Subiectul „manele sau „muzică de petrecere a divizat de mult populația în două și încă se mai discută dacă e OK să admiți că ești consumator al acestui gen muzical. Ce am aflat de la Carmen Chindriș, carismatica artistă care în ultimii ani face furori alături de Taraful Rutenilor? Că tot ce contează este dragostea pentru muzică și pasiunea cu care îți faci meseria. Asta i-a adus faima simpaticei moroșence și asta o ține pe val de ani buni deja. Asta și faptul că aduce bucurie în sufletele oamenilor și zâmbete pe chipurile lor. Iată cum a luat naștere proiectul Taraful Rutenilor și ce semnificație are!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Bună, Carmen! La o primă căutare pe Google după numele tău, apare un articol „Cine este Carmen Chindriș. Profit de oportunitate să aflu chiar de la sursă! Așadar, cine ești și de unde ai venit?
Carmen Chindriş, solista Tarafului Rutenilor, o fată simplă și cu țeluri complexe. Știu că mulți ne-au descoperit odată cu piesa „Ziua în care tu m-ai sărutat, plus celelalte melodii de după aceasta, însă aflați că noi activăm în această formulă de mai bine de 10 ani. Avem la activ și un album, lansat undeva în anul 2014, cu muzică interbelică, acea muzică pe care o asculți când ai o stare bună de relaxare, de melancolie. Aveam doar 7 ani atunci când am descoperit cât de mult îmi place muzica, iar pe vremea aceea doar cântam şi dansam prin casă, cu gândul că într-o zi voi ajunge cântăreaţă. Am studiat și teatrul, am jucat în diverse piese de teatru, dar tot muzica a rămas pe primul loc.
Citește și: Prințul Harry a făcut testul ADN. Cine este, de fapt, tatăl Ducelui de Sussex: „Are ochii lui…”
Cum a luat naștere proiectul Taraful Rutenilor și ce semnificație are
Voi cântați de mulți ani împreună, chiar dacă succesul acesta colosal a venit în 2020. Ați schimbat ceva
atunci? Un alt compozitor, alt gen muzical, ați făcut vreun ritual special pentru succes și faimă? Glumesc, dar nu pot să nu mă întreb cum de a apărut succesul atât de târziu și ați devenit brusc unii dintre cei mai iubiți artiști din țară?
Cum ziceam, cântăm de mai bine de 10 ani împreună, doar că, în 2020, am început să schimbăm registrul muzical. Am trecut de la muzica tradițional maramureșeană și interbelică la cea de petrecere. Am considerat că lumea avea nevoie de veselie, mai ales că era perioada de COVID, iar partea muzicală, cea de distracție, nu mai reprezenta un motiv de distracție. Așa am considerat că trebuie să mergem pe acest drum și, iată, ne-a ieșit! Tot acest avânt pentru muzica noastră a pornit ca fiind viral pe internet, cu piesa difuzată în cluburi, la evenimente și chiar la radio. Oricum, a fost neașteptat totul, dar încântător per total. Chiar le suntem foarte recunoscători oamenilor care au apreciat, ascultat și dansat pe piesa noastră. Și în ziua de azi această melodie este de referință la evenimentele unde participăm.
A schimbat faima relația dintre tine și băieții din Taraful Ruteniloi?
Deloc! Dimpotrivă, ne-a unit și mai tare. Noi am fost și suntem ca o familie. La noi acasă, la Sighet, ne strângem la studio nu doar pentru a face muzică, ci și pentru a ne distra. Noi avem stilul acesta distractiv în sânge.
Chiar așa: cum i-ai cunoscut pe Ruteni și cum este relația dintre voi? Vă mai ciondăniți uneori? De la ce mai apar discuții în lungile voastre drumuri prin țară?
Să știți că noi nu ne certăm, pentru că nu e stilul nostru. Ne cunoașteți pe noi, maramureșenii, că avem stilul molcom, fapt pentru care nu încape vorbă de discuții sau certuri. Cel mult, discutăm pe seama mâncării, atunci când ne e foame și suntem în contratimp sau când ne este somn. (râde) Avem o chimie de atâția ani, încât am ajuns să ne înțelegem și când suntem obosiți sau nervoși, fapt ce ne face să nu reacționăm negativ. Suntem un tot unitar și ne leagă o prietenie întâi de toate.
„De gura lumii niciodată nu mi-a fost teamă'
Hitul „Ziua în care tu m-ai sărutat are 45 de milioane de vizualizări pe YouTube, pe un cont, alte milioane pe diverse alte conturi. În doar trei ani! Au apărut însă și extrem de multe reinterpretări ale piesei. Toată lumea de pe YouTube a plătit drept de autor sau ați întâmpinat probleme pe partea asta?
Noi am oferit absolut toate acordurile pentru reinterpretări. Pentru noi, asta a reprezentat tot un ajutor în promovarea piesei. Până la urmă, și noi mai cântăm de la alți artiști, cu acordurile obținute în prealabil. Suntem doar mândri de aceste reinterpretări!
V-ați temut, măcar puțin, înainte să lansați piesa de reacția publicului? Că poate nu o vor primi bine, că v-ar putea trimite într-o zonă… gri a muzicii… Ce gen este, de fapt, muzica pe care o cântați voi? Mulți cred că manele, alții lăutărească…
Noi spunem că e muzică de petrecere, manele, cum vreți să o numiți… dar mai important este faptul că NOI CÂNTĂM DIN PASIUNE PENTRU MUZICĂ, iar asta reiese din modul în care oamenii ne apreciază și se distrează alături de noi.
În cazul în care nu știați, și voi aveți fani ascunși, adică oameni care vă știu toate versurile, dar se dezic în public de muzica voastră. Vă spun eu, că m-am lovit de unii dintre ei pe la evenimentele unde ați cântat. Cum priviți ipocrizia asta a unora?
Nu cred că putem merge atât de departe cu acest apelativ, ci doar să spunem că nu toți se manifestă verbal la adresa muzicii noastre, ci doar se distrează când ne văd și aud. Poate, mai bine, îi definim ca fiind timizi la început, până se încălzesc și obișnuiesc cu noi. (râde)
Ți-a fost frică vreodată de gura lumii? Te-ai cenzurat în anumite dorințe ale tale sau ai renunțat la unele vise pentru că ți-era teamă de ce va spune lumea?
Ioooi! Mi-a fost teamă doar de faptul că nu voi mai avea atât de mult timp liber, pentru a-l petrece cu familia, nepoții mei. Dar de gura lumii, niciodată. Nici nu există motive să fi ascultat de „gura lumii.
„Nu ne schimbă succesul, asta ni se pare cea mai mare greșeală'
Nu putem încheia fără să ne faci cunoștință și cu Livius Lauruc, fondatorul Tarafului Rutenilor și managerul vostru. Spune-ne mai multe despre el! Ce vă leagă? Cum a apărut ideea fondării unui taraf?
Eu și Livius am compus mai multe piese, mai ales în timpul pandemiei, profitând de timpul liber. Nu am mizat în mod special pe una dintre piese, pentru că, la noi, totul este spontan și, așa cum simțim, lansăm câte una pentru public. Rutenii sunt cel mai vechi popor slavon. Livius, managerul Tarafului Rutenilor, este pe jumătate rutean, din partea tatălui lui. M-au atras, în mod deosebit, la ruteni, dragostea pentru cultură și artă, dar mai ales cât de multă seriozitate se acordă muzicii.
Cânt de când mă știu, probabil m-am născut pentru muzică. Cu cât mai descopăr câte un secret despre muzică, cu atât mai mult mă face să vreau să învăț mai mult. Este un domeniu infinit. Livius este principalul „vinovat pentru toate compozițiile noastre. Ideile, de obicei, pleacă de la el. Mai completez și eu cu versuri sau idei, până ajungem la o formă finală care să ne placă. Suntem atenți la orice mic detaliu și trebuie să fim convinși sută la sută că suntem mulțumiți de produsul final, înainte de a-l publica. „Ziua-n care tu m-ai sărutat n-a stat deloc în studio, procesul a fost foarte rapid.
Faima, banii schimbă de regulă oamenii și relațiile dintre ei. Pentru voi cum a fost în ultimii trei ani?
Gândirea și comportamentul nostru de moroșeni au rămas intacte. Nu ne schimbă succesul, asta ni se pare cea mai mare greșeală sau chiar prostie pe care poate să o facă un om! Ar însemna să fii fals cu tine însuți în primul rând.
Ce planuri mărețe ai pentru ultima parte a lui 2023, dar și pentru următorii 10 ani?
Anul acesta a fost și este, în continuare, foarte încărcat, avem foarte multe piese pregătite în studio și nu prea avem timp să le prelucrăm și să le filmăm. Onorăm evenimentele și încerc să mă și odihnesc. Peste 10 ani, mă văd tot pe scenă, făcând oamenii fericiți de tot ce înseamnă Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș.
Nu prea am timp de prieteni și, din păcate, nici de familie în ultimul timp, dar tot timpul, când am puțin timp liber, fug acasă în Maramureș și mă încarc cu energie și bucurie.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE NOIEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, PR