Elena Gheorghe a lasat o nouă melodie! Este vorba despre o o piesă machidonească care se numște „Luñina'. Videoclipul melodiei a fost filmat în mijlocul naturii, iar Elena Gheorghe a purtat mai multe rochii superbe, care i-au pus în evidență corpul de invidiat.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Elena Gheorghe le-a oferit fanilor ei un cadou excelent cu o zi înainte de „Sf Constantin și Elena' și a lansat piesa „Luñina', care parcă te forțează să te ridici din pat și să începi să dansezi. Videoclipul este și el spectaculor și a fost filmat în natură, la Vălenii de Munte. Încă de la Început, Elena Gheorghe și-a dorit un clip realizat în natură. Zis și făcut! Artista nu s-a lăsat până nu a găsit locul perfect.
„Clipul pentru piesa Luñina' s-a filmat într-o zonă deloc promovată, extrem de frumoasă. Mi-a plăcut foarte mult priveliștea, atmosfera. Te simți ca-n Rai, totul atât de pur, de poveste. Am fost în trei locații până s-o găsesc pe aceasta', a spus Elena Gheorghe.
Citește și: Andreea Ibacka este însărcinată a doua oară. Cabral:'Nu ne-am propus nimic'
Citește și: Kira Hagi joacă în același film cu Michelle Obama:„M-am distrat teribil'
Elena Gheorghe a lansat melodia „Luñina'
Elena Gheorghe, care a lansat piesa „Luñina', și-a dorit să se întoarcă la origini. Artista și-a dorit să filmeze videoclipul într-un peisaj de poveste cu multă verdeață, cer senin și soare. De asemenea, Elena Gheorghe a vrut ca în clip să apară și animale, cum ar fi văcuțe și oi, pentru a oferi autenticitate poveștii. În plus, Elena Gheorghe a mai vorbit și despre ținutele pe care le-a purtat în videoclip.
„De când am înregistrat piesa, mi-am imaginat un videoclip în natură cu oi, văcuțe, capre. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc la origini, am vrut ca natura și animalele acestea superbe să se întrepătrundă cu piesa foarte veselă și ținutele mele', a spus Elena Gheorghe.
Fanii artistei au fost încântați de noua melodie. „Mi-am început ziua dansând, mulțumim pentru această superbă melodie, parcă altfel simți cum vine vara!', „Ai o voce deosebita ! Ești deosebita ! Talentul tău nu poate fi comparat cu ale altor artiste' sau „Superba melodia, superbe rochiile tale ,superba Elena!', sunt doar câteva dintre comentariile internauților.
Elena Gheorghe, despre rochiile purtate în clip
De asemenea, Elena Gheorghe a vorbit și despre ținutele pe care le-a purtat în momentul în care s-a filmat clipul melodiei „Luñina'. N-avem cum să nu recunoaștem că rochiile purtate de artistă sunt absolut superbe.
„În ceea ce privește ținutele, de obicei direcția, conceptul, pleacă de la mine mai ales la piesele machidonești, iar apoi Ioana Ieremia, stilista mea, completează și întregește lucrurile pe care mi le doresc și de acolo începe treaba cu adevărat. Pentru rochia colorată am folosit 20 metri de material pe care l-am imprimat cu grafică creată special, să se potrivească cu natura, cerul… apoi am ales brâul din piele cusut manual. Pălăria, pe care aș purta-o non-stop, a fost făcută la foc continuu. Era să o pierd de câteva ori la filmări, din cauza vântului puternic. M-am bucurat totuși că vremea a ținut cu noi… în prognoză arăta ploaie 80%', a mai spus artista.