Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri: „Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-au încheiat destul de repede”

Publicat pe

Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri. Vedeta a ținut să facă o serie de precizări, după ce în presă au apărut informații conform cărora nașul ei de cununie și al lui Virgil Steblea, Daniel Rafte, a ajuns pe mâna poliției, fiind chiar arestat pentru trafic de droguri. Bruneta a susținut că nici ea și nici familia ei nu sunt implicați în această poveste și a dat asigurări că va face tot posibilul pentru a-și proteja „numele' și „viața personală'.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Pe 24 septembrie, Daniel Rafte, nașul de cununie al Adelinei Pestrițu și al lui Virgil Steblea, a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, după ce magistrații au admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești. Adelina Pestrițu a făcut câteva precizări importante despre acest subiect, subliniind faptul că se delimitează de orice acțiune care „poate avea un impact major asupra societății și a principiilor sale de viață'.

Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri: „Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-au încheiat destul de repede'Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri: „Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-au încheiat destul de repede'

Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri. În anul 2019, vedeta și Virgil Steblea și-au unit destinele, avându-i ca nași pe Aura si Daniel Rafte din Constanța.

Citește și: Adelina Pestrițu s-a luptat cu anxietatea:„Am avut și eu căderile mele, momentele în care m-am închis în cameră și m-am descărcat plângând' / EXCLUSIV

Citește și: Adelina Pestrițu, criticată dur din cauza unui video despre bunele maniere la restaurant. Cum se apără vedeta:”Este o economie inutilă”

Citește și: Vlăduța Lupău, imagini de la botezul fiului ei, Iair.A schimbat trei rochii, iar Andra a cântat

Citește și: Vlăduța Lupău și soțul ei, în lacrimi la botezul lui Iair:”Am plâns un pic, Adi a plâns mai mult”

Adelina Pestrițu, prima reacție după arestarea nașului ei pentru trafic de droguri

Pe rețelele de socializare, vedeta a făcut câteva precizări cu privire la povestea menționată, susținând că nu are nicio legătură cu activitățile ilegale pe care le desfășura Daniel Rafte.

„Fiecare om își trăiește propria poveste de viață, cu acțiunile, alegerile și principiile sale. Noi, oamenii, suntem interconectați, așa funcționează societatea și viața, avem legături de tot felul- de familie, de prietenie, de colaborare profesională- legături care rămân, și legături care se rup, cu oameni pe care îi cunoaștem sau pe care credem că îi cunoaștem.

Scriu aceste rânduri pentru că numele meu este menționat zilele acestea și asociat cu persoane și acțiuni cu care nu sunt sub nicio formă de acord. Aș vrea să fiu pe cât se poate de clară și fermă, nu am niciun fel de legătură cu situația și persoanele în discuție zilele acestea” , a afirmat Adelina Pestrițu pe contul personal de socializare.

„Nu am avut bănuieli despre acțiuni contrare legii sau moralei'

Adelina Pestrițu a subliniat că familia sa nu este „devastată' de cele întâmplate, decât în măsura în care numele ei este asociat cu aceast[ poveste.

„Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-a încheiat destul de repede. Niciodată pe parcursul relației noastre, atât cât a durat, nu am avut cunoștință sau bănuieli despre acțiuni contrare legii sau moralei. Nici eu, nici familia mea nu suntem implicați în niciun fel. Înțeleg nevoia de a folosi nume de persoane cunoscute pentru a genera titluri și vizualizări, însă nu înțeleg de ce cineva ar folosi un nume într-o poveste gravă care nu îl implică. Familia mea nu este nici 'devastată', nici 'distrusă', familia mea nu implică aceste persoane. Familia mea reală este însă îngrijorată de faptul că suntem aruncați fără vină în acest vârtej al senzaționalului. Respect fiecare om care are un rol în viața mea', a mai adăugat Adelina.

„Respect toate amintirile comune'

„Respect toate amintirile comune, însă mă delimitez de orice acțiune care nu are legătură cu mine, cu atât mai mult cu cât acea acțiune pare a fi una cu impact major asupra societății și a principiilor mele de viață, educație și acțiune. Respectul nu este ceva ce pot pretinde și din partea altora, însă vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a-mi proteja numele, viața personală, principiile reale și familia directă. Vouă, celor care înțelegeți și sunteți mereu alături de mine, vă mulțumesc pentru sprijin', a încheiat aceasta.

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter