Atenție, sănătatea în pericol! Legătura neștiută dintre mezeluri și anumite tipuri de cancer

Publicat pe

Carnea roșie sau cea procesată, consumată des, crește riscul de apariție a cancerului intestinal. Câteva exemple de carne procesată sunt cârnații, cremvurștii, salamul, dar și slănina și șunca, carnea sărată, carnea afumată și carnea din conserve.

 

Conform rapoartelor, consumul a peste 700 de grame de carne roșie pe săptămână, sau a cărnii procesate, în fiecare zi, crește riscul de apariție a cancerului intestinal.

Organizația Mondială a Sănătății consideră carnea procesată a fi „orice tip de carne care a fost tratată, fermentată, afumată sau supusă altor procese pentru a-i îmbunătăți aroma și conservarea'.

Prelucrarea cărnii prin adăugarea de condimente și fum poate provoca formarea de compuși chimici cancerigeni, incluzând compuși N-nitroză (NOC), hidrocarburi aromatice policiclice (PAH) și amine aromatice heterociclice (HAA).

Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului (IARC), agenția interguvernamentală a Organizației Mondiale a Sănătății, are sarcina de a oferi orientări privind clasificarea riscului de apariție a tumorilor din pricina substanțelor chimice și agenților fizici.

Majoritatea celor 800 de studii epidemiologice analizate de grupul de experți IARC au ca obiect de studiu cancerul tractului digestiv, în special cancerul colorectal. Studiile au demonstrat prezența unei relații doză-răspuns semnificative din punct de vedere statistic: consumul a 50 g de carne procesată pe zi crește cu 17% probabilitatea de a dezvolta acest tip de cancer.

Un document publicat în 2017 de World Cancer Research Fund privind riscul de cancer colorectal a estimat că un consum ridicat de carne roșie procesată (50 de grame pe zi) crește riscul de apariție a acest neoplasm cu 16%', spune nutriționistul Gianluca Mech.

Renunțăm complet la aceste alimente sau cât de rar este bine să le consumăm?

IARC recomandă consumul unei cantități de carne roșie neprocesată care să nu depășească 500 de grame pe săptămână pentru a limita riscul apariției cancerului.

Fondul Mondial de Cercetare a Cancerului recomandă nu mai mult de trei porții de carne roșie neprocesată pe săptămână, echivalentul a aproximativ 350-500 g, și evitarea celei procesate. De asemenea, recomandă consumul a cel puțin cinci porții de fructe și legume care să însumeze 400 de grame pe zi.

Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard recomandă consumul cărnii roșii în porții care nu depășesc 110-115 grame, cel mult de două ori pe săptămână', adaugă nutriționistul.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva