Matei a fost eliminat din FERMA. Fosta ispită de la INSULA IUBIRII a părăsit competiţia în urma duelului cu Pastramă

Publicat pe

Matei Negrescu a fost eliminat din FERMA. Fosta ispită de la INSULA IUBIRII a pierdut duelul cu Florin Pastramă. Iubitul lui Brigitte s-a dovedit mai puternic în probele din competiţie şi şi-a menţinut locul în competiţie.

După ce au preluat conducerea în fermă prin Marius Crăciun, vechii fermieri sunt ceva mai liniștiți: Matei și Otniela sunt servitori, iar echipa lor se simte mai puțin amenințată. Oricât a încercat Pastramă să trimită fată la duel, chiar și cu riscul ca propria iubită să ajungă în arena de duel,  Matei a fost ghinionistul serii. El a fost ales de majoritatea colegilor să meargă la primul său duel de eliminare și să demonstreze că merită să rămână în fermă.

Matei a ţinut cont de sfatul lui Zmărăndescu şi l-a ales pe Florin Pastramă la duel. Din păcate pentru fosta ispită de la Insula Iubirii, iubitul lui Brigitte a ieşit învingător în urma duelului.

Matei a iesit, astfel, din competiţie după doar trei săptămâni. Pastramă s-a simţit, oarecum, răzbunat în urma acestui duel pentru că a avut o problemă cu Matei de când manechinul a întrat în competiţie. Motivul? Gelozia! Pastramă şi-a ieşit din pepeni atunci când iubita lui, Brigitte, a întors privirea după muşchii lui Matei, în momentul în care acesta a renunţat la tricou în timpul unui show de striptease.

Pastramă a mai trecut printr-un duel, atunci când a luptat cu Remus Boroiu, confruntare în urma căreia nutriţionistul s-a accidentat grav la picior. Atunci, pentru că Pastramă a încălcat de trei ori regulile, Remus a fost desemnat câştigător şi ales fermierul şef al săptămânii.

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro