Suma colosală pe care Anca Serea și Adrian Sînă au investit-o în noua lor casă: „Din păcate, asta este, când e vorba despre căminul nostru…”

Publicat pe

Suma incredibilă pe care Anca Serea și Adrian Sînă au investit-o în noua lor casă. Cei doi trăiesc, de mulți ani, o frumoasă poveste de iubire și au reușit să-și întemeieze o familie numeroasă, unde există șase copii. Ambii și-au dorit tot ce-i mai bun pentru ei, așa că au decis să-și cumpere o locuință, după ce au stat doi ani și jumătate cu chirie.  

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Anca Serea și Adrian Sînă au împreună patru copii: pe Noah, Ava, Moise și Leah. Din fosta relație cu Filip Poplingher, frumoasa prezentatoare tv are încă doi copii, pe David și Sarah. Cei doi soți și-au dorit de mult să se mute într-o altă locuință. De patru luni, au făcut eforturi să caute o casă potrivită pentru familia lor. Până la urmă, dorința li s-a împlinit și au găsit ceea ce căutau. 

Anca Serea și Adi Sînă au stat până acum în chirie într-un cartier rezidențial din nordul Capitalei. De ceva vreme, au decis să-și cumpere o nouă casă, tot în acea zonă. Ambii au sperat că se vor muta acolo până de sărbători, însă mai au încă puțin de așteptat. 

Suma colosală pe care Anca Serea și Adrian Sînă au investit-o în noua lor casă: „Din păcate, asta este, când e vorba despre căminul nostru…'Suma colosală pe care Anca Serea și Adrian Sînă au investit-o în noua lor casă: „Din păcate, asta este, când e vorba despre căminul nostru…'

Bruneta, împreună cu soțul ei și cei șase copii, vor să se mute în noua lor locuință, care i-a costat mai mulți bani în această perioadă. Planul pentru buget s-a dublat, iar asta din cauza scumpirilor de materiale și de servicii. Ambii și-au dorit să se mute până de Paște, însă mai au puțin timp de așteptat. Până acum, familia lor a locuit cu chirie vreme de doi ani și jumătate, până să facă pasul cel mare. 

Citește și: Ce probleme grave de sănătate a avut Anca Serea:„Pur si simplu am căzut pe stradă'

Citește și: De ce nu mai dorm împreună Anca Serea și Adrian Sînă:„Sunt acasă ca la hotel'

Citește și: Ce declarație de dragoste a primit Raluca Pascu de la actualul iubit:”Să rămâi la fel de frumoasă, tandră și dulce”

Citește și: Bebeto, fiul cuplului Prodanca-Reghe, a vorbit la telefon cu tatăl lui, după mult timp:„S-a format o prăpastie, au fost lucrurile urâte'

Suma colosală pe care Anca Serea și Adrian Sînă au investit-o în noua lor casă

Anca Serea și Adrian Sînă și-au văzut visul împlinit. Cei doi își doreau de mult timp să se mute în propria lor casă și au pregătit un buget. Din nefericire, cei doi au resimțit scumpirile pe pielea lor, astfel că au investit o sumă fabuloasă în noua locuință. Bugetul lor s-a dublat, astfel că a ajuns la 500.000 de euro.

„Materialele și serviciile s-au scumpit foarte mult, este și o cerere mare. Ne-am făcut un plan și un buget pe care din păcate chiar l-am dublat, dar aste e, e vorba despre căminul nostru.

Casa familiei noastre. Am făcut niște eforturi financiare mari ca să locuim într-un complex foarte frumos, în apropiere de pădurea Băneasa. Prezintă un mare avantaj pentru copiii noștri care fac până la școală un minut. Pot merge și pe jos!’, a declarat Anca Serea într-un interviu pentru Click!.

Când se vor muta Anca Serea și Adrian Sînă în noua casă

Cei doi soți și copiii sunt nerăbdători să pășească în noua lor casă, după ce au stat doi ani și jumătate în chirie. Cel mai bine, spun ei, ar fi fost să petreacă Paștele în noua lor locuință, dar mai au de așteptat încă puțin.

„Aproape că ne-am mutat, mai avem foarte puțin de lucru, plănuim să ne mutăm în casa nouă cât mai repede. Doream să petrecem Paștele în casă nouă, dar mai avem puțin de așteptat.

Cam de vreo patru luni așa ne chinuim să ne mutăm și ne-a luat mai mult timp decât am preconizat și mai mulți bani decât am calculat. Noi stăm cu chirie de doi ani și jumătate, de dinainte de pandemie.

Acesta a fost și scopul pentru care ne-am mutat, în acest cartier, ca să-l testăm înainte de a ne cumpăra o casă aici. Casa cumpărată este în același complex, doar că până acum stăteam cu chirie’, a declarat Adrian Sînă pentru sursa citată.

Sursă foto: arhivă

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter