Top modele celebre care sunt şi mame

Publicat pe

Au cunoscut un succes incredibil în modelling sau continua să urce p catwalk, dar cariera nu le-a împiedicat să işi formeze o familie şi, mai ales, să aibă copii.

 

La 35 de ani, top modelul brazilian Gisele Bundchen se mândreşte nu doar cu cariera sa, ci şi cu o familie extraordinară. Căsătorită din 2009 cu Tom Brady, Gisele are doi copii, Benjamin şi Vivien, cărora încearcă să le acorde cât mai mult timp şi atenţie. Gisele şi-a luat în serios rolul de mama, ea postând la un moment dat pe Instagram o fotografie care o surprinde în timp ce îşi alapta fetiţa, iar o armată de stilişti se ocupau de look-ul său.

 

Milla Jovovich – Originară din Ucraina, Milla şi-a început cariera in modelling la 11 ani, pentru ca la 18 ani să fi devenit deja imaginea unor mărci celebre. Căsătorită cu regizorul Paul W. S. Anderson, Milla are împreună cu acesta o fetită, iar acum este din nou însărcinată urmând să aducă pe lume tot o fetiţă. Ever Gabo îi seamănă perfect frumoasei sale mame, iar micuţa care urmează să se nască va moşteni şi ea cu siguranţă frumuseţea Millei.

 

Claudia Schiffer este unul dintre top modelele celebre, dar notorietatea nu a împiedicat-o să-şi formeze o familie minunată. Casătorită din 2002 cu Matthew Vaughn, un producător britanic, ea are astăzi trei copii.

 

Doutzen Kroes – La 30 de ani, top modelul olandez este unul dintre îngeraşii Victorias Secret, dar şi mamica a doi copii, un băieţel şi o fetiţă. Doutzen este căsătorită cu DJ-ul Sunnery James, iar maternitatea nu a ţinut-o prea mult departe de catwalk, ea revenind la muncă la câteva luni de la naşterea fetiţei sale.

 

Miranda Kerr – Născută în Australia, Miranda şi-a construit o carieră exemplară în America unde ani la rând a fost unul dintre îngeraşii Victorias Secret. După terminarea contractului cu brand-ul de lenjerie intimă, Miranda şi-a continut cariera, punând si bazele unei companii proprii de produse cosmetice organice. A fost căsătorită cu actorul Orlando Bloom, împreună cu care are un fiu, Flynn, pe care il adora, si impreun acu care isi petrece tot timpul sau liber.

 

Heidi Klum – Unul dintre cele mai cunoscute top modele, Heidi are astăzi si o familie numeroasă, ea aducând pe lume 4 copii. Primul născut, o fetiţă, a venit pe lume în urma relaţiei cu patronul F1, Flavio Briatore. După încheierea acestei relaţii, Heidi s-a îndrăgostit de Seal şi împreună au avut 3 copii. Cuplul s-a despărţit în ianuarie 2012, iar Heidi îşi creşte singură cei 4 copii.

 

Adriana Lima este un alt top model brazilian care se află acum la apogeul carierei sale. Frumoasa cu origini franceze, portugheze şi indiene este mama a două fetiţe, Valentina şi Sienna, născute în timpul căsătoriei cu jucătorul sârb de baschet Marko Jaric.

 

Alessandra Ambrosio a devenit cunoscută lumii întregi după ce în 1996, în urma unui concurs, intra în agenţia Elite. Şi-a câştigat rapid celebritatea, devenind unul dintre top modelele cel mai bine plătite. Împreună cu Jamie Mazur formează astăzi o familie perfecta, cei doi fiind părinţii a doi copii: Anja şi Noah.

 

Natalia Vodianova – Rusoaica născută într-o familie săracă a ajuns la Paris şi a avut o ascensiune fulminantă în modelling. S-a căsătorit cu Justin Portman, un aristocrat britanic foarte bogat împreuna cu care a avut 3 copii. Cei doi s-au despărţit, iar Natalia s-a îndrăgostit de Antoine Arnault, împreună cu care a avut cel de-al patrulea ei copil, Maxim, născut în mai 2014.

 

Camila Alves – Brazilianca si-a început cariera în modelling la 19 ani, iar în 2006 l-a cunoscut pe actorul american Matthew McConaughey. Cei doi s-au logodit în 2011 şi astăzi sunt părinţii a trei copii, Levi, Vida si Livingston.

 

Foto: Hepta

 

Top modele celebre care sunt şi mameTop modele celebre care sunt şi mame
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter