Lora, în ipostaze așa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Cântăreața joacă într-un serial românesc, Lara, iar Lora joacă rolul unui agent secret, pe nume Linda. Vedeta a pregătit o surpriză pentru toți cei care privesc acest serial interesant.
„Lara și Crăciunul Jucăriilor', spectacol pe care-l pregătește Iuliana Beregoi pentru 30 noiembrie se anunță extrem de interesant. Vorbim despre un spectacol eveniment, împărțit pe 3 direcții diferite, toate acestea având-o în prim plan pe Iuliana Beregoi. Puștoaica de 14 ani este într-o continuă ascensiune și se poate lăuda cu cei peste 500.000 de fani pe canalul ei de YouTube.
„Lara și Crăciunul Jucăriilor', spuneam, este un spectacol eveniment. Vorbim, pe de o parte, despre concertul în sine. Dacă ne amintim de primul spectacol pe care Iuliana Beregoi l-a susținut în vara acestui an care a fost un succes, cel mai probabil situația va sta la fel.
Tot pe 30 noiembrie, va fi lansat și filmul „Lara', în care Iuliana interpretează rolul principal. Alături de ea, din distribuție fac parte Lora, Alina Eremia, Dima Trofim sau Daniela Nane.
„Sunt plăcut surprinsă de reacțiile fanilor acestui serial și sunt fericită că fac parte din echipă, în care joc rolul unui agent secret, pe nume Linda. Este o poveste superbă care merită urmarită, pe 30 noiembrie, Sala Palatului, in filmul ‘Lara’. Toți avem de învățat câte o lecție de viață din povestea personajului principal.', declară Lora.
Și, dacă la început povesteam de trei direcții, iată că a venit vremea să vorbim despre a treia. Ei bine, evenimentul de la Sala Palatului, de pe 30 noiembrie, are și un scop caritabil. Iuliana își îndeamnă fanii să vină, la spectacol, și să dăruiască hăinuțe și jucării, care, de Crăciun, vor ajunge la copiii mai puțini norocoși.
FOTO: PR
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro
Fanatik