Cum a debutat Jojo în televiziune, pe când era doar o adolescentă: "Îmi doream să le ofer o viață mai bună părinților mei"/ EXCLUSIV

Publicat pe

Cătălina Grama, cunoscută publicului ca Jojo, a debutat în lumea artistică în urmă cu mai bine de 25 de ani, pe când era o adolescentă. Cu țeluri clare în minte, vedeta a reușit, rând pe rând, să-și îndeplinească cele mai arzătoare dorințe și ne-a dezvăluit și nouă o parte din gândurile sale de atunci și modul în care a pășit pe drumul celebrității.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ești atât de tânără și te cunoaștem de atât de mult timp… Îți dai seama că ai debutat în lumea artistică acum 25 de ani? Ce sentimente te încearcă atunci când te gândești la asta?

Sunt mândră de tot parcursul meu. Mă bucur că am reuşit să adun atâția ani de experiențe faine, nu numai profesionale, ci şi la nivel spiritual, pentru că am întâlnit foarte mulți oameni şi foarte multe lecții pe acest drum.

Cum a fost copilăria ta și cum ai ajuns să te lansezi, chiar la vârsta de 14 ani?

Copilăria mea a fost magică. Am trăit-o în siguranță, în mijlocul familiei mele mari, unite, iubitoare. Tot ce am experimentat atunci mi-a conturat felul de a fi până azi. Am trăit simplu, cu principii solide şi frumoase de viață, şi am fost învățată încă de atunci despre tot ce are cu adevărat importanță pentru existența noastră: iubirea, toleranța, onoarea, generozitatea şi lucrurile simple.

Citește și: Un gest demn de aplaudat. Dragoș Bucur vorbește despre faptul că a adoptat un copil de etnie romă:”E o idioțenie să judeci un om după culoarea pielii”/ EXCLUSIV

Cum îți amintești debutul tău? Ce gândeai atunci, cu mintea de adolescentă?

(Zâmbește) Aveam ambiții mari. În mare parte, le-am depăşit pe toate. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Îmi doream să le ofer o viață mai bună părinților mei şi familiei mele. Ăsta a fost lucrul cel mai important pentru mine, întotdeauna. Nu celebritatea sau alte lucruri care au intervenit absolut întâmplător pe parcurs. Am fost un copil vizionar, care a avut multă credință şi încredere că imposibilul poate deveni oricând posibil.

Citește și: Cum reacționează Anca Dumitra din serialul Las Fierbinți când este strigată pe stradă Gianina:”Cel mai important este ca oamenii să se adreseze cu bun-simț”/ EXCLUSIV

Cum era statutul de persoană publică la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000? Povestește-mi o întâmplare care ți-a rămas în minte, de atunci…

Lucrurile erau foarte bine definite şi împărțite. Deveneai cunoscut pentru abilitățile tale, pentru talentul tău, pentru realizările tale profesionale. Nu exista mediul online, nu existau atâtea televiziuni. Primeam saci de scrisori de la cei care mă iubeau, mai ales în perioada TVR, când am  prezentat  emisiunea pentru  copii „Kiki Riki Miki. Exista un echilibru bun între însemnătatea unei persoane publice şi realizările sale. Practic, nu puteai deveni persoană publică dacă nu ştiai cu adevărat să faci ceva, dacă nu aveai pregătirea necesară pentru asta. Oamenii publici nu erau atât de numeroşi. Conceptul de vedetă era complet diferit. O vedetă era un profesionist într-un domeniu bine conturat. Nu puteai trişa drumul tău către acel statut. Trebuia să fii extrem de bine pregătit şi să şi dovedești asta. Acum, Instagramul este suprasaturat de profile în a căror descriere există termenul de „public person. Pur şi simplu s-au schimbat valorile şi însemnătatea tuturor lucrurilor, e o altă industrie. Schimbarea însă este mereu necesară. Fără ea nu poate exista evoluție.

Citește și: Lidia Buble a fost victima bullying-ului, dar nu are complexe și nu vrea sub nicio formă să se opereze:”Mă simt nemaipomenit în pielea mea”/ EXCLUSIV

Cum a debutat Jojo în televiziune, pe când era doar o adolescentă: "Îmi doream să le ofer o viață mai bună părinților mei"/ EXCLUSIVCum a debutat Jojo în televiziune, pe când era doar o adolescentă: "Îmi doream să le ofer o viață mai bună părinților mei"/ EXCLUSIV

Sursa foto: Facebook, Horia Stan

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter