Rami Malek și Lucy Boynton

Rolul din „Bohemian Rhapsody i-a adus lui Rami Malek nu doar Globul de Aur și recunoașterea pe plan internațional a talentului său fabulos, ci și o iubită, pe Lucy Boynton, partenera lui din film.

În anul 1991, la doar o zi după ce a recunoscut public că suferea de SIDA, cel mai carismatic artist al tuturor timpurilor, Freddie Mercury, s-a stins din viață din cauza cumplitei boli, la doar 45 de ani. La 28 de ani de la dramaticul moment, o lume întreagă încă fredonează melodiile celebrei formații Queen, trupa rock a cărei performanță probabil că nu va fi egalată niciodată. Tocmai de aceea, apariția filmului „Bohemian Rhapsody, o celebrare a iconicei trupe și a lui Freddie Mercury, a fost așteptată cu sufletul la gură de o lume întreagă, iar presiunea pusă asupra interpretului principal, Rami Malek (37), a fost imensă. Să joace un idol al muzicii rock și să dea greș nu era o opțiune pentru actorul american de origine egipteană. După câte s-a dovedit, alegerea sa pentru acest rol a fost o mișcare de geniu, filmul „Bohemian Rhapsody înregistrând un succes uriaș… dar și critici pe măsură. Cu toate acestea, atât filmul, cât și actorul au câștigat câte un Glob de Aur, pe deplin meritate.

UN FILM CU HAPPY END ÎN VIAȚA REALĂ

Povestea de dragoste dintre Freddie Mercury și Mary Austin s-a terminat dureros, însă, cumva, ea a avut un final fericit… într-o lume paralelă, fiind dusă mai departe de cei doi protagoniști ai filmului, Rami Malek și Lucy Boynton (24). „Cred că au fost confidenți, doi oameni care și-au împărtășit totul și puteau vorbi despre orice, și au trăit o iubire profundă, acel tip de iubire plină de sens pe care o caută toată lumea. Mary Austin a fost persoana în care Freddie a avut cea mai mare încredere. Sunt convins că i-a știut cele mai întunecate secrete. Cred că Freddie Mercury nu există fără Mary Austin, spunea Rami Malek. Iar dacă artistul a trebuit să-și ia adio de la femeia vieții lui în momentul în care și-a recunoscut adevărata identitate sexuală, apropierea dintre Rami și Lucy, actrița care a jucat rolul iubitei lui Mercury în film, s-a transformat într-o poveste de iubire și în viața reală. Acum, actorul o numește pe Lucy „aliata mea, confidenta mea, dragostea mea. E ca și cum spiritul legendarului artist s-a întrupat în Rami, pentru a-și putea trăi în sfârșit dragostea…

Coperta VIVA! februarie

Coperta VIVA! februarie

Citește și: EXCLUSIV în VIVA! de Februarie – Antonia şi Alex Velea plănuiesc nunta. Adevărul despre divorţul ei de Vincenzo Castellano și custodia fetiței!

FOTO: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro