Mihai Bendeac este un actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat, poet și compozitor român. În afara rolurilor de televiziune și teatru, acesta a devenit celebru și grație prestației din filme memorabile precum  Milionari de Weekend (2004) și Supraviețuitorul (2006).

  • Data nasterii 16.02.1983
  • Locul nasterii București
  • Culoarea ochilor căprui
  • Site Vezi site-ul

Mihai Bendeac – studii

Copil fiind, și-a dorit să devină fotbalist, dar nu a făcut niciodată sport de performanță. Însă a dat la Teatru, unde a fost admis. Mihai Bendeac a absolvit, în 2005, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Gelu Colceag.

Cariera lui Mihai Bendeac

Primul său rol a fost Achille, în piesa 'Palaria', de Eugene Labiche, regia Horatiu Malaele, 1998. Au urmat roluri importante în alte producții teatrale precum 'Bani din cer 'de Ray Cooney, regia Horatiu Malaele, 2001, 'Richard III' de William Shakespeare, regia Titus Scurt, 2005, 'O noapte furtunoasa', de I.L. Caragiale, spectacol coordonat de lect. Univ. Marius Galea, 2005 și altele.

Printre rolurile din cinematografie, în afară de acelea din Milionari de Weekend (2004) și Supraviețuitorul (2006), amintim: Eminescu versus Eminem (2005) și 'Gunpowder, Treason and Plot' (2003).

La începutul carierei în televiziune, a apărut în Clubul de Comedie', în regia lui Gelu Colceag, Balul de sâmbătă … vara', unde a fost coprezentator, și Steluțe pentru Europa'.

Consacrarea lui Mihai Bendeac în televiziune a venit odată cu rolul din Mondenii.

Mondenii este un serial de parodie în care cinci actori (Mirela Zeta, Andreea Gramosteanu, Mihai Bendeac (până în august 2009), Dragoș Stoica (2006-2008) și Angel Popescu (2008-prezent)) intră în pielea personajelor mondene din România. Primul episod a fost difuzat de Prima TV pe 5 septembrie 2006. Este difuzat, de asemenea în Statele Unite ale Americii (din 2007) și Italia (din 2008).

Bendeac a părăsit grupul în august 2009, când a semnat un contract cu Antena 1 în direct la emisiunea „În gură presei” a lui Mircea Badea.

Actorul și-a explicat plecarea astfel: „relația mea cu conducerea postului Prima Tv a fost, în mare măsură, civilizată. Îmi pare rău însă că nu au folosit corespunzător și nu au gestionat așa cum trebuia relația cu un om dotat cu un exces de energie.

Au mai existat și alte motive, printre care unul extrem de grav care m-a jignit, m-a dezamăgit incredibil și m-a determinat să nu mai am niciun fel de remușcări în luarea acestei decizii, dar n-are acum niciun rost să mai amintesc un lucru peste care încerc să trec și nu face cinste celui care a comis așa ceva. Sper nici să nu fiu pus vreodată în postura de a vorbi despre lucrul respectiv”, a precizat Bendeac.

Noul show de divertisment al Antenei 1 realizat de Mihai Bendeac a debutat pe 11 octombrie 2009.

Bendeac a atacat piață de divertisment cu o echipa formată din: Dan Mihăescu (un scenarist care a lucrat cu Toma Caragiu), Monica Anghel , Daniel Buzdugan, Țină Geru, Anca Florescu și Daiana Anghel.

Mihai Bendeac a fost distins cu două premii prestigioase:

  • Cel mai bun actor in rol masculin – Festivalul CineMaIubit' editia IX-a
  • Cel mai bun actor in rol masculin – Gala absolventilor UNATC, 2005

Familia lui Mihai Bendeac

Actorul este necăsătorit, deși a avut câteva relații de lungă durată, una dintre ele fiind cu fosta asistentă de la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, Roxana Vancea.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter