Actorul de teatru şi film Vlad Ciobanu a murit la vârsta 53 de ani duminică, 22 noiembrie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi. Actorul se trata aici de cancer, însă în ultimele două săptămâni a luptat pentru viaţă după ce a fost infectat cu COVID-19.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Vlad Ciobanu suferea de leucemie acută și a fost internat în spital pentru recuperare, însă a pierdut lupta pentru viață când s-a infectat și cu COVID-19, afecțiune care i-a agravat suferința.
„Boala aceasta necruţătoare s-a suprapus pe starea lui generală, pe imunitatea foarte scăzută, după chimioterapie. Medicii au luptat până în utima clipă să-l salveze. Au făcut tot posibilul şi imposibilul şi le mulţumesc pentru străduinţa şi devotamentul lor. Ştiu cum au luptat. Eu şi familia mea trecem prin momente foarte grele, teribil de grele. Nu ştiu cum va fi viaţa noastră fără Vlad. Vă mulţumesc că aţi fost alături de noi în toată această perioadă, în care am sperat la mai bine', a scris Vitalie Ciobanu, fratele lui Vlad Ciobanu, într-o postare pe Facebook.
Într-o postare din 13 noiembrie, Vitalie Ciobanu a precizat că fratele său a avut nevoie de oxigen din prima clipă, fiind chiar intubat. „Vlad trece printr-un moment foarte greu. Din nefericire, s-a infectat cu covid, la IRO Iaşi, unde era internat. De luni a fost transferat la Spitalul de Recuperare din Iaşi. Starea lui e foarte gravă, infecţia a venit pe un fond de slăbiciune şi vulnerabilitate maximă a organismului după chimioterapie. A avut nevoie de oxigen din prima clipă, iar de ieri a fost intubat. E o mare luptă pe care o poartă, iar medicii fac tot posibilul să-l salveze.
Prieteni, acum mai mult ca până acum, Vlad are nevoie de gândurile voastre bune, de rugăciunile voastre, de energia sufletească pe care i-o puteţi transmite, ca să poată trece de această cumpănă, ca să poată trăi. Vă mulţumim că ne sunteţi alături. Să fiţi binecuvântaţi', este mesajul pe care fratelui actorului, Vitalie Ciobanu, îl postase cu câteva zile înainte.
Vitalie Ciobanu a ţinut să mulţumească celor patru angajaţi ai sistemului de penitenciare din R. Moldova, care au mers miercuri la Iaşi, pentru a dona sânge – trombocite şi masă eritrocitară. De asemenea, Vitalie Ciobanu a mulţumit ministrului Justiţiei, Fadei Nagacevschi, care a avut această iniţiativă şi a înlesnit deplasarea celor patru donatori la Iaşi, dar şi Svetlanei Cebotari, directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui din Chişinău, care ajută la găsirea donatorilor.
Din păcate, toate eforturile au fost în zadar și Vlad Ciobanu s-a stins pe 22 noiembrie.
Într-un necrolog emis de conducerea Republicii Moldova, citat de IPN, se menţionează că Vlad Ciobanu a fost o „personalitate marcantă a culturii naţionale, venind dintr-o familie cu bogate tradiţii în domeniul culturii şi artelor, artistul şi dascălul Vlad Ciobanu şi-a dedicat cariera promovării artelor spectacolului şi a frumoasei lumi a scenei'.
„De o modestie proverbială, ultimii ani din viaţa lui Vlad Ciobanu au fost dedicaţi edificării Centrului Naţional de Educaţie prin Artă, instituţie la cârma căreia s-a aflat de la crearea acesteia în anul 2016. Acest proiect de suflet al lui Vlad Ciobanu a insuflat multor tineri de la noi dragostea faţă de artele spectacolului şi cultură în general. Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor din lumea artelor spectacolului şi filmului, şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit pe Omul şi Maestrul Vlad Ciobanu', se mai spune în necrologul semnat de preşedintele ţării în exerciţiu, Igor Dodon, de premierul Ion Chicu, preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, şi ministra educaţiei culturii şi cercetării, Lilia Pogolşa.
Citește și:
Andreea Marinescu are COVID-19! Cum se simte prezentatoarea Știrilor PRO TV: „Mă străduiesc să-mi protejez familia”
Draga Olteanu Matei a fost înmormântată, la Piatra Neamț, cu onoruri militare! Imagini emoționante de la ceremonie
Cum s-a apropiat Daniel Buzdugan de Dumnezeu: „Sunt un atotpăcătos”. Ce rugăciune spune cel mai des / EXCLUSIV
Şi Maia Sandu, preşedinta aleasă, a transmis un mesaj de condoleanţe în legătură cu decesul actorului.
„Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au preţuit pe Vlad Ciobanu. Să-l ţinem minte ca pe actorul veşnic dornic să îmbogăţească lumea teatrului şi să aducă proiecte noi, ca pe cel care a reuşit să îl joace atât de frumos pe Eminescu, ca pe profesorul care mereu căuta să pună în valoare tinerii. Dumnezeu să-l ierte', precizează lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate.
Vlad Ciobanu s-a născut pe 31 iulie 1967. A devenit cunoscut publicului după prestaţia sa în filmul „Luceafărul', regizat de Emil Loteanu şi turnat în 1987.
Actorul a fost director general al Centrului Naţional de Educaţie prin Artă. Nu este singura producție în care el a participat, aceasta excelând în scenă și în rolurile lui Hamlet, Macbeth sau Don Juan.