Alex Daragiu, totul despre succesul din online: "Am reușit să fac dintr-un hobby un adevărat fenomen"/ INTERVIU

Publicat pe

Alex Daragiu, fostul prezentator al emisiunii Întrebarea mesei rotunde de pe PRO TV, ne-a vorbit despre succesul pe care l-a dobândit în mediul online. Susține că prietenii lui consideră că materialele sale sunt ciudate, prin prisma faptului că cei pe care îl știau ei când erau mici nu se compară deloc cu cel de pe camerele de filmat, iar el a reușit să tranforme un hobby într-un adevărat fenomen.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Când te gândești la tine și ești rugat să spui ceva despre tine… care este primul cuvânt care îți vine în minte? De ce?

„Ajutor :)' – Pentru că îmi e greu să mă descriu fără să mă pun într-o lumină proastă singur. Adică știu că interviurile sunt făcute astfel încât persoanele despre care sunt făcute, să iasă eroic în față ca niște spartani cu bărbia sus, carismatici, cu un zâmbet mare și plini de curaj și entuziasm, doar că eu nu sunt așa… adică sunt, în anumite contexte, iar când e să fiu opusul nu mă schimb doar de dragul de a mă schimba pentru că încerc să nu fiu fake. Pe cât posibil, oriunde am fost și orice am făcut, poate chiar în detrimentul meu, am fost mereu eu și am spus lucrurilor pe nume.

Alex Daragiu, totul despre succesul din online: "Am reușit să fac dintr-un hobby un adevărat fenomen"/ INTERVIUAlex Daragiu, totul despre succesul din online: "Am reușit să fac dintr-un hobby un adevărat fenomen"/ INTERVIU

Nu spun că e bine pentru toată lumea să procedeze așa, dar spun că pe mine cel puțin, m-a ajutat să rămân mereu ancorat în realitate, să fiu cu picioarele pe pământ și să nu îmi iau lumea în cap.

Alex Daragiu: „ Fiecare zi e total diferită de cea precedentă'

Cum arată o zi din viața ta, care este primul lucru pe care-l faci dimineața?

Din păcate nu pot să spun că în momentul ăsta am vreo rutină zilnică. Știu că e bine să ai una, dar eu nu am. Fiecare zi e total diferită de cea precedentă. În unele zile dacă sunt filmari de dimineață, pur și simplu mă ridic din pat, fac un duș și ies pe ușă (îmbrăcat, de cele mai multe ori). (râde) Poate apuc să mănânc un fruct sau altceva. Iar în alte zile, dacă nu sunt filmări sau sunt mai pe seară, pot să mă trezesc și la ora 2 P.M. fără nicio problemă. Și clar, există și zilele în care devin bufniță de noapte pentru că nu mai e timp de somn.

Citește și: Marius Manole este noul prezentator al emisiunii Întrebarea Mesei Rotunde pe PRO TV Plus

Citește și: Răzvan Fodor, adevărul despre cele mai grele momente în căsnicie:„A fost ceva înfiorător'/ EXCLUSIV

Citește și: Bianca Drăgușanu, chemată la Parchet.A depus declarații împotriva lui Alex Bodi, în dosarul cu bătaia

Citește și: Andreea Antonescu, noua concurentă Survivor?Cântăreața o înlocuiește pe Alexandra Stan

De ce nu este Alex Daragiu fan TikTok

Ușor ușor, Tik Tok își face loc pe piața românească și tot mai mulți creatori de conținut se mută și acolo. Ce te atrage, ce nu-ți place la această platformă?

TikTok este o platformă ce promovează creativitatea pe lângă multe alte lucruri. Și din motivul ăsta, o agreez, dar pe de altă parte, nu pot spune că sunt un fan TikTok. Da, este bine făcută, da, te face să îți pierzi viața o dată ce ai intrat pe aplicație, da, sunt oameni mișto care postează clipuri acolo. Dar, pe lângă asta, cumva TikTok-ul, din punctul meu de vedere, reprezintă varianta ieftină a unui produs de calitate. Și nu mă refer la faptul că nu poți să găsești ceva mișto pe TikTok sau nu mă refer la faptul că TikTok nu are potențialul de a fi o platformă premium.

Dar în momentul asta, la cum e construit TikTok-ul și la cum funcționează algoritmul de promovare a clipurilor pe platforma asta, din păcate, mereu spam-ul și hype-ul vor domina și de aceea multe lucruri mișto devin necredibile atunci când le vezi pe TikTok.

Alex Daragiu: „Sunt mândru de emisiunea Trending Review'

Ce părere au prietenii tăi, care nu se ocupă tot cu zona de content online, despre materialele pe care le faci?

Ciudate, prietenii mei au părerea că materialele pe care le fac eu sunt ciudate. Și nu sunt ciudate pentru că sunt făcute într-un mod ciudat, ci sunt ciudate pentru că Daragiul pe care îl știau ei când eram mici nu se compară deloc cu cel de pe cameră. Într-o parte sunt un pic extra, iar în cealaltă sunt mai potolit, să zic așa.

Cum ți-a venit ideea emisiunii Trending Review și cum crezi că a ajuns să fie un succes online?

Emisiunea Trending Review' e o emisiune de care sunt mândru. Sunt  mândru pentru că am reușit să fac dintr-un hobby un adevărat fenomen care după aproape 60 de episoade și-a dovedit succesul atât prin vechime, cât și prin numărul foarte mare de vizualizări. Ideea de Trending Review' a venit dintr-o combinație a două elemente simple, dar puternice –  amuzament și plictiseală.

Sursa foto: Facebook, PR

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter