OMS, avertisment pentru tineri: „Nu sunteţi invincibili, acest virus vă poate ucide”

Publicat pe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 a ajuns la 210.000 în toată lumea, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 9.000 de morţi.

Totodată, reprezentanții OMS au transmis un mesaj de avertisment tinerilor că noul coronavirus poate fi la fel de periculos și pentru ei, nu numai pentru persoanele în vârstă.

Citește și: Români în Italia. Proprietarul unui magazin românesc din Lombardia face livrări la domiciliu pentru ca oamenii să rămână în case și să se protejeze: „Nu îmi este teamă că m-aș putea infecta”

„Nu sunteţi invincibili, acest virus vă poate conduce la spital timp de săptămâni şi poate chiar să vă ucidă. Chiar dacă nu vă îmbolnăviţi, alegerile pe care le faceţi în deplasările voastre pot fi o problemă de viaţă sau de moarte pentru altcineva”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă online de la Geneva.

Mulţi tineri au impresia că noul coronavirus afectează doar persoanele vârstnice, dar nu şi pe ei, a spus Ghebreyesus, cerându-le să-şi limiteze viaţa socială pentru a proteja persoanele cele mai fragile.

Citește și: Români în Italia. Maria asigură micul-dejun cadrelor medicale de la Urgențe în fiecare dimineață: „Voi continua atât timp cât voi avea putere'

„Unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că deşi persoanele vârstnice sunt cel mai dur afectate de maladie, tinerii nu sunt scutiţi şi o parte importantă din persoanele sub 50 de ani au trebuit să fie spitalizate”, a declarat medicul etiopian.


Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter