Simona Gherghe, de la emisiune direct la VIVA! Party 2018. Ce apariţie superbă

Publicat pe

Simona Gherghe, de la emisiune direct la VIVA! Party 2018. Frumoasa prezentatoare a participat la cel mai aşteptat eveniment al anului, petrecerea organizată de revista noastră. Mereu cu zâmbetul pe buze, Simona Gherghe a socializat şi a făcut mai multe imagini superbe la panou! 

Prezintă de luni până vineri emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1, dar rar participă la evenimente mondene. Iată că acum, la petrecerea aniversară VIVA! Party 19 ani, Simona Gherghe a spus DA invitaţiei noastre! Îi şi mulţumim.

La ora 17.00, prezentatoarea a intrat în direct, iar după ora 20.00 a ajuns la petrecerea noastră la Flavours in the Garden @Clubul Diplomatic. Acolo, multe vedete erau deja prezente. A făcut poză la panou, iar mai apoi s-a îndreptat spre covorul roşu unde a socializat, a schimbat câteva vorbe cu jurnaliştii şi cu prietenii.

Vedeta s-a remarcat imediat de cum a ajuns. A purtat o rochie deosebită, bordo. A avut câteva inserţii în zona gâtului. A accesorizat ţinuta cu pantofi şi clutch nude. I-au venit perfect! Priviţi galeria foto!

Evenimentul grandios a fost posibil grație sponsorilor și partenerilor noștri. Așadar, mulțumim: Audi, AVON, glo, Intheline, Pandora, Strongbow!

Pentru sprijinul acordat, mulțumim și: Flavours in the Garden @Clubul Diplomatic, Martini, Evian, Floraria Iris, PRESTIGE Orchestra, TETO!

Simona Gherghe, fără machiaj în timpul liber

O vedem în fiecare săptămâna, de luni până vineri, la „Acces Direct', pe Antena 1. Este foarte aranjată, poartă ţinute elegante şi se concentrează pe cazurile emoţionante pe care le aduce în discuţie ea şi echipa. Nu de multe ori vorbeşte despre familia sa, despre bucuria din viaţa ei. Simona Gherghe a arătat cum petrece timpul liber.

Foto: VIVA!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro