Manuela Hărăbor, declarație sfâșietoare despre fiul său bolnav de autism: "Este extrem de complicat să ţii în casă un copil cu retard, uneori clachez!"

Publicat pe

Manuela Hărăbor își iubește fiul ca pe ochii din cap! Andrei, în vârstă de 30 de ani acum, i-a moștenit frumusețea și este un tânăr extrem de inteligent și afectuos, căruia mama lui încearcă să-i facă o viață minunată, în ciuda problemelor de sănătate. Fiul Manuelei Hărăbor este diagnosticat cu autism și are nevoie de îngrijire specială.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Ajuns la 30 de ani, Andrei se comportă ca un copil de şase-şapte ani. Cu toate acestea, Manuela Hărăbor nu s-a plâns niciodată și l-a îngrijit pe fiul său cu și mai multă dragoste și dăruire. Însă, greutățile au fost amplificate în această perioadă de restricțiile COVID-19 și actrița a trecut prin momente când se simțea sleită de puteri.

'Nimeni nu pare să se fi gândit la copiii cu un anume retard mintal. Ce faci atunci când nu ai voie să ieşi afară. Ce faci atunci când trebuie să eviţi pe cât posibil aglomeraţia, pentru a încerca astfel să nu te contaminezi cu noul tip de coronavirus. Oamenii bolnavi de autism şi cei cu Sindromul Down au o energie în ei pe care trebuie să şi-o descarce. Asta nu se poate întâmpla decât în spaţii deschise, în aer liber şi nu chiar în văzul tuturor. E extrem de complicat să ţii în casă un copil cu retard!', a povestit Manuela Hărăbor pentru playtech.ro.

Ea a mai adăugat că e dificil şi să convingi un asemenea copil să poarte masca sanitară pe faţă.

'Am învăţat după atâţia ani că copiii autişti au un anume fel de a gândi, l-aş numi primordial. Adică e un fel de stare pură, de la natură sau bunul Dumnezeu. Nu ţin în faţa lor argumentele de tipul celor sociale, ce fac ceilalţi, trebuie să facem şi noi. Ei nu realizează asta. Pentru ei e cu totul altfel', a adăugat Hărăbor.

Manuela Hărăbor, declarație sfâșietoare despre fiul său bolnav de autism: "Este extrem de complicat să ţii în casă un copil cu retard, uneori clachez!"Manuela Hărăbor, declarație sfâșietoare despre fiul său bolnav de autism: "Este extrem de complicat să ţii în casă un copil cu retard, uneori clachez!"

Manuela Hărăbor recunoaşte că nu rezistă 24 de ore din 24 la un program atât de intens cum solicită de obicei terapia unui bolnav de autism: 'Mai sunt multe moment când sunt slabă, când nu mai am putere, când clachez. De fiecare dată îmi spun acelaşi lucru. Acel puţin înseamnă să te ridici şi să o iei de la capăt!‘‘.

Ea refuză şi azi, după trei decenii de când îşi creşte singură copilul bolnav de autism postura de 'erou': 'Nu sunt nici pe departe eroul zilei. Cazul meu şi al fiului meu e mai mediatizat doar fiindcă eu sunt o persoană publică. Dar există multe, multe alte cazuri ale unor oameni necunoscuţi care nu au sau nu vor să se plângă. Cu cazuri mult mai dificile decât al meu. Ne confruntăm zi după zi cu aceste lucruri, dar ştim totodată că ne-a dat Dumnezeu şi puterea de a rezista‘‘.

Citește și:

E mamă singură de la 22 de ani! Manuela Hărăbor, declarații emoționante despre fiul ei, diagnosticat cu autism: „Nu am cunoscut iubirea până în momentul în care am înțeles că e altfel decât ceilalți copii”

A debutat în „Veronica” la 4 ani. La 52 de ani, Manuela Hărăbor spune totul despre filmul care i-a schimbat viața, încă din copilărie: „Nu am luat rolul principal din cauza încăpățânării mele!”

Manuela Hărăbor nu mai e supărată pe Dan Chișu că nu și-a recunoscut copilul: „L-am iertat de mult”

'Pasiunea lui Andrei e de a strânge melci'

Manuela Hărăbor spune că trebuie să recurgă la diverse strategii pentru a-şi convinge fiul să poarte mască în locurile publice:

'Acesta e şi unul dintre motivele pentru cei cei doi, fiu şi mamă, ies la plimbare la ore matinale sau târzii, evitând cât mai mult aglomeraţia: 'Am un mare noroc că stăm aproape de Mânăstirea Radu Vodă şi ne refugiem pe aleile sale lăturalnice, mai ales în intervalul în care nu sunt slujbe.

Sunt doar eu, Andrei şi melcii. Pasiunea fiului meu e de a strânge melci. Mai reuşesc să-l fac să poarte masca şi el, accept şi cu argumentul că e vorba despre o rugăminte a mamei lui, de care e foarte legat, dar oamenii trebuie să ştie că bolnavii de autism sunt diferiţi de noi şi să nu se pripească să judece dacă întâlnesc asemenea cazuri'.

foto: Playtech

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter