Rita Mureșan, declarații incredibile despre Răzvan Ciobanu: "Cine pleacă în prima zi după Paște, pleacă de mână cu Iisus"

Publicat pe
Rita Mureșan, declarații incredibile despre Răzvan Ciobanu: "Cine pleacă în prima zi după Paște, pleacă de mână cu Iisus"Rita Mureșan, declarații incredibile despre Răzvan Ciobanu: "Cine pleacă în prima zi după Paște, pleacă de mână cu Iisus"

Răzvan Ciobanu a fost trădat de-a lungul timpului de multe persoane pe care le-a numit prieteni, dar au fost și câțiva ce i-au rămas alături indiferent de scandalurile în care a fost implicat. Unul dintre acești prieteni e Rita Mureșan, care s-a întors din vacanță special pentru a lua parte la înmormântarea designerului. Rita a cedat nervos la emisiunea lui Teo Trandafir, unde a plîns în hohote și a făcut o serie de declarații deopotrivă emoționante și halucinante despre Divitate și bunul ei prieten.

Judecând după trecutul lui Răzvan Ciobanu, s-ar zice că și-a luat multe lecții din experiențele nefericite cu cei pe care i-a numit prieteni. Designerul și-a pierdut inclusiv casa în anul 2009, când a dat faliment, păcălit fiind de amicii săi. De asemenea, atâta vreme cât a fost în plină glorie, a avut în jurul lui o cohortă de persoane apropiate, dar care au dispărut treptat, pe măsură ce declinul creatorului de modă se adâncea, iar situația financiară se degrada. Înmormântare sa, la care au venit numai opt persoane apropiate din cercul mare al celebrităților ce-l apreciau cândva, dovedește din plin acest lucru.

Rita Mureșan, unul din puținii prieteni adevărați ai lui Răzvan Ciobanu: 'Am făcut atac de panică când am aflat!'

Una dintre persoanele ce i-au fost alături lui Răzvan Ciobanu, indiferent de starea acestuia, este Rita Mureșan, prietenă de zeci de ani cu designerul. De altfel, Rita s-a întors din vacanță, de la Constanța, împreună cu Mircea Solcanu, pentru a lua parte la înmormântarea vechiului său prieten. 'Am făcut atac de panică în dimineaţa aia. Am fost stropită cu apă de Nelu (n.r. fostul soţ) Nu am mai avut aer. Eram la Constanţa, la tatăl copiilor mei, petreceam Paştele acolo, venise şi una dintre fete în România. Nu mi-a venit să cred', i-a mărturisit Rita lui Teo Trandafir despre momentul în care a aflat că prietenul său nu mai e.

Prezentă în platou la Teo Show, creatoarea de modă a izbucnit în lacrimi vorbind despre Răzvan Ciobanu și a făcut o serie de declarații deopotrivă emoționante și incredibile: 'Tot ce pot să spun si aș vrea ca lumea să înțeleagă, pentru că ne dăm atât de rotunzi și atât de creștini toți, e că uităm un lucru atât de important: de Paște se deschid cerurile și cine pleacă în prima zi după Paște pleacă de mână cu Iisus… Așa că cine suntem noi, ăștia care rămânem în urmă, să judecăm ceva din viața unui om, când el a plecat de mână cu Iisus! Cine nu și-ar dori să plece Dincolo în Săptămâna Luminată?! Este mai simplu, să știi că trecerea asta în neființă nu e ușoară, nu e ușor să părăsești trupul. Prin asta, Dumnezeu a spus totul despre Răzvan, el a meritat să plece de mână cu Iisus, restul sunt doar discuții'.

Rita Mureșan a adăugat, printre lacrimi, că are calități extrasenzoriale și o conexiune specială cu Dumnezeu, motiv pentru care e convinsă că va primi răspunsuri despre ce anume s-a întâmplat cu Răzvan Ciobanu în noaptea accidentului.

'Când eram grași amândoi, dădea presa în noi că suntem grași și să știi că multe seri am stat cu Răzvan pe canapea și chiar sufeream pe vremea aia și eu și el. Ziceam «uite, ăștia nu văd nimic la noi în afară de kilogramele noastre în plus, nu văd sufletele noastre, nu văd ceea ce facem, nu văd nimic, decât că suntem grași.» Și nu doar asta, dar o vedeau în fiecare săptămână, săptămânal scriau același lucru. Asta pot să-mi aduc aminte, cum eu cu el – că parcă eram doi cocoși de luptă – ne spuneam «lasă, că o să facem noi ceva să le arătăm astora!» Vorbeau și noi prostioare, că oamenii sunt răi oricum', a mai adăugat Rita la Kanal D.

Foto: arhiva VIVA!

Citește și:

EXCLUSIV! Răzvan Ciobanu, declarații-șoc: ne-a spus cum ar vrea să moară și ce i-ar spune lui Dumnezeu dacă L-ar întâlni!

Ce relație avea Răzvan Ciobanu, de fapt, cu părinții săi. Designerul nu vorbea niciodată despre ei

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter