Reprezentanta României la

Concursul „Miss Universe” de anul acesta a avut loc în Manila, Filipine, țară care s-a putut lăuda în aceste zile, probabil, cu cel mai mare număr de femei frumoase de pe planetă. Deși speranțele erau mari, din nefericire, reprezentanta României, Teodora Dan, o craioveancă superbă de 27 de ani,  nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor fanilor ei.

 

Cu niște dimensiuni apropiate de perfecțiune (93-64-93), Teodora ar fi trebuit să facă furori la proba costumelor de baie din cadrul concursului „Miss Universe”, însă cei care i-au ales ținuta nu au fost deloc inspirați, ba chiar par să fi făcut totul pentru a-i pune tinerei bețe în roate. Deși are un trup frumos, bine proporționat, costumul de baie în două piese, galben-pai, ce părea cu două numere mai mare în zona bikinilor, nu a ajutat-o deloc. Dat fiind că era atât de larg în zona inghinală, slipul semăna mai mult cu o pereche de budigăi, rezultatul traducându-se prin sintagma „moartea pasiunii”. În plus, din același motiv, talia tinerei pare să fi dispărut de tot, slipul reușind să-i scoată în evidență și o umbră de burtică…

 

 

 

Din păcate, nici proba costumului național, care ar fi trebuit să fie o reinterpretare a motivelor naționale ale fiecărei țări, nu a ajutat-o pe concurenta noastră, valul de critici de pe rețelele de socializare atingând apogeul după apariția controversată a tinerei. În mod sigur, Teodora ar fi avut succes dacă ar fi fost Miss Marea Britanie, pentru că a purtat o rochie de cocktail nude cu corset, aplicații din dantelă și umbrelă din același material, dar și celebra pălăriuță cunoscută sub numele de fascinator, părând pregătită mai degrabă pentru un garden party sau pentru Royal Ascot Race…

 

 

 

Lipsa succesului nu s-a datorat numai poziției geopolitice și lipsei de susținere, ci și bețelor pe care ni le-am băgat singuri în roate. Nu ne rămâne decât să ne consolăm cu gândul că, cel puțin, România are unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Cel puțin așa se zice. Până atunci, felicitări „Miss France”, Iris Mittenaere, noua câștigătoare a titlului „Miss Universe 2017”!

 

 

 

 

Oana Pantazi

 

Citește și:

Reginele frumuseții, modele internaționale: Miss România 2011 pozează la Milano

Miss Universe România 2009 l-a cunoscut pe Hugh Hefner

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro