Dramele neștiute din viața lui Dezbrăcatu: „Să stai cu mama la ATI, de acolo să pleci să fii comic și...”/ EXCLUSIV

Publicat pe

Simpla lui prezență te binedispune, aducându-ți zâmbetul pe buze instantaneu. De 20 de ani, lumea îl strigă
pe stradă Dezbrăcatu, dar Codruț Kegheș, coprezentator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor (Prima TV) alături
de Ioana Petric, nu e invidios pe alter ego-ul său, pentru că se completează de minune. Dacă asta nu e de mirare, o să vă surprindă
însă cum este, de fapt, Codruț în viața de zi cu zi… Vedeta ne-a vorbit deschis despre copilăria sa și dramele care i-au marcat viața.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Codruț Kegheș, bun venit la VIVA! Sinceră să fiu, am fost tentată să-ți spun Cătălin Dezbrăcatu, deoarece, cu siguranță, porecla bate numele… Ești invidios pe personajul tău că e mai faimos decât tine?


Codruț, Cici sau Dezbră… așa sunt strigat și cu Dezbră voi rămâne! Personajul are deja 20 de ani fără reparații capitale
și, chiar dacă a ieșit din garanție, îl cară după el peste tot cu drag pe Codruț… Îi e șofer și un bun prieten!

Dezbrăcatu: „Codruț a avut o copilărie simplă, sănătoasă, cu multe necazuri'

O să te rog să te întorci puțin, pentru noi, și în vremuri mai îndepărtate. Cum era Codruț Kegheș în copilărie? Ce ți-a lipsit atunci? Și nu mă refer doar la prezența tatălui tău, care a fost una… efemeră.


Dragilor, Codruț a avut o copilărie simplă, sănătoasă, cu multe necazuri… Am pierdut soră, frate, tată și am avut o mămică de care am avut mare grijă și care a stat 16 ani la pat! Însă am ajuns om mare

Citește și: Codruț Kegheș, alias Dezbrăcatu, a avut o formă gravă de COVID-19:'Am stat la pat aproape 3 săptămâni'

Citește și: Victoria Răileanu a apelat la psiholog pentru a trece peste divorț:„Nu e ceva ușor de acceptat'/ EXCLUSIV

Citește și: Laurențiu Reghecampf și-a vizitat fiul când Anamaria Prodan se afla în Dubai:„Ne lipsește tuturor'

Citește și: Prima fotografie cu Monica Gabor și Mr.Pink, după zvonul despărțirii. Cum au fost surprinși

Puțini sunt cei care știu despre această poveste impresionantă… Ți-ai pierdut sora și fratele, care s-au stins din viață
extrem de tineri, la 26 și, respectiv, 35 de ani, în contexte dramatice. Cum a fost pentru tine să rămâi unicul sprijin
al mamei?


Am răspuns voalat mai sus, dar în public rar am vorbit despre asta, pentru că am vrut ca lumea să râdă pentru ce fac, și nu să mă privească cu milă și tristețe!

Dezbrăcatu: „Dacă era să știu prin câte voi trece cu mama poate că nu mai eram întreg la cap'


Se spune că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce, însă pe tine te-a pus cu adevărat la încercare… Mama ta a fost 16 ani la pat, paralizată, și a suferit 6 operații la cap. În toată această perioadă, tu i-ai fost alături și nimeni nu a simțit prin ce treceai. Cum ai reușit să faci față?


Mi-ar fi plăcut să răspundă la această întrebare prietenii mei de o viață! Să stai cu mama la ATI, de acolo să pleci să fii comic și după să te întorci la ea. E o temă de lucru pentru cei care spun că au probleme. Dacă era să știu prin câte voi trece cu mama… poate că nu mai eram întreg la cap, dar, uite, acum mă uit în timp și sunt tare împlinit că am făcut absolut tot pentru mama și confortul ei, și asta le recomand tuturor celor care au acasă părinți bolnăviori!

Dezbrăcatu: „Dragilor, trăiți-vă viața simplu, sănătos'

Ce îți lipsește cel mai mult în această perioadă și, în general, cum reușești să uiți de momentele grele prin care trecem? Ce pasiuni mai ai?


Timpul liber să existe și să am rulota după mine, să călătoresc prin țara asta, care e tare frumoasă, să gătesc și să înțeleagă lumea ce se întâmplă cu acest virus care ne-a schimbat!

Nu putem încheia fără Dezbrăcatu, evident… Care este replica lui preferată? Ce sfat ne-ar da el tuturor acum?

Dragilor, trăiți-vă viața simplu, sănătos, cu bunătate în suflet și cu zâmbetul pe buze!

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE NOIEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: PR, Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter