Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată. Fosta gimnastă a dat marea veste, în direct, la TV: ”Undeva în mai s-a întâmplat fericitul eveniment”

Publicat pe

Veste mare în showbiz! Invitată în platoul emisiunii Vorbește lumea, fosta gimnastă Monica Roșu a anunțat că este însărcinată pentru prima dată.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată și a povestit despre momentul în care a aflat că este însărcinată. Viitoarea mămică a trecut prin niște stări inexplicabile, pentru ca mai apoi să afle că familia ei se va mări. Vedeta a fost invitată la Vorbește lumea, emisiunea de la ProTV prezentată de Adela Popescu și Cove, și a făcut marele anunț.

„Undeva în mai s-a întâmplat fericitul eveniment. Ne întorsesem de la mare. Fusesem câteva zile la mare în iunie. Aveam așa niște senzații destul de ciudate. Ba eram happy, ba mă durea burtica. Am avut un moment de febră. Am zis că ceva nu este în regulă.

Eu nu făceam febră. Durerile de burtă și de spate existau, dar în rest nimic. Am ajuns acasă. Mi-aduc aminte că eram la spălătorie. Mă oprisem să spăl mașina, și am zis să intru într-o farmacie de lângă să iau un test. Când am ajuns acasă, Vlad m-a văzut cu testul. Nu mai puteam să-i spun că e doar așa, să-l am în baie. L-am făcut. Am văzut cele două liniuțe. Au apărut aproape instant. Nu mai scoteam niciun sunet și m-a întrebat ce s-a întâmplat. M-am dus cu testul în living. Amândoi ne-am înroșit. Așa am aflat. Nu am putut să pregătesc nimic', a declarat Monica Roșu la Vorbește lumea.

Citește și: Nu s-a mai putut abține! Ce spune George Burcea despre relația Andreei Bălan cu Tiberiu Argint: 'Știu foarte bine ce s-a întâmplat în casă, acolo'

Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată. Fosta gimnastă a dat marea veste, în direct, la TV: 'Undeva în mai s-a întâmplat fericitul eveniment'Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată. Fosta gimnastă a dat marea veste, în direct, la TV: 'Undeva în mai s-a întâmplat fericitul eveniment'

Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată

Fosta gimnastă a declarat că nu știe cum va naște, însă va ține cont de recomandarea medicului care îi monitorizează sarcina. Deși o primă variantă ar fi nașterea prin cezariană, Monica Roșu nu ar spune nu nici nașterii pe cale naturală.

„O să nasc așa cum îmi va recomanda medicul. Nu exclud nici varianta de a naște natural, dar nici varianta de a naște prin cezariană. Probabil că vom vedea cum va decurge sarcina. Mai așteptăm. Momentan nu sunt 100% hotărâtă. Aș înclina către cezariană, dar dacă totul este bine, luăm în calcul și varianta de a naște natural', a mărturisit Monica.

Deocamdată, viitoarea mămică și logodnicul ei nu știu sexul bebelușului, însă Monica Roșu a dezvăluit ce nume i-ar plăcea pentru bebeluș.

„Nu știm ce va fi. La nume, ne mai uităm la seriale și spunem ce ne place. Dacă va fi băiețel, mi-a plăcut de foarte mult timp numele David. Știu că este un nume foarte folosit, majoritatea copiilor din România îl au. Pentru fată n-am luat cumva în calcul varianta asta. (…) Îmi plac numele simple, cu rezonanță, să se pronunțe ușor și în română, franceză, engleză. Alma, Daria, Medeea, Timeea, le am de mult timp, nu de acum. Avem timp să ne gândim. Probabil vom alege și când îl/o vom vedea la spital. Ne dorim să ducem sarcina cu bine până la capăt. Să ne bucurăm de perioada aceasta frumoasă', a mai spus Monica.

Citește și: Adele Chirică are coronavirus. Cum se simte și cum s-a îmbolnăvit: „Tuse, nas înfundat, oboseală… noaptea abia apuc 2-3 ore de somn'

FOTO: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter