Cum arată sora Vivianei Sposub. Bianca este mai mare cu 8 ani și seamănă perfect cu vedeta de la Vorbește Lumea. „Ni s-a întâmplat să ne confunde iubiții”

Publicat pe

Viviana Sposub de la Vorbește lumea are o soră cu 8 ani mai mare, care îi seamănă izbitor. Mulți cred ca Bianca și vedeta de la Pro TV sunt gemene și nu rare au fost cazurile când au fost confundate de iubiții lor.

„Nu suntem gemene. Ea chiar este mai mare decât mine cu 8 ani, dar lumea nu face diferența.

Chiar am mai întrebat oamenii ce vârstă cred că are Bianca și toată lumea a spus că este mai mică decât mine. Ori eu par prea bătrână, ori ea arată foarte bine', a povestit Viviana Sposub pentru Libertatea.

Chiar dacă în momentul de față cele două nu mai locuiesc împreună, Viviana mutându-se în București, iar Bianca locuind la Iași, atunci când se întâlnesc se îmbracă identic, pentru a se amuza de reacția celor din jur.

„Ni s-a întâmplat să ne confunde părinții, iubiții. Noi, având amândouă părul lung, îmbrăcându-ne cumva asemănător, dacă te uiți din profil nu-ți dai seama care este una și care este cealaltă.

Noi suntem mândre că semănăm atât de tare. Toată copilăria ne-am amuzat pe subiectul ăsta, dar cel mai amuzant este că, întodeauna când mergem în Botoșani, bunicul ne confundă și ei îi spune Vavi, că așa-mi spun mie toți din familie, iar pe mine mă întreabă când am de gând să mă mărit, referindu-se la ea', a mai povestit tânăra.

Părinții le îmbrăcau identic

În copilărie, asemănarea era evidentă și datorită faptului că părinții le îmbrăcau identic.

Citește și: Campioana Larisa Iordache, despre cele mai grele momente din viața de gimnastă și momentul retragerii: „Aveam momente când nu mai aveam motivație”/ EXCLUSIV

„Când eram mici, părinții noștri țineau morțiș să ne îmbrace la fel și era mare problemă pentru Bianca deoarece ea voia să fie mai cochetă.

Părinții ne cumpărau haine la fel ca să nu ne certăm, dar până la urmă tot ne certam.

Cum arată sora Vivianei Sposub. Bianca este mai mare cu 8 ani și seamănă perfect cu vedeta de la Vorbește Lumea. „Ni s-a întâmplat să ne confunde iubiții'Cum arată sora Vivianei Sposub. Bianca este mai mare cu 8 ani și seamănă perfect cu vedeta de la Vorbește Lumea. „Ni s-a întâmplat să ne confunde iubiții'

De fapt, ea se certa cu părinții, pentru că mă îmbrăcam ca ea. Între timp am crescut și eu, mi-am dezvoltat un stil extraordinar, a ajuns ea să vrea să se îmbrace ca mine. Acum ea e cea care ea haine de la mine', a mai declarat Viviana Sposub.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter