Este o actriță și cântăreață din România, cunoscută publicului larg mai ales grație rolului pe care l-a interpretat în telenovela de mare succes 'Numai iubirea'.

  • Data nasterii 08.10.1986
  • Locul nasterii Șușani, Vâlcea, România
  • Inaltime 1,65
  • Greutate 52 kg
  • Culoarea ochilor Caprui
  • Copii doi băieți, Alexandru și Andrei
  • Mariaje/Relatii Este căsătorită cu Radu Vâlcan
  • Facebook Vezi profilul

Adela Popescu – studii

Adela, care s-a născut la Susani, județul Vâlceam a venit în București în clasa a VIII-a, pentru a sta cu frații ei mai mari, dar și pentru a-și continua și definitiva studiile. Mama i-a fost educatoare un an, iar tatăl său profesor de sport două semestre. Actriță a știut că vrea să devină abia după ce a luta primele contacte cu meseria. Se întâmpla după ce a luat castingul pentru serialele 'În familie' și 'Numai iubirea'.

Astfel, în 2011, Adela Popescu a absolvit  cu 10 Facultatea de Teatru, Specializarea Artele spectacolului.

Adela Popescu – FAMILIE

Actrița s-a născut în localitatea vâlceană Șușani. Este mezina familiei, Adela având doi frați mai mari, Călin și Bogdan. A copilărit la Șușani, unde a și urmat cursurile școlii gimnaziale. A venit în București în clasa a VIII a să stea cu frații ei mai mari și să facă liceul în în Capitală. Diferențele i s-au părut majore (nu în favoarea orașului), pentru că trece ușor peste situațiile dificile.

Încă de mică i-a plăcut să cânte și să danseze, dar la o carieră de actriță pentru Adela nu s-a gândit nimeni. A început să cânte de mică, participând la numeroase festivaluri, în toată țara. La 13 ani, l-a cunoscut pe Mihai Constantinescu, la un spectacol la Năvodari. Acesta a fost impresionat de vocea caldă a Adelei și o lungă perioada de timp i-a compus melodii. A urmat momentul „Mamaia”, iar din clasa a VIII-a, s-a mutat la București, unde s-a înscris la liceul de muzică „Dinu Lipatti”, la clasa de actorie. La 19 ani, cariera ei a început să prindă aripi, odată cu rolul din 'Numai iubirea'.

Adela Popescu – CARIERA

Rolul din telenovelă ‘Numai iubirea a fost unul secundar, însă munca să a fost foarte apreciată de toată lumea. Chiar dacă nu avea studii teatrale, Adela a cucerit publicul cu naturalețea și inocența sa.

Însă, dincolo de acest rol, Adela s-a remarcat și în serialul 'În familie', dar cu apariția în videoclipul piesei 'Clipe', al trupei 3SE.

Următorul rol pe care l-a jucat a fost unul de mai mare amploare, acela de protagonista a telenovelei „Lacrimi de iubire”. Tot atunci a lansat și primul sau album de muzică, ce poartă numele telenovelei, „Lacrimi de iubire”. Albumul a avut mare succes mai ales în rândul adolescentelor.

Cariera de actrița a Adelei continuă iar în anul 2006 este aleasă că protagonista pentru altă telenovelă românească producție Acasă Tv, 'Iubire că în filme'. Partenerul ei din film, Dan Bordeianu devine și partenerul ei în viață personală. După ce s-au despărțit, Adela a început o relație cu Radu Vâlcan, acesta devenindu-i, ulterior, soț. Cei doi au împreună doi copii, Alexandru și Andrei.

În anul 2008 a jucat în 'Războiul sexelor', apoi în telenovela 'Îngerașii', ambele producții Acasă Tv.

În anul 2009 și-a surprins plăcut fanii jucând un rol complex în lungmetrajul „Week-end cu mama”, în regia lui Stere Gulea. Adela a demonstrat prin acest rol că nu este doar o actrița de telenovele ci poate duce la capăt roluri complexe, diferite de tot ceea ce interpretase până în acel moment. A fost un rol apreciat atât de fani și cunoscuți cât și de critici.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter