Schimbări la TV. Ce emisiuni au fost scoase din grila de toamnă

Publicat pe

Toamna aceasta vine cu schimbări importante în televiziunile din România. Pe de o parte, vor debuta noi producții TV de la care se așteaptă succes fulminant, iar pe de alta vor fi scoase din grila de programe anumite proiecte care nu au fost foarte bine primite de public sau pentru a face loc altor emisiuni.

Astfel, show-ul „Bravo, ai stil!' ar intra într-o pauză și nu se știe când și dacă va mai fi difuzat la TV. Emisiunea a debutat pe 22 august 2016, la Kanal D România și a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite show-uri de televiziune din România în anul 2016.

Oficial, emisiunea nu va mai fi pe sticlă în această toamnă. Neoficial, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora sezonul 6 ar urma să fie difuzat la un moment dat și fanii emisiunii îi vor putea vedea din nou pe Maurice Munteanu, Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu și Ilinca Vandici. Doar că nu a fost stabilită o dată anume.

Primul sezon „Bravo, ai stil!' a debutat pe 22 august 2016 și s-a încheiat pe 17 decembrie 2016. A fost prezentat de Ilinca Vandici și câștigat de Silvia Oana Popescu. Sezonul 2 a debutat pe 23 ianuarie 2017 și s-a încheiat pe 29 iulie 2017, fiind câștigat de Marisa Paloma. Cel de-al treilea sezon a debutat pe 28 august 2017 și a fost câștigat de Iuliana Doroftei. Premiera sezonului 4 All Stars a avut loc pe 22 ianuarie 2018, iar câștigătoarea a fost tot Silvia. Cel de-al cincelea sezon a debutat pe 31 decembrie 2018 și a fost câștigat de Elena.

Antena 1 a înlocuit emisiunea „Gazda Perfectă' după doar trei săptămâni de la difuzare

Sunt schimbări și în grila Antena 1. Postul a înlocuit emisiunea „Gazda Perfectă' după doar trei săptămâni de la difuzare și scoate de la naftalină „arsenalul' filmelor clasice românești. Astfel, potrivit paginademedia.ro, Antena 1 a difuzat, în locul emisiunii Gazda Perfectă, seria B.D și Nea Mărin Miliardar.

Producția intrase în grila Antenei 1 pe 5 august, pe tronsonul lăsat liber de Acces Direct, care era în vacanță.

„Gazda Perfectă' este o emisiune realizată după formatul „Come dine with me', difuzat în peste 40 de țări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa.

„Vulturii de noapte' și-au luat zborul de la Kanal D

Pe 31 august, la Kanal D a debutat emisiunea „Îmi place dansul', prezentată de Victor Slav și Cristina Mihaela Dorobanțu și a dispărut din grilă show-ul „Vulturii de noapte', care îi avea gazde pe Cătălin Cazacu, Giani Kiriță și Victor Slav.

Pe de altă parte, Cătălin Cazacu, campionul de motociclism viteză, fost concurent la Exatlon', a rămas, în continuare cu emisiunea Cash Taxi', difuzată la Kanal D, în fiecare marți, de la 23.30.

Adio, „Insula Iubirii'!

Ultimul episod din „Insula Iubirii' sezonul 5 va fi difuzat duminică, 8 septembrie, ora 20:00, la Antena 1 și sunt zvonuri că acesta va încheia definitiv acest reality-show.

Deși s-a bucurat de audiențe record, emisiunea prezentată de Radu Vâlcan nu se va mai filma, fără ca acest lucru să fie justificat în mod oficial. Potrivit unei surse din echipa de producție a emisiunii, filmările s-ar fi sistat pentru că implicau un stres enorm.

Gabriela Cristea, pusă din nou pe liber

Aflată în concediu de maternitate, Gabriela Cristea a fost înlocuită în primăvară, la cârma emisiunii „Te iubesc de nu te vezi!' de la Antena Stars, de actrița Bianca Sârbu.

Între timp, aceasta din urmă a fost repartizată la o altă emisiune, „Dragoste fără secrete', dar nu pentru a-i face loc Gabrielei, încă în pauză de televiziune, după ce a născut în mai, ci pentru că „Te iubesc de nu te vezi!' a fost scoasă din grilă.

Gabriela Cristea pare că trăiește un deja-vu pentru că o situație similară a mai trăit și acum doi ani, când a pierdut emisiunea „Te vreau lângă mine' de la Kanal D, când era însărcinată în șapte luni cu prima fetiță și se pregătea să intre în concediu de maternitate.

La vremea aceea, Bianca Drăgușanu i-a luat locul în echipa „Te vreau lângă mine'.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva