Patru ani au trecut de când Oana Roman a spus „da', în fața ofițerului de la Starea Civilă, dar iată că acum se pregătește pentru… o nouă nuntă! Da, cu același bărbat. Motivul? Ziua nunții i-a lăsat amintiri triste, fericitul eveniment nefiind unul perfect, așa cum visează orice mireasă.
Zile aglomerate pentru Oana Roman. La sfârșitul săptămânii viitoare, mai exact vineri, va organiza o petrecere fastuoasă prin care își va celebra… nunta. Poate că sună bizar, însă alegerea vedetei pare perfect justificată dacă stăm și ne gândim că nu are amintiri tocmai plăcute de acum patru ani, când a făcut petrecerea propriu-zisă. Motivul? Perioada a coincis cu cea în care a suferit o intervenție complicată la nivel abdominal și nu s-a putut bucura pe deplin de eveniment, mai ales că abia fusese externată. Mai mult, nici rochia nu a fost tocmai modelul mult-visat: „Știi cum suntem noi femeile, că vrem ca ziua nunții să fie perfectă. La mine nu a fost chiar așa. Nu s-a întâmplat nimic rău, numai că nu am avut timp de pregătiri, întrucât am fost internată. Gândește-te că doar cu trei zile înainte mi-am scos firele. Totul a fost organizat în grabă, inclusiv rochia, care nu a ieșit așa cum mi-aș fi dorit”, ne-a spus Oana.
Prin urmare, vedeta va organiza un eveniment grandios, la un restaurant din București recent deschis, petrecere pe care a conceput-o ca fiind… cea de-a doua nuntă! Vor fi aproximativ 150 de invitatați, mâncare, muzică bună, aranjamente florale pe mese, totul gândit până la cel mai mic detaliu: „De data asta chiar voi avea rochia pe care mi-o doresc. Nu e albă, areinserții bej, are dantelă, va fi foarte frumoasă și va avea croiala pe care mi-am dorit-o la rochia de mireasă. De data asta sunt pusă pe distracție, nu mai vreau să stau stresată, să așez invitați la mese, să-mi fac griji de cine știe ce se întâmplă”, ne-a mai spus Oana.