Andra, concert extraordinar la Ateneul Român alături de Andreea Esca, Luminiţa Anghel , Andi Moisescu, Alex Velea

 Pirvu Cristina
.

Marți, 5 decembrie, Andra a susținut concertul „Andra for Hope' în sprijinul familiilor aflate în programul de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Fundația Hope and Homes for Children în România. Alături de ea, pe scena Ateneului Român, au urcat, în premieră, Andreea Esca, Luminița Anghel, Călin Goia, Andi Moisescu și Alex Velea și, împreună, au interpretat colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional.

 

Dragoș Bucurenci, directorul de dezvoltare al Fundației Hope and Homes for Children a deschis evenimentul, mulțumindu-i Andrei pentru ideea concertului și implicarea pro bono.

Programul concertului a cuprins colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, cu lucrări orchestrare de compozitorul și pianistul Andrei Tudor. Alături de Călin Goia, Andra a interpretat noul single lansat recent împreună cu Voltaj, „Nu doar de ziua mea', în care cei doi artiști cântă despre armonie în familie şi o relaţie mai bună cu părinţii mereu, şi nu doar ocazional. Un moment impresionant a fost duetul Andrei cu Andreea Esca, în care artista și prezentatoarea Știrilor PRO TV au interpretat colindul „Sus, la poarta raiului', acompaniate de glasurile copiilor din ansamblul de copii „Cor cu Dor', condus de Teodora Jaworski. Inedit a fost duetul cu Andi Moisescu, prezentatorul emisiunii „Apropo TV' de la PRO TV, alături de care a cântat piesa „Let It Snow'. Alex Velea a acompaniat-o pe Andra pe „All I Want for Christmas Is You', iar Luminița Anghel pe colindul 'Din ceruri ninge alb'.

În această perioadă a Crăciunului, toți suntem fericiți că putem sta în jurul bradului împreună cu familiile noastre, cu copiii, cu părinții, cu bunicii, cu prietenii, dar, din păcate, în România există foarte multe familii care nu își mai pot permite să își țină copiii acasă și trebuie să îi dea în grija statului pentru că nu mai au ce le pune pe masă. Pentru aceste familii suntem aici și vom putea oferi unor copii cel mai minunat dar, acela de a fi alături de părinții lor', a spus Andrea Esca pe scena Ateneului Român.

„Alături de mine au urcat pe scenă oameni minunați, talentați și cu suflete mari. Le mulțumesc tuturor că au acceptat invitația mea de a face Crăciunul mai frumos pentru familiile sărace. Mulțumesc tuturor celor care au venit și au sprijinit acest concert. Fiecare colind a fost o rugăciune pentru copiii care riscă sa fie abandonați din cauza sărăciei. Noi suntem speranța lor', a declarat Andra.

Citeşte şi: Simona Halep a primit premiul „Woman Elle' la Elle Style Awards 2017

 

Banii adunați în urma acestui concert vor ajuta mai multe familii să își păstreze copiii alături și să nu îi abandoneze în orfelinate. 

Andra şi Andi MoisescuAndra şi Andi Moisescu

Foto: PR 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton