta ierarhii. Ele nu concurau – ci coexistau, fiecare cu strălucirea sa proprie.
„Rivalitățile sunt „dospite' în mintea marelui public, nu a fost niciodată vorba de așa ceva! Doar melomanii fac clasamente, stabilesc ierarhii subiective, în funcție de preferințele proprii. Dacă am putea vorbi de o „rivalitate', aceasta avea loc între melodii, între șlagărele lansate, de fiecare dintre ele, deci nici măcar între compozitori, toți erau prieteni.
Fiecare căuta să aibă cântece cât mai frumoase, iar spectatorul asocia automat titlul cu solistul care l-a lansat. Pe vremuri, la Mamaia, domnea o fraternitate, care astăzi nu mai există, fără adversități și fără bârfe, toți se reuneau în jurul meselor la hotelul „Internațional' (Rex), în fiecare seară, mai ales după Gala laureaților', a mai spus Octavian Ursulescu pentru Click!
Cele trei artiste dădeau tonul în modă
În anii comunismului, când accesul la modă internațională era limitat, Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru au devenit nu doar voci emblematice ale muzicii ușoare românești, ci și adevărate repere de stil. Eleganța lor era studiată, rafinată și mereu adaptată scenei, iar fiecare apariție era un spectacol în sine.
Rochiile purtate de aceste artiste erau realizate de croitorese talentate, care reușeau să transforme ideile în creații spectaculoase, chiar și în lipsa materialelor sofisticate. Se spune că româncele își duceau fotografiile lor la atelierele de croitorie, cerând „o rochie ca a Angelei' sau „o ținută ca a Mirabelei'. Margareta Pâslaru, cu alura ei aristocratică și gustul pentru detalii teatrale, purta adesea costume scenice inspirate din epoci istorice, cu broderii fine și accesorii elaborate.
Angela Similea impresiona prin rochii vaporoase, în culori pastelate sau intense, cu drapaje și linii fluide care îi accentuau silueta și prezența scenică. Vocea ei profundă era completată de o apariție mereu elegantă, cu coafuri sofisticate și machiaj discret, dar impecabil.
Mirabela Dauer, mai energică și jovială, opta pentru ținute colorate, cu imprimeuri îndrăznețe și croieli moderne. Rochiile ei aveau adesea detalii jucăușe – volane, paiete, franjuri – care reflectau personalitatea ei vibrantă și stilul muzical plin de viață.
Într-o epocă în care uniformitatea era norma, aceste trei artiste au reușit să aducă pe scenă nu doar muzică, ci și vis, feminitate și inspirație. Eleganța lor nu era doar vestimentară, ci și o formă de rezistență culturală – o declarație că frumosul poate înflori chiar și în vremuri austere.
„Mai ales până în 1989, artistele dădeau tonul în modă. Doamnele le urmăreau și căutau să le copieze, apelând la croitorese. Era și cazul lor, dar și al Marinei Voica, al Corinei Chiriac, artiste care investeau serios în propriile vestimentații (dacă la filmări televiziunea le punea la dispoziție ținutele respective, la festivaluri și în concerte trebuiau să se descurce singure).
Fiecare vedetă avea designerul ei, îmi aduc acum aminte de Mioara Oglindă sau de Zina Dumitrescu, iar după 1990 au apărut mai multe case de modă, foarte solicitată fiind, de pildă, casa „Vili', designer Liza Panait. Margareta și-a conceput întotdeauna singură ținutele scenice, nu o dată cu elemente florale sau cu motive folclorice, așa cum a apărut la „Cerbul de aur' în 1968 și 1969, precum și la gala MIDEM de la Cannes', a mai povestit Octavian Ursulescu.