Andreea Bălan

Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică pop și dance din România. Artista a devenit cunoscută datorită trupei Andre, în care a activat între 1998 și 2001, trupă ale cărei performanțe nu au fost egalate până în prezent de nicio formație autohtonă.

Andreea Bălan studii

Andreea Bălan s-a născut pe 23 iunie 1984 în Ploiești și a terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism. Artista a profesat însă doar în domeniul muzical.

Andreea Bălan carieră

Andreea Bălan A debutat în televiziune în anul 1994, în cadrul programului Ba Da, Ba Nu, urmând ca doi ani mai târziu să-și lanseze primul album, Amețiți de fum. A devenit cunoscută ca membră a duetului Andre, în cadrul căruia a activat alături de Andreea Antonescu, și a lansat 11 albume (dintre care 5 solo).

„Am fost printre puțini artiști care au început să scrie istorie în cultura și muzica pop–dance din România. Prima apariție TV a fost în anul 1994, la vârsta de 10 ani. Când mă uit în spate nici nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani de când eu m-am dedicat muzicii și dansului. În anul 1999, am debutat în trupa ANDRE și sincer – nu eram pregătită pentru acest succes. Am devenit una dintre cele mai cunoscute și ascultate trupe din România. După această perioadă, am fost pusă la zid de mai multe ori. Probabil succesul vine și cu partea ascunsă, puțin cunoscută de public. Totuși, cred că acest început de carieră a rămas adânc întipărit în memoria fanilor mei, iar nostalgia acelei perioade nu mă cuprinde doar pe mine, ci probabil pe toate generațiile ce au prins anii 2000”, povestește Andreea (sursa: https://andreeab.ro/biografie/).

După despărțirea de Andreea Antonescu, pentru Andreea a urmat maturizarea artistică, artista reinventându-se. Pe 23 iunie 2002, Andreea a lansat primul album solo, Te joci cu mine. Artista a înțeles că, pentru a rezista în industrie, era important să aducă ceva nou – show-urile Andreei și ale dansatoarelor sale sunt și vor fi un punct de referință pentru toți artiștii care doresc să rușească în industrie.

„Toate momentele grele au fost refulate în muzică și dans. Dans. Da, dansul m-a însoțit mereu. Și ce mă bucură și mai tare e că, luptând alături de Petrișor Rudge în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine', pentru visul lui – pentru visul nostru, am ajuns să câștigăm premii importante acasă și în Mexic. Și acum, dansez în continuare alături de el, alături de o echipă minunată de fete și un band extraordinar. Show-urile mele au devenind cu adevărat niște show-uri unice în România în care coreografia, lumina, costumele, dansul și muzica se împletesc armonios, iar când publicul aplaudă, inima mi se umple de fericire uitând de tot efortul, de oboseală, de vânătăile de la dans, de faptul că uneori petrec prea puțin timp alături de familie” (sursa: https://andreeab.ro/biografie/).

Andreea Bălan se numără printre cele mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor din 2008 până în prezent și este recunoscută ca având cele mai spectaculoase show-uri din România, unde îmbină cu succes muzica și dansul și prezintă adevărate spectacole de revistă, înfățișate în peste 10 schimbări de costume. De-a lungul carierei, a colaborat, printre alții, cu Connect-R, Keo și Puya, iar acum face parte din juriul emisiunii Te cunosc de undeva, unde jurizează coregrafia.

Andreea Bălan familie

Andreea este fiica Valeriei și a lui Săndel Bălan, iar din anul 2017 este căsătorită cu actorul George Burcea. Artista a devenit mamă pentru prima oară în 2016, când a născut o fetiță – Ella Bălan Burcea. În 2019, pe 4 martie, Andreea a adus-o pe lume, prin cezariană, pe cea de a doua fiică a cuplului – Clara Maria. Din nefericire, în timpul nașterii, artista a suferit un stop cardiorespirator, însă a fost resuscitată cu succes de către cadrele medicale.

Mulți ani, relația dintre Andreea Bălan și tatăl ei, Săndel Bălan, care i-a fost manger în perioada în care activa în trupa Andre a fost una foarte rece, artista declarând la Interviurile VIVA! că a fost traumatizată în adolescență, deoarece era nevoită să meargă de la concerte direct la școală, iar tatăl ei îi spunea că nu va fi niciodată suficient de bună în această meserie. Din păcate, la 18 ani, artista s-a trezit fără niciun ban în cont, după patru ani de muncă asiduă, iar relația cu tatăl ei a luat sfârșit. Acum, chiar dacă nu mai sunt apropiați, Andreea și Săndel Bălan au o relație cordială.

 

Andreea Balan biografie
Data nasterii 23.06.1984
Locul nasterii Ploiești
Inaltime 1,65 m
Greutate 52
Culoarea ochiilor Căprui
Mariaje/Relatii  
Andreea este căsătorită cu actorul George Burcea. În trecut a avut o relație de lungă durată cu artistul Keo.
Copii 2 fiice - Ella și Clara
Facebook Vezi profilul
Instagram Vezi profilul
Site Vezi site-ul