Cu Donald și Melania Trump la psiholog. Ce am aflat despre relația cuplului prezidențial american / EXCLUSIV

Publicat pe de Alina Dan

Despre relația dintre Melania si Donald Trump s-a vorbit mereu că ar fi șubredă. Chiar dacă ei au făcut  eforturi să contrazică aparențele, cel mai adesea gesturile au fost acelea care i-au trădat. De regulă, Donald a fost cel care a dat dovadă de lipsă de gentilețe, dovedindu-se, mai ales în raport cu imaginea oferită global de cuplul Barack – Michelle Obama, un soț, un bărbat certat cu manierele. Însă, cea mai recentă situație care spune adevărul dintre relația soților Melania și Donald Trump, o aduce pe doamnă în prim-plan.

La întâlnirea oficială de la Casa Albă, unde cuplul prezidențial American a fost gazdă președintelui Franței și soției sale, Melania i-a refuzat lui Donald gestul de a o ține de mână. Se pare că tensiunile sunt tot mai crescute între cei doi, mai ales în contextul în care Trump este implicat, din nou, într-un scandal extraconjugal.

Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc, a analizat pentru Revista VIVA! câteva dintre situațiile stranii în care au fost surprinși Donald Trump și soția lui, Melania. Iată ce reiese din gesturile lor.

Ce spun gesturile despre relația dintre Donald Trump și Melania

*În timpul unui eveniment oficial, Donald Trump o ține pe Melania neglijent de mână, după care îi lasă mâna să cadă

Comentariul psihologului: 'Această ținere de mână pare a fi fost una care a implicat un contact direct piele pe piele cât mai mic. Cu alte cuvinte, s-au ținut de degete, nu de mână. Din punct de vedere psihologic, acest lucru își are cauza în dorința de a păstra o aparență de funcționalitate a relației, pentru că gestul de a merge de mână cu cineva presupune o fuziune emoțională. Faptul că nu s-au ținut de toată mâna, ci doar de extremitățile degetelor, arată clar că aparenta ținere de mână a fost una de imagine. Ideea de distanțare reiese și din privirea celor doi, orientată în lateral, semn că atenția lor era în altă parte și nu unul la celălalt.'

Această imagine a făcut istorie. Se petrecea în ziua în care Donald Trump prelua oficial mandatul la Casa Albă. Ziua aceea a fost presărată cu momente stânjenitoare între Melania și Donald Trump

Comentariul psihologului:  Imaginea aceasta arată clar două stiluri distincte de relații, una bazată pe atașament afectiv, cea a soților Obama, și una bazată pe interese comune, cea a soților Trump. Sunt două viziuni diferite de interacțiune umană, ambele având și plusuri, și minusuri. Obama pleacă privirea, sărută mâna soției pentru a își manifesta aprecierea față de Michelle, dar un motiv alternativ ar putea fi ignorarea prezenței lui Trump și tratarea lui cu spatele'. Nu este un gest protocolar. Cu toate acestea, Melania privește admirativ gestul lui Barack Obama, în timp ce Donald are privirea orientată înainte, către următorii 4 ani la Casa Albă, acesta fiind scopul cel mai important pentru el'.

O altă imagine care a făcut istorie. Când Donald se întoarce spre ea, Melania zâmbește larg dar evident forțat. Odată ce nu mai este în raza vizuală a soțului, acesteia îi revine mina tristă

Comentariul psihologului: Această fotografie face o comparație între două expresii faciale total opuse ale Melaniei. Într-una dintre iamagini, expresia ei este una de tristețe și îngândurare, iar în cealaltă, este o expresie de simulare a bucuriei. Din punct de vedere psihologic, cele două stări sufletești sunt total opuse, contrastante și în mod obligatoriu una o exclude pe celalată. Care este autentică și care este simulată vor trebui să aprecieze oamenii, după propria judecată. Un indiciu psihologic este acela că expresia de bucurie apare când Trump își privește soția, iar când Melania nu se mai simte privită, ea cade pe gânduri. Psihologic vorbind, oamenii tind să fie mai sinceri cu adevăratele lor sentimente atunci când sunt doar ei cu ei înșiși, în afara privirilor, judecăților și așteptărilor celorlalți'.

Sărut mimat

Comentariul psihologului:  Este o încercare de sărut menită să genereze o imagine de cuplu funcțional. Expresia figurilor celor doi denotă mai mult un soi de dezgust fiziologic similar cu repulsia la atingerea buzelor. Atât ochii închiși, cât și gura închisă, tragerea colțurilor gurii în jos ori sărutul doar pe jumătate de gură arată atât o neplăcere organică de a săruta cealaltă persoană, cât și un refuz psihologic subconștient de a face schimb de fluide. Cu toate astea, au ales să o facă, pentru a simula o imagine publică pozitivă'.

Melania Trump este gazda unui eveniment în calitate de Primă Doamnă. Ea îil prezintă pe soțul ei care îi mulțumește printr-un gest camaraderesc

Comentariul psihologului:  Este o strângere de mână camaraderească. Ca și cum ar fi doi oameni de afaceri care pecetluiesc un contract sau care și-au propus să realizeze un proiect împreună. Este poate cea mai autentică interacțiune dintre Donald și Melania Trump. Se privesc în ochi. Este o fotografie în care nu se disting simulări, disimulări sau gesturi făcute exclusiv pentru imaginea publică. Fotografia arată doi oameni care sunt de acord ca relația dintre ei să se limiteze la o strângere de mână amicală. Este tipul de strângere de mână care are loc de obicei între doi foști' care își spun Ne-am despărțit, dar ne continuam interesele comune'. Donald Trump își păstrează stilul dominator prin faptul că a plasat mâna sa ușor deasupra mâinii Melaniei. Din punct de vedere psihologic, când mâna unuia dintre protagoniști este deasupra mâinii celuilalt, se consideră a fi o nevoie de ierarhizare. Cel care insistă să aibă mâna peste a celuilat transmite nonverbal mesajul Eu sunt șeful aici!'.

Un montaj video făcut de Top Newes Today arată alte câteva situații staranii petrecute între soții Melania și Donald Trump. Iată, mai jos, cum comentează psihologul Cezar Laurențiu Cioc aceste imagini.

Din limbajul corporal, mimica și gestica Melaniei Trump se observă următoarele fapte obiective:

  1. Evită prezența lui Donald Trump în jurul ei ori de câte ori poate. Așa se explică de ce apare la evenimente de stat fie înaintea lui Donald Trump, fie după sosirea lui. Din punct de vedere psihologic, este un gest de delimitare clară față de celalalt. Dacă s-ar traduce în cuvinte această atitudine, ar suna cam așa: Eu sunt eu, el e el, nu ne mai băgați în aceeași oală'. Gestul denotă o distanțare atât emoțională, cât și socială.

 

  1. Melania evită în mod repetat contactul direct cu mâna lui Donald Trump, ori de câte ori acesta încearcă să o prindă de mână. Acest gest arată mai mult decât o simplă nevoie de delimitare. Este un gest de ostilitate și de apărare față de o atingere pe care o percepe fie neplăcută, fie nepotrivită conjuncturii respective. Când ești ostil față de o persoană, percepi atingerea acelei persoane ca pe ceva toxic. Îți retragi mâna ca și cum ai fi atins o plită încinsă. De aceea, oamenii care se ceartă își spun frecvent și insistent Nu mă atinge!

 

  1. Ambii soți oscilează între sărutul pe gură și banalele pupături prietenești pe obraz. Pe lânga asta, mai au manifestări lipsite de afecțiune precum strângerile de mână camaraderești, care denotă formalism și lipsă de afecțiune. Această oscilație subconștientă între sărut și pupat formal arată că nici măcar ei nu mai știu exact ce statut au: de soți sau de asociați care urmăresc un scop comun.

 

  1. Donald Trump dorește să păstreze imginea socială a unei căsnicii funcționale, dar nu are experiență în a simula funcționalitatea căsătoriei lui, pentru că până să devină președinte, nu era nevoie să o facă. Acum este nevoie de această aparență de stabilitate, iar Trump trebuie să devină un actor din ce în ce mai bun ca să poată convinge. Imaginea socială a unei familii fericite este foarte importantă pentru un om politic, cu atât mai mult este vorba despre președintele celei mai puternice națiuni din lume.
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter