Marina Almășan, în scandal cu Mircea Radu și TVR: „Din decență nu povestesc totul”

Publicat pe

Pentru că a îndrăznit să comenteze pe marginea scandalului în care e implicat Mircea Radu și s-a declarat uluită de veniturile uriașe pe care acesta le încasează de la TVR, Marina Almășan spune că este hărțuită de conducerea televiziunii publice.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Mircea Radu se află în centrul unui scandal fără precedent, după ce e acuzat că și-a falsificat declarația de avere. El a trecut doar 64.670 de lei din cei 112.574 de lei câștigați anul trecut pentru prezentarea emisiunii „Down The Road-Aventura'. Astfel, reiese că Mircea Radu primea peste 14.000 de lei pentru o singură emisiune. Colegii din TVR au declarat pentru Click! că suma este fabuloasă, în condițiile în care cu acești bani alți producători sunt nevoiți să facă emisiuni un an întreg.

Cei din MediaSind TVR, sindicatul din televiziune, au scos la iveală falsurile făcute de moderator în declarațiile de avere, iar printre cei care au comentat pe acest subiect s-a numărat și Marina Almășan, una dintre cele mai vechi moderatoare din TVR, de după 1989. De aici, situația a degenerat.

„Cu toate că lumea – mai ales cea din TVR – știe în ce condiții a părăsit Mircea Radu, cu trei ani în urmă, Televiziunea Română . Eu nu-i port ranchiună și în niciun caz nu mă pot bucura de momentele nefaste pe care le traversează, în aceste zile. Ba, mai mult, împreună cu echipa noastră, din care Mircea a făcut parte câțiva ani buni, l-am compătimit sincer. Trebuie să fi fost într-o situație tare disperată, ca să accepte să se reîntoarcă în instituția de care spunea că îi este silă și, mai mult, de a face echipă cu inși care se știe că o distrug sistematic.', a fost declarația inițială a moderatoarei.

Marina Almășan, spune că Mircea Radu a beneficiat, probabil, doar de o parte din banii încasați în acte. „Oricum, eu și colegii mei am fost șocați și de banii halucinanți primiți de Mircea la TVR, dar mai ales de gafa impardonabilă pe care a făcut-o, tăinuindu-și veniturile în declarația de avere', a declarat ea pentru gandul.ro.

Marina Almășan, în scandal cu Mircea Radu și TVR: „Din decență nu povestesc totul'Marina Almășan, în scandal cu Mircea Radu și TVR: „Din decență nu povestesc totul'

Marina Almășan, sancționată pentru că a vorbit

Ulterior declarației sale, Doina Gradea a decis că Marina Almășan trebuie sancționată și a fost deschisă o anchetă administrativă, în urma căreia să se ia o decizie. Andraș Istvan Demeter, consilierului de etică, a fost desemnat să facă această anchetă tocmai pentru a o sancționa disciplinar. Reprezentanții MediaSind TVR, cei care au scos la iveală minciuna, au luat atitudine în favoarea Marinei Almășan printr-un comunicat:

'Am fost informați că dl. Andraș Istvan Demeter, în calitate de consilier de etică, calitate contestată în instanță în Dosarul nr. 9248/3/2020, Tribunalul Municipiului București, a transmis dnei Marina Almășan, prin email, în data de 17 septembrie 2020, o adresă prin care îi solicită, în mod abuziv, să răspundă la mai multe întrebări referitoare la exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, consfințite de Constituția României, dar și de prevederile art. 127 alin. C) din Actul aditional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă din SRTV, potrivit cărora angajatul TVR are dreptul, fără a suferi vreo consecință, să-și exprime în mod liber opiniile personale în legătură cu orice evenimente sau persoane, respectând deontologia profesională', transmit reprezentanții Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, potrivit playtech.ro.

TVR: „A fost o eroare neintenționată'

Mircea Radu, șef al comunicării în TVR și consilier al Doinei Gradea (PDG al SRTV), și-a rectificat declarația de avere după ce MediaSind (Sindicatul Român al Jurnaliștilor) a solicitat ANI și DNA să cerceteze neconcordanțele flagrante din declarația de avere a prezentatorului. În urma dezvăluirilor MediaSind TVR, prezentatorul tv și-a modificat declarația de avere, confirmând suma de 112.574 de lei.

Conducerea TVR îl apără și spune că „a fost o eroare omenească neintenționată și reparată în termen legal. Atât și nimic mai mult'. Dar colegii nu îl iartă: „MediaSind TVR cere conducerii TVR demiterea de urgență a lui Mircea Radu din toate funcțiile deținute în TVR, iar Comisiilor de specialitate ale Parlamentului demararea unei anchete privind condițiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreționare din bani publici”, se arată într-un comunicat remis de Mediasind în data de 15 septembrie.

Citește și:

Mircea Radu, în centrul unui scandal uriaș în TVR, legat de mulți bani publici: „E un act de interes național!”/ Procurorii DNA au intrat pe fir

Explicațiile TVR pentru anchetarea Marinei Almășan

Conducerea TVR a venit cu un comunicat de presă, pentru a justifica decizia anchetei cerute de Doina Gradea.

„Angajata Marina Almășan, membră a sindicatului nereprezentativ MediaSind, încearcă tabloidizarea unei presupuse hărțuieli care nu are legătură cu realitatea. Angajata trebuie să respecte, înainte de orice discuție, procedurile interne, statutul jurnalistului din TVR și deontologia profesională. Prin declarațiile făcute, a nesocotit prevederile regulamentului intern privind comunicarea publica a angajaților, ceea ce arată o preocupare excesivă pentru sine în detrimentul organizației care a mijlocit crearea acelui Sine.', se spune în comunicatul TVR.

Marina Almășan: „Din decență nu povestesc totul'

„Sunt uluită cum o simplă părere, spusă despre o situație punctuală din instituția pe care o cunosc, de 30 de ani, mai bine decât propria casă, poate genera astfel de furtuni. În ce țară trăim?!? Adică… nu li se întâmplă nimic celor care fac fals în declarații și li se întâmplă celor care își spun o simplă părere?! Îi înțeleg până și pe colegii mei, care preferă să stea în umbră, dar mă felicită, în privat, pentru atitudine: dacă eu, cu poziția și notorietatea mea, am parte de un astfel de tratament (și , credeți-mă, din decență încă nu povestesc totul!), ei…la ce să se aștepte?

Să li se ia emisiunile, să li se bage bețe-n roate sau chiar să fie puși pe liber?! Nu toți au inconștiența mea, de a se arunca în luptă (sper nu cu morile de vânt). Dar prezența alături de mine a unor avocați străluciți si a puternicului sindicat MediaSind îmi dă certitudinea că lupta va fi corectă și că, în final, va câștiga…TVR!', a mai adăugat pentru Click! Marina Almășan.

Mircea Radu a debutat în TVR ca prezentator de știri, între anii 1994 și 2000. Apoi, timp de 10 ani, a făcut carieră în Antena 1, unde și-a căpătat renumele de Cupidon de la „Din dragoste'. În toamna lui 2010, Mircea a revenit „acasă', la TVR, și multă vreme a prezentat știri. În perioada 2016-2017 a făcut echipă cu Marina Almășan la emisiunea ei, „Femei de 10, bărbați de 10'.

Citește și:

Marina Almăşan merge la sală împreună cu fiul său. Secretul siluetei la 54 de ani – EXCLUSIV

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter