Iubirile lui Ciprian Marica. Poveștile din spatele unui fotbalist discret - EXCLUSIV

Puterea lui „ai grijă ce-ți dorești este cel mai adesea subestimată. Să analizăm cazul lui Ciprian Marica. Și-a dorit un club de fotbal, iar acum nu-și mai vede capul de treabă și de stres. Dar și-a pus în cap să mute munții, în numele acestui proiect pe care îl iubește. Apropo de iubire, deși nu obișnuiește, ne-a povestit și despre familia lui, mărită acum cu încă un băiețel, dar și despre mama copiilor săi.

A intrat în restaurant valvârtej, vorbind la telefon, și a continuat să vorbească încă un sfert de oră, mutându-se de pe un picior pe altul. Impecabil ca de fiecare dată, Ciprian părea mult mai stresat acum decât ultima dată când îl întâlnisem. Între timp „i se întâmplase un club de fotbal, FC Farul Constanța. Drumuri zilnice București-Constanța, zeci de minute petrecute la telefon, multă muncă și foarte multă investiție. Poate că n-ai zice la prima vedere, dar Ciprian Marica are umor. Ceea ce îi permite să facă haz de necaz. Iar asta îi e de mare ajutor în această perioadă în care trebuie să balanseze viața profesională cu cea de familie, mărită de vreo patru luni cu un nou membru, un băiețel pe nume Ethan Ioan. Se pare că face ce face și se descurcă. Mi-a și spus cum: „Sunt Balanță, sunt foarte echilibrat. Și foarte modest. Cu o condiție, cum zicea Vadim: „Să se știe!.

Erai ceva mai relaxat ultima dată când ne-am văzut la un interviu. Ce te stresează zilele astea?
Mă plictiseam după ce am terminat cu fotbalul, îmi lipsea ceva…

Și ai zis să cumperi un club de fotbal.
Exact! (râde) Dar stai, că au trecut doi ani și jumătate de când m-am lăsat de fotbal până să mă implic în sport, timp în care am făcut diverse activități: imobiliare, construcții, dar câte nu am făcut… La un moment dat, Mircea Lucescu mi-a zis: „Tot ce ai reușit și ești astăzi se datorează sportului, nu vrei să rămâi în fenomen? Am zis că, atunci când voi descoperi ceva care să mă atragă, o să mă implic. Uite că, de unde, de neunde, s-a ivit oportunitatea de a investi la Farul. Pentru mine, ca sportiv, atunci când spuneai Constanța spuneai Farul, era echipa reprezentativă a orașului, a județului chiar. La cursurile de management și administrație pe care le-am făcut în Elveția, am învățat că primordial la o echipă sunt istoria, tradiția, legătura cu oamenii. Ei bine, Farul are toate aceste lucruri, e în panteonul de echipe cu tradiție, în 2020 face 100 de ani. Când am văzut că este de vânzare, am zis că pot să mă implic. Că această echipă e iubită cu toții o știm. Și o spune și faptul că suporterii nu au lăsat echipa să moară, au reinventat-o, au urcat cu ea din liga a patra până în liga a doua. După mai multe dispute cu unii dintre suporteri, cu care nu aveam un dialog direct, oamenii au înțeles că nu am niciun interes ascuns, din contră, vreau să ajut această echipă să redevină ceea ce a fost.

Ai fugit mereu de conflict, dar ca patron de club crezi că vei putea sta departe de așa ceva?
Nu am fugit, pur și simplu nu sunt un tip conflictual. Cred că de unul singur nu pot schimba lucrurile, am nevoie de o echipă, sunt un om de echipă, și atunci doar împreună putem construi. Ascult părerile altora, când sunt opinii diferite de ale mele nu fac altceva decât să le analizez, nu reacționez instant. Nu văd de ce aș fi atras în conflicte atât timp cât interesul meu este unul singur, acela de a face performanță.

Vorbești atât de calm despre asta, că aș vrea să te văd când izbucnești.
De ce ai vrea tu asta? (râde) Știi care e ideea? Nu reacționez la cald, încerc să mă liniștesc, am învățat asta din jocuri, din viață. După partidele în care pierdeam, când eram nervos, încercam să las să treacă o zi, apoi să analizez situația și să văd ce e de făcut.

Ai tendința, ca patron, să te bagi peste echipă cum se bagă Becali peste Steaua?
Cred că aș avea competențe ceva mai mari decât Gigi Becali să mă implic, dar nu, nici pe departe, nu doresc să fac asta. Este o altă meserie cea de antrenor, pe care eu nu mi-am asumat să o fac. Consider că e diferit.

Cam câte telefoane dai pe zi?
Oo, foarte multe! Suntem în perioada în care căutăm jucători, căutăm să întregim un staff administrativ, să avem parteneri solizi lângă noi și să prezentăm proiectul nostru, la care am lucrat foarte mult, ca unul de perspectivă și serios.

Cu cât ești mai sărac de când ai cumpărat echipa? Ai costuri lunare astronomice și deocamdată nu produceți.
Foarte adevărat, mi-am asumat și cheltuiala asta. Nu aștept un „return pe termen scurt, ci pe termen lung, fac tot ceea ce depinde de mine să ajut. Nu știu să îți spun azi o sumă fixă și nici nu aș vrea. Ideea e că echipei mele nu îi lipsește nimic. Ba mai mult decât atât, jucătorii au condiții de prima ligă. Au zburat cu avionul la meciul de la Timișoara, chiar dacă din două meciuri nu am luat niciun punct. Să știi că au fost tratați așa cum merită un jucător de prima ligă. Eu știu ce înseamnă să fii jucător și clar că îmi doresc ca ei să aibă cele mai bune condiții.

Pui seara liniștit capul pe pernă?
Sincer, în ultima perioadă nu am mai pus liniștit capul pe pernă. Până să mă implic cu echipa, dormeam foarte liniștit, lucrurile erau oarecum așezate. Acum e o perioadă tulbure, sunt foarte, foarte multe lucruri de pus la punct la o echipă. Am ceva bătăi de cap, iar în momentul ăsta nu dorm foarte liniștit.

Aduci stresul cu tine acasă?
Din păcate, în ultima perioadă, da. Sunt un tip care își asumă totul, nu am de ce să mă ascund. Așa că, da, duc un pic din stresul de zi cu zi și acasă, clar stau foarte mult pe telefon, sunt puțin absent, iar familia resimte stresul meu.

Nici că puteai alege un moment mai „bun, fix acum, când ai doi băieți. Cât timp apuci să mai petreci cu ei și cu Ioana?
Ai să râzi, dar totuși apuc. În primul rând, dimineața. Fiind foarte aglomerat traficul și eu trezindu-mă undeva la 7.30, până pe la 10 nu ies, deci două, trei ore stau cu băieții mei. Ne jucăm, avem tot felul de activități, pentru că oricum aș pierde acest timp pe drum, și atunci dimineața le-o dedic în totalitate. Am un ritm de viață foarte așezat. Iau zilnic masa de prânz, la care de foarte multe ori o invit pe Ioana, iar seara, când nu sunt la Constanța (pentru că fac naveta Constanța-București foarte des), încerc să ajung acasă cât se poate de devreme. Asta în zilele când nu apar diverse activități.

Recent a fost ziua Ioanei. Sunt curioasă, tu îți faci timp să alergi după cadouri sau pui pe altcineva?
Nu pun pe altcineva, sunt Balanță, trebuie să fiu eu acolo, să îmi placă mie, sunt un tip tipicar. Dar nu alerg, știu ce vreau să iau și, dacă e vorba despre Ioana, am timp să descopăr ce-i place în fiecare zi, așa că știu ce-și dorește.

Și ce cadou a primit?
Lucruri de femei. Ea își dorește mult să fie în ton cu moda, iar hainele sunt la ordinea zilei. Știam că își dorește foarte tare ceva anume, așa că am comandat online.

În aceeași lună, ți-ai botezat al doilea copil, iar fratele lui a făcut doi ani. E la fel de energic ca tine când erai mic?

În ciuda faptului că Albert seamănă foarte mult cu Ioana și este blânduț, așa, are o energie debordantă, e argintul viu, nu stă locului deloc. Crede-mă că acum îi înțeleg mai bine pe părinții mei când îmi spuneau că eram terorist. (râde) Așa e Albert acum.

Faceți ca David și Victoria Beckham? Băieți până apare și o fetiță?
Bună întrebare! (râde) De-abia am învățat mersul acum, știi cum e… La noi nu a fost nimic planificat, așa s-a întâmplat, așa a fost să fie, deci nu am un răspuns la întrebarea asta. Dar înțeleg că fetițele sunt cu tații, caz în care îmi doresc și o fetiță. Băieții, când sunt mici, sunt mai atașați de mame.

Ioana tocmai a terminat Stomatologia. Te-ai lăsat pe mâna ei până acum?
Nu am avut timp să mă las, ea nu are voie să facă practică, doar asistată. Trebuie să faci specializari, master, mai are până să ajung să mă las pe mâna ei. Apreciez că e dedicată, îi place ceea ce face, asta e important.

Tu faci totul ca la carte, mai puțin un lucru. Cum de nu v-ați căsătorit?
La noi nu s-a pus problema, nu am avut niciodată discuții pe tema asta. Ne e foarte bine așa cum suntem. Nu considerăm că o hârtie ar schimba lucrurile între noi.

Nu consideri tu sau nu consideră ea?
Niciunul. Dacă ar fi fost vorba despre nemulțumire sau un lucru pe care și l-ar fi dorit, până la urmă nu ar fi fost nicio problemă să o facem. Nu cred în tipare. Pur și simplu, dacă ești fericit în felul tău, de ce ai schimba lucrurile?

Într-un interviu mai vechi mi-ai zis ce ți-a replicat un jurnalist cândva: „Să nu lăsăm adevărul să strice o știre bună. Care a fost cea mai bună, dar falsă, știre scrisă despre tine?
De-a lungul timpului, s-au scris atâtea…Mă dureau anumite știri care apăreau. Era și acel val de nebunie care cuprinsese România, cu scandaluri, senzațional, lucruri neadevărate. Am ajuns până în instanță pentru a face dreptate. Oamenii băteau câmpii într-un mod fraudulos, invențiile erau la ordinea zilei. Ceea ce nu se mai întâmplă astăzi și e bine că nu se mai întâmplă. Toată goana asta după senzațional nu făcea decât să creeze nonvalori, deja nu mai aveau despre ce să scrie și am ajuns în situația de a vorbi despre orice și oricine.

De asta ești atât de discret acum cu viața personală?
Având o viață expusă în proporție de 80%, acel 20% care îți mai rămâne și înseamnă acasă dorești să rămână al tău. Nu de alta, dar în rest, când ieși pe stradă, lumea știe ce faci, când ai meci, și tot așa. Fotbalul te acaparează, până la urmă e eveniment social și oamenii, mai ales în România, consumă fotbal și vor să știe cât mai multe. Consider că ei sunt foarte importanți și trebuie să știe cât mai multe lucruri, de aceea încerc să fiu cât mai activ pe Facebook și pe Instagram. Totodată, încerc să păstrez o limită, pentru că vreau să simt că ceva e al meu și doar al meu.

Nu ai avut niciodată probleme financiare. E ceva ce ți-ai dorit și nu ți-ai luat pe motiv că e prea scump?
Nu, nu există. Dar sunt Balanță, adică un tip echilibrat, sau asta vreau să cred despre mine. Deci nu-mi doresc să epatez sau să am lucruri ieșite din comun.

Cum ar fi un club de fotbal?
Un club de fotbal pe care să îl ajuți merită, atâta vreme cât fotbalul ți-a oferit atâtea privilegii.

Erai o fire cheltuitoare înainte să câștigi propriii bani?
Nu. Pentru că aveam o situație financiară destul de bună, un antrenor celebru i-a spus tatălui meu o vorbă foarte dureroasă pentru mine, care visam să ajung fotbalist. I-a zis: „Nu o să ajungă, mă, ăsta fotbalist, cu living room și bar în casă. Asta m-a motivat atât de tare, încât doream să demonstrez că nu am nevoie de banii lui tata și notam fiecare leu cheltuit tocmai în ideea în care, dacă voi ajunge fotbalist, să-i dau banii înapoi.

Și i-ai dat banii înapoi?
Asta se întâmpla pe la vreo 14, 15 ani, apoi la 16 ani deja am avut primul contract de muncă și am debutat în prima ligă în România. Așa că rapid am reușit să îi întorc tatălui meu favorurile pe care mi le-a făcut, faptul că m-a susținut și ajutat în carieră. Cred că i-am dat înapoi mai mult decât mi-a dat. Deși între noi nu s-a pus niciodată problema așa.

În continuare lumea se miră că tu, fost fotbalist, vorbești cu subiect și predicat…
În primul rând, dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să începi cu tine, chiar cred în deviza asta și e greu să schimbi percepția oamenilor despre fotbaliști, în general. În ceea ce mă privește, încerc să le arăt oamenilor că nu suntem toți la fel și nu ar trebui să fim judecați după meseria pe care o avem. La mine, totul s-a datorat faptului că am avut doi părinți exigenți, care nu aveau certitudinea că eu voi ajunge fotbalist. Și-au dorit să am în primul rând cultură generală, să nu mă bazez doar pe fotbal. Nu știau, mai ales când aveam o vârstă fragedă, că eu voi putea să fac performanță, și atunci astăzi le mulțumesc pentru rigurozitatea cu care m-au crescut și pentru faptul că de multe ori nu mă lăsau să mă duc la joacă și mă puneau să învăț sau să citesc. Tata mă punea să citesc 100 de pagini dintr-o carte și seara să i le povestesc. Oamenii spun astăzi că mi-a prins bine.

Cu ce se ocupă părinții tăi?
Ambii au lucrat în construcții, dar, după o lungă perioadă în care au muncit foarte mult, am considerat că trebuie să se bucure de viață, să descopere locuri noi… La un moment dat am zis: „Băi, ajunge! Până la urmă, pentru ce atâta muncă? Nu luăm nimic cu noi, avem suficient, Dumnezeu mi-a dat mai mult decât mi-aș fi putut dori și atunci am considerat pentru ei că e mai bine să  se detașeze, după ce au muncit mai bine de 30 de ani. Bine, mă pot sfătui cu ei în orice moment, mă ajută dacă am vreo problemă, însă nu au o muncă zilnică. Ei se ocupă acum cu ce le face plăcere. Am considerat că merită să se bucure și ei de viață, așa cum acum este rândul meu să muncesc.

Mai multe interviuri și exclusivități găsiți în numărul din ianuarie al revistei VIVA!, pe care o găsiți la toate punctele de difuzare a presei, începând din 19 decembrie

Andreea Berecleanu și Constantin Stan

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro